Horoscop 19 decembrie – zodia care va primi bani

Horoscop 19 decembrie – o zi cu reușite. Program încărcat, apar și neprevăzute, dar și noi o să fim pe fază să le ducem pe toate la bun sfârșit.

SĂGETĂTOR
Se rezolvă pe repede-nainte tot felul de lucruri, din cele care v-au ținut pe loc, și o să vă bucurați și de suport emoțional din partea unor oameni. Se poate să primiți bani, vouchere, cadoul de Crăciun de la serviciu, probabil în avans, și poate și alte lucruri.

CAPRICORN
S-au adunat cam multe pe ordinea de zi și o să vă străduiți să dați gata toate obligațiile, atât profesionale, cât și personale, și o să vă eliberați de stres. O programare la medic nu v-ar strica, fie și preventiv, sau ca să vi se spună că un tratament și-a făcut efectul.

VĂRSĂTOR
O să vă alăturați unui grup ca să împărțiți, poate, cadouri unei comunități; o fi o muncă de voluntariat sau poate vă adunați câțiva colegi ori vecini în scop nobil. Prietenii insistă să petreceți Revelionul împreună și, dacă vă plac anturajul și localul în care va avea loc, vă duceți.

PEȘTI
Se conturează o plecare pe undeva, poate v-ați luat vacanță, și o să vă priască deplasarea; o să aveți timp și de pregătiri, ca poate petreceți Crăciunul cu rudele, prin țară. E cineva care se gândește la voi, probabil și voi la fel, și faceți cumva să vă întâlniți pentru câteva ore.

BERBEC
Se poate să plecați pe undeva cu treabă și să fie și un moment în care să vă limpeziți mintea ca să întâmpinați cu o stare de grație sărbătorile. Se poate să descoperiți o sursă suplimentară de bani și să o lăsați pentru ianuarie.

TAUR
E cineva care insistă să-i faceți o vizită în țară sau în străinătate și sunt mai mulți factori care intră în calcul; atunci trageți linie și vedeți rezultatul. O să luați niște bani și va trebui să dați mesaje, emailuri ca să-i primiți pe toți până de Crăciun.

GEMENI
Se pare că o să vă ia pe sus prietenii și ajungeți la un eveniment monden; poate se împart și premii pe-acolo și o să luați și voi ceva, o mențiune, o nominalizare. E ceva treabă pe-acasă, dar poate vă mai ajută ai voștri ca să puteți mișca un pic și să mai și respirați.

RAC
O invitație de onoare la un vernisaj, poate fi și rampă de lansare pe scena socială; e anul vostru special până la primăvară și o să fiți la înălțime. Poate faceți un consiliu de familie ca să luați o decizie legată de casă și asta pentru că poate vreți să vă căsătoriți.

LEU
O să rulați niște bani ca să faceți și aprovizionare și ca să vă puteți mișca, să mai ieșiți la un pahar de vorbă. E rost de plimbare, să luați aer, să faceți mișcare, poate vă duceți la schi pe undeva.

FECIOARĂ
E posibil să întâlniți pe cineva cu care să vă asortați în drumurile voastre și o să vedeți pe parcurs în ce măsură vă potriviți pentru un cuplu. Poate-i chemați pe la voi mâine, poimâine, pe apropiați ca să fixați datele petrecerilor care vor urma, pe care o să le petreceți împreună.

BALANȚĂ
O să treceți în revistă evenimentele din oraș și o să aduceți și partea voastră de contribuție, că aveți câte ceva de spus în cadru public. Poate-i duceți pe copii într-o tabără, ori poate fi o excursie de-o zi, ca să mai vadă și altceva.

SCORPION
O să mai luați o tranșă de bani și o să dați o raită la shopping ca să luați mare parte din ce vă trebuie. Faceți monetarul ca să știți ce datorii aveți și pe ce sumă puteți conta pentru sărbători și chiar și după.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 20 aprilie – zodia care va primi o sumă importantă de bani

Horoscop 20 aprilie - o zi a deciziilor. Facem...

Horoscop 19 aprilie – zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale....

Horoscop 18 aprilie – o să vă intre în cont bani

Horoscop 18 aprilie - o zi cu vești bune....

Horoscop 17 aprilie – o să primiți vești bune de la cineva

Horoscop 17 aprilie - Lună nouă, cu vești bune....

Horoscop 16 aprilie – Zodia care va lua bani din economii

Horoscop 16 aprilie - Decizii astăzi. E bine s-o...

Horoscop 15 aprilie – zodia care va primi bani din senin

Horoscop 15 aprilie - o zi cu de toate....

Horoscop 14 aprilie – o să câștigați mai mulți bani

Horoscop 14 aprilie - o zi echilibrată. O să...

ULTIMA ORĂ

Cod galben de îngheț în nordul țării: minime de până la -3°C noaptea și dimineața

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de cod galben pentru înghețuri, valabilă în data de 21 aprilie 2026, pentru nordul țării. Potrivit meteorologilor,...

VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra majorări de până la 10% în perioada următoare, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii...

Important

Cod galben de îngheț în nordul țării: minime de până la -3°C noaptea și dimineața

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de cod galben pentru înghețuri, valabilă în data de 21 aprilie 2026, pentru nordul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul nopții și al dimineții sunt așteptate temperaturi minime cuprinse între -3 și -1 grade Celsius. Specialiștii menționează că avertizarea ar putea fi actualizată în funcție de evoluția condițiilor meteorologice. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Cod galben de îngheț în...

Lovitură pentru agricultori: Un Cod Galben de înghețuri în nordul țării, emis de meteorologi. Temperaturile coboară până la -3°C

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o avertizare meteo de Cod Galben de înghețuri, valabilă pentru data de 21 aprilie 2026.

Meteorologii au emis Cod galben de îngheț, valabil în nordul țării

Meteorologii au emis Cod galben de îngheț pentru marți, 21 aprilie curent. Avertizarea este valabilă în zona de nord a țării, comunică MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în această perioadă, în orele nocturne și ale dimin...

Cutremur politic la București: PNL, în ședință de criză după după decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic lui Bolojan

Criza politică se adâncește la vârful puterii, după ce PSD a votat retragerea din coaliție de guvernare. Social-democrații au decis, cu o majoritate covârșitoare de 97,7% din voturi, să își retragă sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan, scrie adevarul.ro.

Decizie în PSD: Premierul Ilie Bolojan, lăsat fără sprijin politic după referendum intern

Partidul Social Democrat (PSD) a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național al PSD au votat la referendumul intern - 97,7% au fost „pentru” retragerea sprijinului politic lui Bolojan, iar 2,3% au votat „împotrivă”, transmite Agerpres.

(video) Accident grav la Ialoveni: Cinci persoane, transportate la spital după un impact frontal între o Skoda și un camion

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de 19 aprilie, în jurul orei 23:40, în apropierea localității Puhoi, raionul Ialoveni. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un automobil de model Skoda, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, s-a tamponat frontal cu un Mercedes, la volanul căruia se afla un șofer de 42 de ani, care circula din sens opus.

Trump, anunț neașteptat: SUA va semna „astăzi” un acord cu Iranul în Pakistan

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat luni, 20 aprilie, că un acord cu Iranul va fi semnat „astăzi” în Pakistan, scrie adevarul.ro.