Dronă descoperită duminică de un vânător de peste Prut

Autoritățile române au fost alertate duminică, 21 decembrie, de un vânător care a descoperit o dronă, cu parașută atașată, în comuna Lerești, județul Argeș. Zona a fost izolată, iar autoritățile efectuează verificări pentru a stabili cum a ajuns aparatul de zbor acolo, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Argeș, drona a fost descoperită printre copaci, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, comuna Lerești.

Alertarea a fost făcută de un localnic de 49 de ani, participant la o vânătoare organizată. La fața locului a fost trimis un echipaj de poliție care a izolat zona pentru verificări.

Potrivit constatărilor preliminare, drona pare să facă parte din categoria celor de recunoaștere și nu era echipată cu armament. Aparate de zbor similare au fost identificate anterior și în Republica Moldova.

O dronă a fost găsită pe 25 noiembrie la Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Ulterior, pe 3 decembrie, poliția a fost alertată despre o altă dronă, descoperită câteva zile mai devreme de doi localnici din Pepeni, raionul Sângerei. Aceștia au scos motorul și alte componente ale aparatului și au încercat să aducă drona în sat fără să anunțe autoritățile.

The post Dronă descoperită duminică de un vânător de peste Prut appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele sunt furaj animalier, declară șeful ANPC

Șeful ANPC a transmis un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi furaj animalier. Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale...

Ultima orǎ ..

Deputat: „Piața imobiliară a fost influențată, în primul rând, de războiul din Ucraina, dar și de alți factori”

Piața imobiliară a fost influențată, în primul rând, de războiul din Ucraina și de faptul că mulți ucraineni au venit și au investit în procurarea locuințelor, afirmă vicepreședinta Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Victoria Belous. Alți factori care au dus la scumpirea apartamentelor sunt declinul construcțiilor, scumpirea terenurilor și a materialelor de construcții, dar și faptul că tot mai mulți agenți economici se conformează legislației și achită impozite și taxe la stat.

O dronă de doi metri, cu o parașută atașată a fost găsită în România

O dronă de doi metri, cu o parașută atașată a fost găsită în România Un bărbat care participa duminică la o vânătoare a anunțat autoritățile că a găsit o dronă căzută printre arbori, în zona comunei argeșene Lerești. Poliția a sesiz...

O dronă de doi metri, cu o parașută atașată a fost găsită în România

O dronă de doi metri, cu o parașută atașată a fost găsită în România Un bărbat care participa duminică la o vânătoare a anunțat autoritățile că a găsit o dronă căzută printre arbori, în zona comunei argeșene Lerești. Poliția a sesiz...

Alertă în Argeș! O dronă a fost găsită prăbușită într-o pădure, cu o parașută atașată de ea

O dronă din categoria celor de recunoaștere a fost găsită căzută într-o pădure din comuna Lerești, Argeș. A fost anunțat Parchetul General, scrie antena3.ro. Un bărbat din comuna Lerești, județul Argeș, a anunțat la 10.40, la Poliția Municipiului Câmpulung, că un obiect posibil de tip dronă era prăbușit printre copaci. Bărbatul de 49 de ani participa la o vânătoare organizată. În urma sesizării, la fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj de poliție, care a...

„Am găsit această poză cu tine”: Cinci tertipuri care permit hackerilor să-ți fure contul de Whatsapp

Într-o postare pe blog publicată la 15 decembrie 2025, experții în securitate cibernetică de la Gen au detaliat etapele unui atac informatic care poate duce la compromiterea unui cont WhatsApp. Metoda, denumită „Ghost Pairing”, exploatează în mod abuziv sistemul de asociere a dispozitivelor, permițând conectarea contului victimei pe terminalele atacatorilor, relatează site-ul francez Numerama, citat de Libertatea.

Locuitorii din orașul Criuleni au un parc renovat: investiții de aproape 15 milioane de lei

Locuitorii din orașul Criuleni se bucură de un parc riveran renovat și un bulevard pietonal modern, date în exploatare la finele săptămânii curente. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 14.35 de milioane de lei.

Nicușor Dan: Voi iniția în ianuarie un referendum pentru a determina dacă CSM acționează în interes public

Președintele român, Nicușor Dan, a anunțat duminică, 21 decembrie, la Palatul Cotroceni, că va iniția în luna ianuarie un referendum în cadrul corpului magistraților cu întrebarea: „Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”.