Încă o lovitură pentru Moldova: Organizația Internațională a Muncii cere măsuri împotriva ingerințelor antisindicale

În urma plângerii înaintate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) împotriva Guvernului Republicii Moldova, Comitetul pentru libertatea de asociere al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) a examinat cazul nr. 3483 (Republica Moldova), având ca obiect protecția insuficientă împotriva actelor de discriminare antisindicală și a ingerințelor în activitatea organizațiilor sindicale.

În raportul Comitetului pentru libertatea de asociere al OIM, publicat recent, se arată că, în Republica Moldova, protecția împotriva discriminării și a ingerințelor antisindicale este insuficientă atât din punct de vedere legislativ, cât și în practică, iar autoritățile nu au dat dovadă de o voință reală de a combate aceste fenomene.

CNSM a informat OIM despre ingerințe grave în activitatea sindicală, admise de administrația Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, care au condus la distrugerea sindicatului existent în cadrul unității și la crearea unui nou sindicat aflat sub controlul nemijlocit al administrației instituției.

În urma examinării plângerii CNSM, Comitetul pentru libertatea de asociere al OIM reamintește, în constatările sale, că angajatorii sunt obligați să se abțină de la orice intervenție în activitatea internă a sindicatelor, subliniind că orice formă de constrângere a lucrătorilor de a renunța la calitatea de membru de sindicat sau de a adera la structuri sindicale paralele reprezintă o încălcare gravă a standardelor internaționale.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

Vești proaste pentru iarna viitoare: toate facturile la încălzire se vor scumpi

Contextul geopolitic, dar și gradul redus de umplere a...

ULTIMA ORĂ

Șefii diplomației din România și India au discutat despre investiții în apărare, energia regenerabilă și oțel

Ministrul de Externe din România, Oana Țoiu, s-a întâlnit cu omologul indian în Cipru. „Discuție excelentă cu omologul meu indian DrSJaishankar în marja Gymnich-ului din Cipru,...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Șefii diplomației din România și India au discutat despre investiții în apărare, energia regenerabilă și oțel

Ministrul de Externe din România, Oana Țoiu, s-a întâlnit cu omologul indian în Cipru. „Discuție excelentă cu omologul meu indian DrSJaishankar în marja Gymnich-ului din Cipru, a patra noastră întâlnire”, a scris Țoiu pe rețeaua e socializare. Potrivit statisticilor oficiale, comerțul dintre România și India a ajuns la 1,2 miliarde de dolari în 2025, în creștere cu peste 20% față de 2024. „După deblocarea Comisiei noastre Comune de Cooperare Economică, după o...

Nutriționiștii explică că greșeala pe care o faci seara te determină să te trezești la 3 dimineața

Trezirile repetate la ora 3 dimineața ar putea fi asociate cu stresul, nivelul de cortizol sau obiceiurile de viață, avertizează un nutriționist, potrivit Daily Express. Trezirea constantă la ora 3 dimineața ar putea indica faptul că ceva îți afectează corpul mai mult decât îți dai seama, avertizează un nutriționist. Deși trezirea scurtă în timpul nopții este complet normală, experții sugerează că trezirea repetată la aceeași oră în fiecare noapte poate...

Suedia trimite avioane de vânătoare Gripen în Ucraina. Când sunt programate primele livrări

Premierul suedez Ulf Kristersson și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au anunțat că 16 avioane de vânătoare Gripen vor fi transferate în Ucraina, iar alte 22 de aeronave noi vor fi vândute. Primele livrări ale escadrilei, complet echipate cu o suită completă de arme, sunt programate pentru 2027. Suedia trimite avioane de vânătoare Gripen în Ucraina Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și prim-ministrul suedez Ulf Kristersson au semnat o declarație privind aprofundarea...

IPN | Agenda culturală | 29 mai

Este organizată a XIII-a ediție a expoziției-festival „Kid’s expo” (29 mai-1 iunie) /Moldexpo /ora 10:00/. Biblioteca Națională invită la vernisajul expoziției de artă plastică „Loc de joacă pentru visul meu”, care se desfășoară tradițional, în ajunul Zilei internaționale a copilului /BNRM /ora 12:00/. Este prezentată expoziția comemorativă „Sunt ca piatra de tăcut…”, dedicată lui Anatol Codru, una dintre vocile distincte ale culturii române din spațiul basarabean /Muzeul Național al Literaturii Române...

Nicușor Dan a sesizat CCR. Legea care obligă copiii la consiliere psihologică, contestată dur

Șeful statului susține că actul normativ adoptat de Parlament conține prevederi care încalcă mai multe articole din Constituție și creează conflicte juridice majore. Sesizarea vizează în principal modificările referitoare la participarea obligatorie a copiilor și părinților la programe de consiliere psihologică, introducerea unor sancțiuni penale pentru părinți sau reprezentanți legali și extinderea condițiilor pentru plasamentul minorilor în centre rezidențiale specializate. Nicușor Dan contestă la CCR legea privind protecția copilului și critică...