Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, cu opt voturi „pro” și două „contra”, raportul de reevaluare întocmit de Comisia de evaluare externă (vetting) în privința judecătoarei Ana Panov, de la Curtea de Apel Centru.
Procesul de reevaluare a fost inițiat după ce, în etapa precedentă, CSM a identificat anumite circumstanțe care urmau să fie examinate de Comisia vetting, și anume: potențiale încălcări de etică în legătură cu deciziile judiciare emise de subiect, implicarea în cauze examinate de CtEDO și regimul de declarare a averii și intereselor personale de către subiectul evaluării, anunță bizlaw.md.
În urma solicitǎrii CSM, judecătoarea a prezentat acte justificative și explicații suplimentare, care au fost analizate de Comisie în cadrul unei noi proceduri de verificare.
După examinarea documentelor și audierea subiectului, Comisia a constatat că dubiiile anterioare au fost înlăturate, iar judecătoarea îndeplinește criteriile de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor.
În baza concluziilor Comisiei, CSM a aprobat raportul de reevaluare și a constatat promovarea evaluării externe de către Ana Panov, judecătoare a Curții de Apel Centru.