Ion Ceban: România a fost și rămâne principalul partener strategic al Chișinăului

Cooperarea dintre România și Republica Moldova, precum și proiectele majore de dezvoltare implementate la Chișinău, au fost prezentate de Primarul General, Ion Ceban, în cadrul Conferinței transfrontaliere pentru dezvoltare durabilă.

„Pentru noi, pentru actorii politici, fie că suntem în administrație, fie că activăm în alte domenii, este foarte important să înțelegem că procesul de integrare europeană este unul foarte complex. El nu este unul individual și nu ține exclusiv de decizia politicienilor, ci presupune o singură opțiune de a avansa: cooperare, învățare și parteneriate de durată”, a declarat acesta.

Totodată, Ion Ceban a subliniat că, România a fost și rămâne principalul partener strategic al Capitalei în această privință atât pe partea de expertiză, cât și pe cea de achiziții, bune practici și proiecte pe care le putem realiza împreună.

„Astăzi avem peste 30 de proiecte internaționale majore, cu un portofoliu de peste 4,5 miliarde de lei. Este cel mai mare portofoliu administrat vreodată pe teritoriul Republicii Moldova. În același context, avem peste 78 de parteneriate internaționale cu diferite orașe și regiuni, foarte multe dintre ele fiind din România, inclusiv cu universități. Mă refer la Cluj, București, Alba Iulia, Iași, Galați și altele”, a mai spus Primarul General.

Municipiul Chișinău administrează cele mai complexe și mari proiecte cu suportul diferitelor instrumente financiare ale Uniunii Europene. Este vorba despre managementul integrat al deșeurilor.

Totodată, municipalitatea este la ultima etapă, în care asigură construcția stației de transfer și prelucrare a deșeurilor, având, în premieră pentru Republica Moldova, întregul ciclu cap-coadă.

Un alt proiect major este reabilitarea albiei râului Bîc și protecția împotriva inundațiilor, un proiect complex de mediu pentru municipiul Chișinău.

„Am intervenit deja pe o porțiune foarte mare și urmează încă 7,6 km în raza urbană. În ultimii ani, am plantat peste 200 de mii de arbori și arbuști iar Chișinăul este, cu adevărat, un oraș verde”, a adăugat Ion Ceban.

Totodată, mai zice edilul, peste 70% din transportul public, care numără zilnic peste 600 de unități pe traseu, este transport electric, modernizat și schimbat aproape în totalitate în ultima perioadă.

„Avem, de asemenea, proiecte foarte mari de reabilitare a zonelor urbane care nu au fost planificate anterior, inclusiv extinderea și construcția de drumuri, realizate conform cerințelor și standardelor Uniunii Europene, precum și dezvoltarea transportului alternativ.

De asemenea, cel mai mare proiect de eficientizare energetică este tot la Chișinău. Am reabilitat spitale, grădinițe și școli, iar în prezent avem încă 50 de grădinițe incluse în astfel de proiecte”, a mai spus el.

La final, Ion Ceban a precizat că, ceea ce își dorește foarte mult este ca această colaborare, acest schimb de experiență și aceste lucruri pe care le împărtășim unii altora să fie în beneficiul societății noastre.

„Mulțumesc tuturor partenerilor noștri: experți, societate civilă, orașe, consilii județene pentru această colaborare, pentru preluarea celor mai bune practici și pentru dorința de a împărtăși experiența”, a punctat Primarul General.

ULTIMA ORĂ

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

Victor Osipov susține că reținerea și menținerea sa în arest preventiv sunt „abuzive”

Victor Osipov, fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, a venit, prin...

ULTIMA ORĂ | Maia Sandu consideră că reunificarea cu România ar permite o integrare mai rapidă a Moldovei în UE

Președinta Moldovei, Maia Sandu, susține că reunificarea cu România...

ULTIMA ORĂ

Zelenski anunță o „nouă etapă” a atacurilor Ucrainei în Rusia: Ținte lovite la peste 1.500 km

Ucraina a lovit cu drone ceea ce a declarat a fi o stație de pompare a petrolului situată la 1.500 km distanță în interiorul Rusiei,...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Zelenski anunță o „nouă etapă” a atacurilor Ucrainei în Rusia: Ținte lovite la peste 1.500 km

Ucraina a lovit cu drone ceea ce a declarat a fi o stație de pompare a petrolului situată la 1.500 km distanță în interiorul Rusiei, lângă Munții Ural, iar președintele Volodimir Zelenski a promis că Kievul va continua să extindă raza de acțiune a atacurilor sale, relatează Reuters.

Un asteroid a primit numele fostului papa Leon al XIII-lea, decizie anunțată de Vatican

Un asteroid din spațiu a primit numele fostului papă Leon al XIII-lea, a anunțat miercuri, 29 aprilie curent, Biroul de presă de la Vatican, relatează Agerpres. Acea rocă orbitează de acum Soarele sub noul său nume „(858334) Gioacchinopecci”, fiind numită după Gioacchino Pecci, numele de botez al papei Leon al XIII-lea (1810-1903). Acest papă italian a scris prima enciclică socială a Bisericii Romano-Catolice – o scrisoare papală de îndrumare adresată...

Hajder, despre scandalul de la Sângera: „Subiectul a fost puternic politizat”

Inspectorii de mediu au depistat mai multe neconformități la centrul de sortare a deșeurilor din Sângera, iar dacă acestea nu vor fi remediate, autoritățile ar putea dispune suspendarea activității până la înlăturarea tuturor abaterilor. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține însă că întregul scandal din jurul centrului a fost „puternic politizat”.

Germania a luat în vizor băuturile cu zahăr. Taxa anunțată

Germania intenționează să introducă o taxă pe băuturile cu conținut ridicat de zahăr începând cu 2028, în cadrul unui pachet de reforme în domeniul sănătății aprobat miercuri, cu scopul de a frâna creșterea ratei obezității și de a reduce presiunea asupra sistemului de sănătate, informează hotnews.ro. Veniturile anuale estimate, de 450 de milioane de euro (527 de milioane de dolari), provenite din această taxă suplimentară vor finanța programele de prevenire...

Ministrul Mediului ar putea fi audiat în Parlament referitor la depozitul de deșeuri de la Sângera

Deputații fracțiunii „Alternativa” vor solicita audierea ministrului Mediului în plenul Parlamentului, în contextul controversei legate de activitatea unui depozit de deșeuri din orașul Sângera, suburbie a capitalei, despre care susțin că prezintă un risc major pentru sănătatea populației și pentru mediu. Anunțul a fost făcut în cadrul audierilor parlamentare organizate miercuri, 29 aprilie, la inițiativa fracțiunii, cu tema „Problema deșeurilor din orașul Sângera și impactul asupra mediului”.

Expert, despre lansarea politică a negocierilor: „R. Moldova are o pregătire bună și ar fi păcat ca UE să rateze acest moment”

Reconfigurarea politică de la Budapesta și sprijinul ferm de la București anticipează lansarea politică a negocierilor pe primul grup de capitole cu Uniunea Europeană (UE). Perspectivele Republicii Moldova sunt favorabile, însă depind de accelerarea reformelor și de contextul geopolitic marcat de războiul din Ucraina, constată politologul român Cristian Pîrvulescu.

„Aceste cheltuieli nu se încadrează în legislație.” Cum explică Poliția faptul că a refuzat să acopere costurile pentru expertul din România în cauza Vartic

Poliția Națională reacționează la declarațiile făcute de avocata Violeta Gașițoi, care a anunțat, astăzi, că organul de urmărire penală a refuzat să acopere cheltuielile expertului internațional din România pe cauza Ludmilei Vartic. „Costurile respective nu pot fi suportate de poliție, întrucât nu se încadrează în prevederile cadrului legal aplicabil în materia achizițiilor publice”, precizează oamenii legii.