Plan ȘOC al CE pentru Ucraina: Aderarea timpurie la UE în schimbul cedării unor teritorii către Rusia

Comisia Europeană pregătește un plan de „primire timpurie” a Ucrainei în UE, oferit la schimb președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru a fi de acord cu cedarea unor teritorii ucrainene către Rusia, ca parte a unui eventual acord de pace.

Ucraina nu ar avea drepturi depline ca orice alt stat membru după aderare, însă chiar și în aceste condiții, perspectiva „a alarmat capitalele UE, pentru că ar avea ample implicații pentru uniune”, dezvăluie Financial Times.

Planul care schimbă regulile tratatului din 1993

Mai exact, Comisia Europeană elaborează un plan prin care Ucraina ar urma să devină membră a UE prin schimbarea regulilor stabilite prin tratatul din 1993. Acestea ar urma să fie înlocuite cu un model pe două niveluri, care ar putea să accelereze încheierea acord de pace, menit să pună capăt invaziei Rusiei, scrie Mediafax.

Planul prevede, în primă fază, o putere decizională limitată pentru Ucraina, în cadrul blocului comunitar. Treptat, Kievul ar obține acces la părți ale pieței unice, la subvențiile agricole și la finanțarea dezvoltării interne, după ce ar îndeplini etapele post-aderare.

O capcană sau o soluție?

Totuși, perspectiva a stârnit îngrijorări, unii temându-se că „este o capcană întinsă de Putin și de Trump”, cu un impact negativ asupra stabilității viitoare a blocului comunitar.

Legătura dintre aderare și pace: Declarațiile Ursulei von der Leyen

Într-o declarație de ieri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că aderarea Ucrainei la UE este legată de negocierile pentru pace: „Aderarea este atât o garanție cheie de securitate în sine pentru Ucraina, cât și motorul esențial pentru creșterea și prosperitatea viitoare”, a spus von der Leyen.

Ucraina a primit statutul oficial de țară candidată la UE în vara anului 2022. O referire la aderarea Ucrainei la UE în 2027 este inclusă în proiectul planului de pace în 20 de puncte coordonat de SUA, aflat acum în negociere. Totuși, oficialii UE estimează că țara ar putea avea nevoie de încă un deceniu de reforme pentru a îndeplini criteriile stricte de aderare ale UE.

ULTIMA ORĂ

Detalii despre drona MAGURA V5, model similar celei care a explodat în Portul Constanța

O dronă maritimă ucraineană a explodat astăzi în dana...

Ambasada Rusiei de la București susține că e o dronă ucraineană

Ambasada Rusiei la București a declarat într-un comunicat că...

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

ULTIMA ORĂ

Realitate sau slogan electoral? Cu cât ar putea scădea prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră

Prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră ar putea scădea, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Astfel, modelele economice realizate...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

Realitate sau slogan electoral? Cu cât ar putea scădea prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră

Prețul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră ar putea scădea, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă (AEI). Astfel, modelele economice realizate pentru perioada 2027-2030 indică 3 scenarii posibile după intrarea în producție a Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale și primul proiect offshore de mare adâncime din România. Însă, adevărata întrebare este cine va beneficia cu adevărat de resursele uriașe de gaze...

Avertismentul lui Radu Opaina, reprezentant Asociații de Proprietari: „La un cutremur vor fi sute de probleme ca cea din Rahova. Sunt 1.500 de blocuri...

Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România (FAPR) și fost director al RADET (Termoenergetica în prezent), a declarat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că în cazul unui cutremur mare în București vor fi sute de probleme ca cea din Rahova, unde un bloc este aproape prăbușit în urma unei explozii. Opaina vorbește și de sistemul de furnizare a gazelor, care ar fi unul la fel...

Bilanțul potopului de sâmbătă. Curți și locuințe inundate, drumuri blocate de aluviuni. Prahova, Vrancea, Ilfov, Vaslui și Buzău, cele mai afectate

Sute de curți, locuințe și subsoluri au fost inundate în urma ploilor abundente de sâmbătă. În Prahova, un drum a fost afectat de o alunecare de teren, iar 80 de gospodării au rămas izolate, publică Mediafax. În Buzău DN 10, care face legătura cu Brașov și Covasva a fost complet blocat de aluviuni. Potrivit unui bilanț prezentat de DSU, ploile și vântul au produs efecte sâmbătă în 29 de localități...

Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”

O întârziere de cel puțin două-trei săptămâni înregistrează fermierii din sudul țării care produc cei mai căutați pepeni verzi de pe piață. Între timp, supermarketurile și piețele s-au umplut de pepeni din Grecia.The post Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie” first appeared on Nexta.ro.

SUA: Mai multe persoane împuşcate la un festival stradal din Ohio. Suspectul este încă în libertate – VIDEO

Poliţia a anunţat că este în căutarea unui „suspect sau a unor suspecţi” după ce mai multe persoane au fost împuşcate la un festival stradal din Toledo, Ohio.The post SUA: Mai multe persoane împuşcate la un festival stradal din Ohio. Suspectul este încă în libertate – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Şeful SoftBank spune că următorul model OpenAI este proiectat de inteligenţa artificială şi vede apariţia ”superinteligenţei” în doi ani

Directorul general al SoftBank Group, Masayoshi Son, a declarat că următoarea generaţie de modele dezvoltate de OpenAI este concepută cu ajutorul altor modele de inteligenţă artificială, un semn că tehnologia se apropie de ceea ce el numeşte ”superinteligenţă artificială”.The post Şeful SoftBank spune că următorul model OpenAI este proiectat de inteligenţa artificială şi vede apariţia ”superinteligenţei” în doi ani first appeared on Nexta.ro.

În discursul rostit la 82 de ani de la Debarcarea în Normandia, secretarul american al Apărării Pete Hegseth atacă Europa pentru „invazia” migranţilor pe...

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a criticat statele europene pentru politica lor privind migraţia, acuzându-le că permit ceea ce el a descris drept o „invazie” pe ţărmurile lor, într-un discurs rostit în în Normandia, la 82 de ani după ce forţele aliate au debarcat pe plajele franceze pentru a elibera nord-vestul Europei ocupat de Germania nazistă în 1944, relatează BBC.The post În discursul rostit la 82 de ani...