Irina Rimes părăsește juriul de la Vocea României. Presa: Decizia este una gândită de mai mult timp

După mai multe sezoane în care a fost una dintre cele mai apreciate prezențe din juriu, Irina Rimes a decis să părăsească definitiv emisiunea Vocea României, din sezonul următor.

Informația, obținută de România TV în exclusivitate, vine la finalul unui sezon în care artista ar fi vrut deja să facă pasul înapoi, dar a mai acceptat o ultimă rundă la insistențele producătorilor.

Potrivit surselor RomâniaTV.net, Irina Rimes a transmis conducerii ProTV că nu va mai continua în juriul Vocea României din sezonul următor. Decizia nu este una de moment, ci una gândită de mai mult timp. Artista ar fi dorit să renunțe încă din sezonul care s-a terminat recent, dar producătorii au convins-o să mai rămână. Cu toate astea, la finalul filmărilor, vedeta a fost de neînduplecat, mesajul ei fiind clar: acesta a fost ultimul sezon.

Motivul principal al plecării este viața personală. Irina Rimes își petrece tot mai mult timp la Paris, alături de iubitul ei, producătorul francez David Goldcher. Naveta constantă între Franța și România ar fi devenit extrem de obositoare, iar programul de filmări pentru Vocea României a început să îi afecteze serios și agenda profesională.

Irina Rimes a fost jurat la Vocea României din 2018, când a preluat locul Loredanei Groza. Concurenții ei s-au clasat, de cele mai multe ori, pe locul al doilea.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Noi alerte de drone în Letonia pentru a treia zi la rând

Pentru a treia zi consecutivă, Letonia a emis o...

Patru obiective de pe ambele maluri ale Nistrului vor fi restaurate cu sprijinul UE: Valoarea proiectului

Patru obiective simbolice de pe ambele maluri ale Nistrului...

Gândacii de bucătărie, la putere! În India a fost creat un partid mai popular decât formațiunea premierului Modi

Noul partid satiric din India, Partidul Gândacilor de Bucătărie...

Accesoriile de plajă esențiale pentru o vacanță fără griji

O vacanță reușită la mare înseamnă mai mult decât...

ULTIMA ORĂ

Parlamentul European solicită instituirea zilei de 8 august pentru comemorarea victimelor accidentelor de muncă

Parlamentul European a solicitat oficializarea zilei de 8 august drept Zi de comemorare a victimelor accidentelor de muncă. Inițiativa vine ca parte a unui efort...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Parlamentul European solicită instituirea zilei de 8 august pentru comemorarea victimelor accidentelor de muncă

Parlamentul European a solicitat oficializarea zilei de 8 august drept Zi de comemorare a victimelor accidentelor de muncă. Inițiativa vine ca parte a unui efort mai larg de a elimina complet decesele provocate de accidente de muncă în Uniunea Europeană, transmite IPN. Rezoluția, adoptată joi, propune această dată în memoria tragediei miniere din orașul belgian Marcinelle din 1956, când 262 de mineri și-au pierdut viața. Măsura sprijină obiectivul zero decese...

TÜV Austria Expands Its Presence in Moldova: International Standards for Competitiveness

Comunicat de presă Infrastructura de calitate din Republica Moldova beneficiază de un impuls important odată cu lansarea operațională a TÜV AUSTRIA Inspection, filiala locală a grupului austriac TÜV Austria, activă la nivel internațional în testare, inspecție, certificare și evaluarea conformității. Prezența unui astfel de furnizor în Republica Moldova este relevantă mai ales pentru companiile care produc, exportă sau urmăresc să intre în lanțuri valorice internaționale. Într-un context în care peste 67%...

Multe ţări membre NATO „nu cheltuie suficient” pentru Ucraina, consideră Mark Rutte

Multe ţări din NATO nu alocă suficiente resurse financiare pentru a sprijini Ucraina, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte, care doreşte o dezbatere pe tema stabilirii unui nivel minim de sprijin pentru fiecare ţară, relatează AFP.The post Multe ţări membre NATO „nu cheltuie suficient” pentru Ucraina, consideră Mark Rutte first appeared on Nexta.ro.

Construcția a 6 din cele 8 spitale finanțate din PNRR riscă să se blocheze. La București onstructorul și-a retras echipa de pe șantier

Construcția a șase dintre cele opt spitale finanțate din fonduri PNRR, precum și a două centre de pregătire ale Universității de Medicină și Farmacie, „înregistrează întârzieri și costuri suplimentare care depășesc valorile prevăzute inițial” și riscă „încetinirea sau chiar blocarea lucrărilor”, a anunțat joi ministrul Sănătății, Cseke Attila. Situația cea mai gravă este la Institutul …The post Construcția a 6 din cele 8 spitale finanțate din PNRR riscă să...

Mineriada desecretizată. Date dezvăluite cu vizita istorică a Regelui Mihai, primele alegeri libere, reunificarea Germaniei. Guvernul a aprobat desecretizarea arhivelor diplomatice

La propunerea MAE, Guvernul României a adoptat o hotărâre de Guvern privind declasificarea documentelor elaborate de Ministerul Afacerilor Externe în perioada 1 ianuarie 1990 – 31 decembrie 1992.The post Mineriada desecretizată. Date dezvăluite cu vizita istorică a Regelui Mihai, primele alegeri libere, reunificarea Germaniei. Guvernul a aprobat desecretizarea arhivelor diplomatice first appeared on Nexta.ro.