Rectorul Universității București, Marian Preda, a explicat vineri care sunt motivele reale ale tentativei de desființare a Universității din Cahul, prin absorbirea acesteia în Universitatea Tehnică din Moldova – o inițiativă ce a provocat un scandal în Republica Moldova.
Rectorul Marian Preda a arătat că această comasare ridică semne mari de întrebare din cauza momentului ales, dar și pentru că ar duce la comasarea unei universități cu domenii sociale la una cu domenii tehnice.
Marian Preda, care a fost și consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, dă o cheie politică de citire a mișcării propuse de Ministerul Educației din Republica Moldova și arată că ministrul Dan Perciun îl recompensează astfel pe un rector.
”Răspunsurile la întrebările anterioare sunt, de fapt, secretul lui Polichinelle pentru cei care cunosc învățământul superior și relațiile politice din Republica Moldova”, a scris el, arătând că rectorul universității din Chișinău care ar urma să absoarbă universitatea din Cahul s-a înscris în partidul de guvernământ PAS ”pe modelul unor rectori parlamentari din România, astfel încât s-a creat un statut privilegiat pentru el și pentru UTM în relație cu Ministerul Educației”.
”Rectorul UTM este unul foarte competent, dar are deja 9 – 10 ani în funcție și, conform legii actuale, nu mai are dreptul la încă un mandat. Deși fusese ales parlamentar, a renunțat la poziție în favoarea unui alt coleg de partid. În aceste condiții, decizia ministrului de a comasa cele 2 universități dă impresia că recompensează cedarea mandatului de deputat pentru un coleg de partid”, a scris Marian Preda.
Postarea integrală a rectorului Marian Preda:
Democrație și autonomie universitară versus autocrație prin universități „de partid și de stat” – cazul Republicii Moldova și tendința de a repeta greșelile României
PREAMBUL
În timp ce lumea privește uimită bătălia globală dintre democrație și autoritarism, dintre puterea celor mulți bazată pe decizii colective, reguli impersonale și control reciproc al puterilor în stat și puterea unei singure persoane impusă prin argumentul forței și permanentizată prin lipsa controlului social și a contestației din partea opoziției adesea inexistente, în spațiul românesc de pe ambele maluri ale Prutului sunt propriile dispute locale, adesea ignorate, între democrația (de-)clamată public mai mult din interesul de a avea acces la resursele UE și autoritarismul moștenit prin socializare de la regimurile anterioare, în special de la cel comunisto-stalinist.
Permanentizarea pe funcție a multor rectori în România s-a făcut cu concursul clasei politice (din care unii deja făceau parte) prin schimbarea legii educației (trecerea de la mandate de 4 ani, la mandate de 5 ani și numărarea lor de la zero) sau prin șmecherii precum întreruperea mandatelor de rector pe perioada unor scurte mandate de ministru ori schimbarea denumirii unei universități ca urmare a unei fuziuni cu o universitate mai mică. Toate acestea sunt de neconceput în cele mai multe țări ale UE, dar au fost ignorate sau tolerate la noi având o justificare legală. Pentru puținele universități cu rectori apolitici, cu vocație europeană și democratică, problema a fost percepută ca gravă, dar exterioară și tolerabilă atât timp cât nu erau afectate și ele în mod direct. În fond democrația nu a fost continuă la scara istoriei, ea a supraviețuit în enclave și a fost redescoperită și perfecționată în lumea modernă, fără a fi scutită de contestări și atacuri nici în prezent.
Continuare