Spionajul german a interceptat timp de ani de zile convorbirile telefonice ale lui Barack Obama

Serviciul federal de informații al Germaniei (BND) a interceptat timp de mai mulți ani convorbirile telefonice ale fostului președinte american Barack Obama, atunci când acesta vorbea la telefon la bordul avionului prezidențial Air Force One, potrivit unei investigații publicate de Die Zeit.

Conform anchetei realizate de jurnalistul Holger Stark, serviciul german de informații externe a monitorizat în mod regulat comunicațiile lui Obama, profitând de vulnerabilități în sistemele de criptare ale avionului prezidențial. Tehnicienii americani foloseau mai multe frecvențe pentru convorbirile telefonice, cunoscute de BND, care ar fi fost supravegheate nu permanent, dar în mod repetat.

Operațiunea este considerată extrem de sensibilă din punct de vedere politic, întrucât fostul cancelar german Angela Merkel nu ar fi fost informată și nu ar fi acordat permisiunea pentru o astfel de supraveghere. Potrivit ZEIT, SUA nu făceau parte din profilul oficial al misiunilor BND, iar interceptările au fost gestionate într-un circuit restrâns, la vârful serviciului de informații.

Transcrierile convorbirilor lui Obama au fost păstrate într-un dosar special, într-un singur exemplar, accesibil doar președintelui BND, vicepreședinților și șefului departamentului responsabil. După consultare, documentele trebuiau distruse, iar concluziile erau integrate în analize generale privind poziția Statelor Unite, transmise ulterior Cancelariei federale.

Supravegherea avionului prezidențial american ar fi fost oprită abia în 2014, la ordinul Cancelariei, după ce în 2013 a izbucnit scandalul interceptării telefonului mobil al Angelei Merkel de către NSA americane. Atunci, Merkel declara public că „spionajul între prieteni nu este acceptabil”.

Anterior, presa germană relatase că și Hillary Clinton, pe atunci secretar de stat al SUA, fusese ascultată, iar șeful Cancelariei de la acea vreme, Peter Altmaier, dispusese încetarea acestei practici, fără a ști însă că și președintele SUA fusese țintă a interceptărilor.

Biroul Angelei Merkel nu a răspuns solicitărilor de comentarii, iar BND a refuzat, de asemenea, să se pronunțe asupra dezvăluirilor. Potrivit ZEIT, nu este clar când a început exact operațiunea și nici dacă fostul președinte George W. Bush a fost, la rândul său, supravegheat.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună cere o anchetă privind presupuse nereguli la MoldATSA

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a cerut instituțiilor...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion...

Boris Harea: Este nevoie de cartiere noi, cu imobile calitative, date în exploatare la timp

Piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un blocaj...

Roimobil.ro | Capitalele europene cu cele mai mari și cele mai ieftine chirii

Chiriile din marile orașe europene continuă să creeze un...

ULTIMA ORĂ

VIDEO O minge oficială a Campionatului Mondial 2026 a ajuns în spațiu. Imagini spectaculoase cu astronauții care joacă fotbal

Membrii echipajului avanpostului orbital au exersat pasele în condiţii de microgravitaţie cu o minge de fotbal oficială a Campionatului Mondial 2026 FIFA care a fost trimisă...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

VIDEO O minge oficială a Campionatului Mondial 2026 a ajuns în spațiu. Imagini spectaculoase cu astronauții care joacă fotbal

Membrii echipajului avanpostului orbital au exersat pasele în condiţii de microgravitaţie cu o minge de fotbal oficială a Campionatului Mondial 2026 FIFA care a fost trimisă de NASA pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), transmite antena3.ro. Astronauţii NASA şi ai Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) au dat startul oficial al Cupei Mondiale FIFA, în stilul zero-G, în modulul Kibo al Staţiei Spaţiale Internaţionale. Meciul improvizat, publicat pe X pe 20 iunie, a făcut...

Prognoza meteo pentru 26 iunie: Vreme frumoasă și temperaturi de până la 32 de grade

Meteorologii promit vreme stabilă și însorită pe 26 iunie. Astfel, cerul va fi predominant senin pe întreg teritoriul țării, iar precipitații nu sunt prognozate. Vântul va sufla din nord-vest, cu intensitate slabă până la moderată, fără fenomene meteorologice periculoase. Pe timpul nopții, temperaturile minime vor oscila între 16 și 21 de grade Celsius, iar pe parcursul zilei valorile termice vor urca până la 27–32 de grade. La Chișinău se așteaptă cer înnorat,...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 26 iunie

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 29 mai /Primăria Chișinău /ora 09:00/. Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități se întrunește în ședință /Parlament, biroul 302 G /ora 09:30/. Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică organizează evenimentul cu genericul: „Alege sănătatea. Alege viitorul fără droguri” dedicat Zilei internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri /Scuarul „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, str. Alexei Mateevici, 60 /ora 10:00/. Primăria...

Inteligența artificială și geopolitica secolului XXI: implicații pentru spațiul românesc. Op-Ed de Anatol Țăranu

Descoperirea unor importante zăcăminte de aur în California, în anul 1848, a declanșat ceea ce istoria avea să rețină sub denumirea de „Febra aurului” – una dintre cele mai ample migrații economice ale secolului al XIX-lea. Zeci de mii de oameni din Statele Unite și din întreaga lume au pornit spre coasta Pacificului, atrași de perspectiva unei îmbogățiri rapide și a unui nou început. În doar câțiva ani, această...

Negocieri fără rezultat la Parlament privind revendicările fermierilor

După două ore de negocieri aprinse la Parlament între reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” și autorități, nu a fost luată nicio decizie privind revendicările agricultorilor. O nouă rundă de discuții a fost programată pentru săptămâna viitoare. Între timp, fermierii nu renunță la proteste.

Cutremure în Venezuela // Bilanțul urcă la 188 de morți și peste 1.500 de răniți

Bilanțul dublului seism care a lovit miercuri seară Venezuela a urcat la cel puțin 188 de morți și peste 1.500 de răniți, a anunțat joi președintele Parlamentului acestei țări,transmite MOLDPRES cu referire la Agerpres și AFP. Jorge Rodriguez, care este totodată f...

Explozii la Kiev după un atac cu rachete balistice lansat de Rusia

Rusia a lansat rachete balistice asupra Kievului joi seara, exploziile fiind auzite în mai multe cartiere ale capitalei, în timp ce forțele ucrainene de apărare aeriană au ripostat la amenințarea iminentă. Conform postărilor de pe Telegram ale primarului Vita...