Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele sunt furaj animalier, declară șeful ANPC

Șeful ANPC a transmis un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi furaj animalier.

Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia că lămâile sub 45 mm diametru şi portocalele sub 60 mm diametru sunt considerate furaj animalier, în orice ţară civilizată, iar în multe hiper/super marketuri sunt oferite consumatorilor şi prezentate ca fiind toate CALITATEA I.

Anghel consideră că suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice dar şi al achizitorilor din marketuri.

”Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice dar şi al achizitorilor din marketuri!! Lǎmâile (sub 45 mm diametru) şi portocalele (sub 60 mm diametru), considerate furaj animalier atunci când sunt subcalibrate sau neconforme pentru consum uman în orice ţară civilizată după normele europene”, spune Paul Anghel într-o postare pe Facebook.

Românilor li se oferă lămâi și portocale otrivite pentru vite și porci

El arată că destinaţia acestora poate fi doar ca furaj direct (mai ales pentru bovine, porcine), procesare (suc, piure, alcool), compostare, dacă nu sunt potrivite pentru hrană.

Directorul ANPC mai afirmă că în multe hiper/super marketuri acestea sunt oferite consumatorilor şi prezentate ca fiind toate CALITATEA I. ”Cum ajung la raft? E un drum lung dar interesant!”, mai comentează Anghel.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

Prețul la energia electrică în Moldova este aproape dublu față de cel din Ucraina

Republica Moldova ocupă locul 53 la nivel mondial în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

ULTIMA ORĂ

„Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi

Baia Mare, un fost mare centru metalurgic, încearcă să își schimbe imaginea, cu fonduri europene atrase pentru investiții de sute de milioane de lei în...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

„Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi

Baia Mare, un fost mare centru metalurgic, încearcă să își schimbe imaginea, cu fonduri europene atrase pentru investiții de sute de milioane de lei în regenerare urbană. Orașul din nord-vestul României păstrează încă rănile industriei grele și rămâne izolat de rețeaua de autostrăzi.The post „Capitala Maramureșului” dă uitării trecutul industrial. Cum se reinventează Baia Mare, orașul fostelor uzine, ocolit de autostrăzi first appeared on Nexta.ro.

Fostul prim-ministru al Spaniei Zapatero este anchetat pentru fraudă fiscală după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de 1,3 milioane de euro în...

Fostul prim-ministru spaniol José Luis Rodríguez Zapatero este anchetat pentru posibilă fraudă fiscală şi contrabandă, după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de peste 1,3 milioane de euro în timpul percheziţiei seifului din biroul său, efectuată în cadrul unei anchete separate, relatează The Guardian.The post Fostul prim-ministru al Spaniei Zapatero este anchetat pentru fraudă fiscală după ce poliţia a descoperit bijuterii în valoare de 1,3 milioane de euro...

Cupa Mondială: Un cadavru a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul din Tijuana unde se antrenează naţionala Iranului

Un cadavru în descompunere a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul unde echipa naţională de fotbal a Iranului se antrenează, la Tijuana, nord-vestul Mexicului, au observat vineri jurnalişti AFP.The post Cupa Mondială: Un cadavru a fost găsit în portbagajul unei maşini parcate lângă stadionul din Tijuana unde se antrenează naţionala Iranului first appeared on Nexta.ro.