VIDEO | Vasile Costiuc, către Trubca: „Peste vreo 3 ani, veți vinde „pirojoace, în bus, în Franța”

Replici la ședința Legislativului din 12 decembrie. În timp ce deputații examinau proiectul de lege privind acordarea scutirii de la plata drepturilor de import pentru cetățenii moldoveni care revin cu traiul în Republica Moldova, deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, i s-a adresat alesului PAS, Alexandr Trubca, afirmând că, în câțiva ani, acesta va ajunge să vândă „pirojoace” în Franța. „Cam asta este direcția dumneavoastră”, a declarat Costiuc.

„Eu sunt sigur, că peste vreo trei ani de zile, domnule Trubca, o să vindeți „pirojoace”, în bus, în Franța. Cam asta este direcția dumneavoastră. O să vedeți că nu veți putea veni înapoi. Eu vă întreb o chestie – care e dilema cu autovehiculele care sunt cu altă destinație?”, a declarat Costiuc.

La ședința Parlamentului, proiectul a fost susținut în prima lectură de 94 de deputați.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Extinderea UE și pregătirea pentru apărare pe agenda CE de joi și vineri. Prăbușirea unei drone cu explozibil în România, pe agendă

Liderii europeni vor discuta joi și vineri la Bruxelles despre competitivitate, bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, Ucraina, situația din Orientul Mijlociu,...

Victoria Furtună: Guvernarea discută viitorul țării cu partenerii externi și nu cu propriul popor. Autoritățile au eșuat în misiunea de a menține unitatea societății

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că nivelul ridicat de dezbinare socială și intenția tot mai multor cetățeni de a părăsi țara reprezintă...

Important

Extinderea UE și pregătirea pentru apărare pe agenda CE de joi și vineri. Prăbușirea unei drone cu explozibil în România, pe agendă

Liderii europeni vor discuta joi și vineri la Bruxelles despre competitivitate, bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2028-2034, Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, migrație și droguri. Liderii îl vor asculta pe președintele Zelenski care va vorbi despre cele mai recente evoluții din Ucraina. „Abordarea noastră pe două flancuri – sprijinirea Ucrainei și creșterea presiunii asupra Rusiei – dă roade”, a declarat António Costa, președintele Consiliului European. Extinderea UE În ceea...

Se vor scumpi iPhone-urile

Încă şef al Apple până la toamnă, Tim Cook dă de înţeles într-un interviu că noile modele de iPhone pe care compania le va la lansa vor veni cu preţuri mai mari.The post Se vor scumpi iPhone-urile first appeared on Nexta.ro.