Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu (Partidul Nostru), despre realizările anului 2025: Am investit în proiecte pentru oameni, în infrastructură, mediu și dezvoltarea orașului!

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a prezentat, în cadrul unui interviu pentru NordInfo principalele realizări ale administrației publice locale din anul 2025. Accentul a fost pus pe infrastructură, mediu și atragerea fondurilor externe – toate având ca scop creșterea calității vieții drochienilor.

Infrastructură și mediu

Una dintre cele mai importante realizări ale anului este construcția magistralei de canalizare centralizată în sectorul Policlinicii.

„O realizare frumoasă a anului 2025, menită să sporească calitatea vieții locuitorilor orașului Drochia, este faptul că am reușit, în sfârșit, să construim magistrala de canalizare centralizată în sectorul Policlinicii și o stație de pompare a apelor reziduale din acest sector. Acest lucru ne permite ca, în următoarea etapă, să construim rețelele pentru conectarea nemijlocită a gospodăriilor”, a declarat primarul.

Sectorul respectiv nu a beneficiat până în prezent de canalizare centralizată, iar prin implementarea acestui proiect administrația locală își propune să stopeze deversarea apelor uzate în lacul orășenesc, contribuind atât la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor, cât și la protejarea mediului.

Dezvoltare urbană

O altă realizare importantă este câștigarea mai multor proiecte de dezvoltare. Recent, a fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea proiectului de revitalizare a sectorului „Valea Curechiului”, iar procedura de licitație urmează să fie lansată în luna ianuarie de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

„Proiectul presupune reparația unui sector de drum, practic cea mai lungă stradă din oraș – strada Alexandru cel Bun, renovarea unui cartier și a unui bloc locativ din imediata apropiere a școlii și grădiniței, precum și amenajarea stațiilor de așteptare pentru transportul public”, a precizat primarul.

În paralel, în anul 2025 au fost reparate mai multe drumuri din oraș, iar administrația locală pregătește proiectele tehnice pentru extinderea suprafețelor de drumuri asfaltate în anul următor.

Mai multe proiecte europene câștigate

Totodată, Primăria Drochia a acumulat experiență în implementarea proiectelor cu finanțare europeană, inclusiv prin programul Interreg NEXT România–Republica Moldova. În prezent, sunt patru proiecte la lacul orășenesc, dintre care două câștigate și două în curs de implementare.

„Unul dintre proiecte vizează protejarea biodiversității lacului orășenesc și a parcului din jur, prin amenajarea unei alei pietonale, a unei parcări și a infrastructurii de agrement. Un alt proiect, tot prin Interreg Next, ține de reacția în situații de urgență – stația de salvare pe apă va fi reconstruită de la zero și dotată cu echipamentele necesare. Avem și alte proiecte în curs de aplicare, pentru că atragerea fondurilor rămâne principala sursă de dezvoltare a comunității noastre”, a conchis edilul orașului.

Amintim că Nina Cereteu a fost aleasă pentru prima dată în funcția de primar al orașului Drochia în anul 2015, fiind realeasă ulterior pentru noi mandate. Totodată, ea deține funcția de vicepreședintă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Este distinsă cu Medalia comemorativă „Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni” și cu Titlul „Omul anului 2024 în Administrație Publică Locală”.

ULTIMA ORĂ

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost...

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

Prețul la energia electrică în Moldova este aproape dublu față de cel din Ucraina

Republica Moldova ocupă locul 53 la nivel mondial în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

ULTIMA ORĂ

Marius Rusu, psiholog, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog: Unui copil, părintele trebuie să îi transmită senzaţia...

Psihologul Marius Rusu, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, afirmă că părinţii nu trebuie să le transmită copiilor...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Marius Rusu, psiholog, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog: Unui copil, părintele trebuie să îi transmită senzaţia...

Psihologul Marius Rusu, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, afirmă că părinţii nu trebuie să le transmită copiilor senzaţia de frică, mai ales în primii ani de viaţă, pentru că acel copil poate deveni un adult pesimist.The post Marius Rusu, psiholog, coordonator de formare în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog: Unui copil, părintele trebuie să îi transmită senzaţia...

Noi pedepse pentru pornografia infantilă, propuse în Codul Penal

Deputata PSD a explicat principalele modificări aduse proiectului care vizează actualul articol privind „pornografia infantilă”, arătând că noua formulare pune în centrul protecției penale copilul, ca victimă a infracțiunii. „În primul rând, arată clar cine este victima: copilul. Copilul este cel abuzat, exploatat sexual. El este cel a cărui demnitate este afectată. El este supus unei victimizări continue produse prin păstrarea sau circulația materialului pornografic. Problema nu este obscenitatea, ci...

Pas important pentru Ucraina și Republica Moldova. Statele membre au agreat inițierea negocierilor pentru aderarea la UE / Metsola: O Europă mai mare este...

UPDATE: Președinta Parlamentului European, despre începerea negocierilor Președinta Parlamentului European Roberta Metsola a declarat, joi, că „O Europă mai mare este o Europă mai puternică și mai sigură”. „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și Moldova își au locul în Europa”, a transmis Metsola, adăugând că „toate acestea resping în același timp agresiunea, amenințările și intimidările Rusiei”. Știre inițială Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat...

Facebook și Messenger, active după ce au picat anterior: Utilizatori din Moldova au reclamat probleme masive de conexiune

update Rețeaua Facebook este funcțională acum, după ce mai devreme, a picat, problema fiind raportată de mai mulți utilizatori, inclusiv din Republica Moldova.