Rectorul Universității București, Marian Preda, explică motivele reale ale tentativei de desființare a Universității din Cahul: Ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, recompensează un coleg de partid

Rectorul Universității București, Marian Preda, a explicat vineri care sunt motivele reale ale tentativei de desființare a Universității din Cahul, prin absorbirea acesteia în Universitatea Tehnică din Moldova – o inițiativă ce a provocat un scandal în Republica Moldova.

Rectorul Marian Preda a arătat că această comasare ridică semne mari de întrebare din cauza momentului ales, dar și pentru că ar duce la comasarea unei universități cu domenii sociale la una cu domenii tehnice.

Marian Preda, care a fost și consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, dă o cheie politică de citire a mișcării propuse de Ministerul Educației din Republica Moldova și arată că ministrul Dan Perciun îl recompensează astfel pe un rector.

”Răspunsurile la întrebările anterioare sunt, de fapt, secretul lui Polichinelle pentru cei care cunosc învățământul superior și relațiile politice din Republica Moldova”, a scris el, arătând că rectorul universității din Chișinău care ar urma să absoarbă universitatea din Cahul s-a înscris în partidul de guvernământ PAS ”pe modelul unor rectori parlamentari din România, astfel încât s-a creat un statut privilegiat pentru el și pentru UTM în relație cu Ministerul Educației”.

”Rectorul UTM este unul foarte competent, dar are deja 9 – 10 ani în funcție și, conform legii actuale, nu mai are dreptul la încă un mandat. Deși fusese ales parlamentar, a renunțat la poziție în favoarea unui alt coleg de partid. În aceste condiții, decizia ministrului de a comasa cele 2 universități dă impresia că recompensează cedarea mandatului de deputat pentru un coleg de partid”, a scris Marian Preda.

Postarea integrală a rectorului Marian Preda:

Democrație și autonomie universitară versus autocrație prin universități „de partid și de stat” – cazul Republicii Moldova și tendința de a repeta greșelile României

PREAMBUL

În timp ce lumea privește uimită bătălia globală dintre democrație și autoritarism, dintre puterea celor mulți bazată pe decizii colective, reguli impersonale și control reciproc al puterilor în stat și puterea unei singure persoane impusă prin argumentul forței și permanentizată prin lipsa controlului social și a contestației din partea opoziției adesea inexistente, în spațiul românesc de pe ambele maluri ale Prutului sunt propriile dispute locale, adesea ignorate, între democrația (de-)clamată public mai mult din interesul de a avea acces la resursele UE și autoritarismul moștenit prin socializare de la regimurile anterioare, în special de la cel comunisto-stalinist.

Permanentizarea pe funcție a multor rectori în România s-a făcut cu concursul clasei politice (din care unii deja făceau parte) prin schimbarea legii educației (trecerea de la mandate de 4 ani, la mandate de 5 ani și numărarea lor de la zero) sau prin șmecherii precum întreruperea mandatelor de rector pe perioada unor scurte mandate de ministru ori schimbarea denumirii unei universități ca urmare a unei fuziuni cu o universitate mai mică. Toate acestea sunt de neconceput în cele mai multe țări ale UE, dar au fost ignorate sau tolerate la noi având o justificare legală. Pentru puținele universități cu rectori apolitici, cu vocație europeană și democratică, problema a fost percepută ca gravă, dar exterioară și tolerabilă atât timp cât nu erau afectate și ele în mod direct. În fond democrația nu a fost continuă la scara istoriei, ea a supraviețuit în enclave și a fost redescoperită și perfecționată în lumea modernă, fără a fi scutită de contestări și atacuri nici în prezent.

Continuare

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, alături de fermierii protestatari: Nu suferă doar agricultorii, ci întreaga țară!

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și...

Prețul la energia electrică în Moldova este aproape dublu față de cel din Ucraina

Republica Moldova ocupă locul 53 la nivel mondial în...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

ULTIMA ORĂ

Comisia Europeană aprobă condiționat achiziția Xella de către Holcim

Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care Holcim Ltd intenționează să preia Xella International S.A., în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, însă decizia este...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Comisia Europeană aprobă condiționat achiziția Xella de către Holcim

Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care Holcim Ltd intenționează să preia Xella International S.A., în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, însă decizia este condiționată. Holcim s-a angajat să cesioneze integral fabrica de beton celular autoclavizat (BCA) din Adjud, măsură considerată necesară pentru a elimina suprapunerea activităților celor două companii pe piața materialelor de construcții. Investigația Comisiei a arătat că atât Holcim, cât și Xella sunt actori importanți pe piața...

Tot mai mulți români părăsesc Irlanda de Nord pe fondul tensiunilor. Zeci de persoane primesc asistență consulară

Potrivit instituției, de la izbucnirea crizei au fost înregistrate 11 solicitări de asistență consulară, care au vizat 41 de cetățeni români, dintre care 17 minori. Printre persoanele asistate se află și un cetățean al Uniunii Europene, membru al familiei unui cetățean român. Titluri de călătorie pentru întoarcerea în România O parte dintre familiile afectate au decis să se întoarcă în România. În acest context, secția consulară a Ambasadei României la Dublin...

Forumul de Afaceri Republica Moldova – Benelux: Peste 120 de participanți și noi oportunități investiționale

Cea de-a doua ediție a Forumului de Afaceri BENELUX – Republica Moldova a avut loc la Maastricht, Țările de Jos, fiind organizată de Agenția de Investiții a Republicii Moldova, împreună cu parteneri instituționali din Republica Moldova și statele BENELUX (Belgia, Olanda și Luxemburg). Evenimentul a reunit peste 120 de participanți din mediul de afaceri și instituțional, inclusiv o delegație de aproximativ 30 de companii din Republica Moldova interesate să dezvolte...

Rusia ar putea ataca NATO într-un viitor apropiat, avertizează Suedia. Raportul care arată cât de imprevizibilă este situația de securitate

Rusia ar putea lansa, într-un orizont de timp relativ apropiat, acțiuni menite să testeze soliditatea NATO, dacă va considera contextul politic favorabil, se arată într-un raport publicat vineri de Comisia parlamentară de Apărare a Suediei.The post Rusia ar putea ataca NATO într-un viitor apropiat, avertizează Suedia. Raportul care arată cât de imprevizibilă este situația de securitate first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac şi-a prezentat programul de guvernare într-un interviu pentru POLITICO. El spune că măsurile de austeritate trebuie să continue şi promite reforme în...

Deputatul european însărcinat să scoată România dintr-o criză politică tot mai gravă nu va renunţa la necesitatea unor măsuri de austeritate şi mai dureroase. Pe măsură ce timpul alocat lui Eugen Tomac pentru a obţine sprijinul Parlamentului României se scurge, acesta declară într-un interviu că măsurile de austeritate trebuie să continue, pe fondul temerilor legate de o nouă criză economică, scrie POLITICO.The post Eugen Tomac şi-a prezentat programul de...

Eugen Tomac şi-a prezentat programul de guvernare într-un interviu pentru POLITICO. El spune că măsurile de austeritate trebuie să continue şi promite reforme în...

Deputatul european însărcinat să scoată România dintr-o criză politică tot mai gravă nu va renunţa la necesitatea unor măsuri de austeritate şi mai dureroase. Pe măsură ce timpul alocat lui Eugen Tomac pentru a obţine sprijinul Parlamentului României se scurge, acesta declară într-un interviu că măsurile de austeritate trebuie să continue, pe fondul temerilor legate de o nouă criză economică, scrie POLITICO.The post Eugen Tomac şi-a prezentat programul de...

Serviciul diplomatic european, în criză adâncită după ce Kaja Kallas a comparat Israelul cu regimul apartheid din Africa de Sud

Serviciul diplomatic european, în criză adâncită după ce Kaja Kallas a comparat Israelul cu regimul apartheid din Africa de SudThe post Serviciul diplomatic european, în criză adâncită după ce Kaja Kallas a comparat Israelul cu regimul apartheid din Africa de Sud first appeared on Nexta.ro.