Patru bărbați – trei persoane publice și un cleric – au fost trimiși în judecată, fiind acuzați într-un dosar de mită percepută pentru locuri de înmormântare la Cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău. Acestora li se impută fapte de corupere pasivă, escrocherie și trafic de influență, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, unul dintre inculpați, șef de brigadă la o filială a administrației cimitirului, ar fi comis peste 70 de fapte ilegale, personal, dar și cu adjunctul său. Cei doi ar fi majorat ilegal tarifele pentru servicii funerare sau ar fi cerut bani suplimentari de la persoane care și-au pierdut rudele. Sumele pretinse variau, iar prejudiciul total depășește 200 de mii de lei.
În același dosar este vizat și fostul șef al filialei, acuzat de corupere pasivă. Cel de-al patrulea inculpat, un preot, este învinuit de trafic de influență, fiind acuzat că ar fi cerut sume de până la 20 de mii de lei, susținând că poate interveni pe lângă persoane din administrația cimitirului pentru obținerea autorizațiilor de înhumare.
Dacă vor fi găsiți vinovați, învinuiții cu vârstele cuprinse între 40 și 70 de ani riscă amenzi de până la 400 de mii de lei, pedepse cu închisoarea de până la șapte ani și interdicția de a ocupa anumite funcții pe termene de până la 10 ani.
The post Patru bărbați, trimiși în judecată. Cereau mită pentru locuri de înhumare la „Sfântul Lazăr” appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN

