Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești

Adunarea Națională a Franței a aprobat Acordul cu Republica Moldova, care prevede preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere. Prevederile vor intra în vigoare după promulgarea legii de către președintele Franței, Emmanuel Macron, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, acordul permite preschimbarea permiselor de categoria B, eliberate începând cu 1 ianuarie 2020, fără susținerea unor examene suplimentare. Permisele emise înainte de această dată vor trebui mai întâi adaptate la modelele naționale.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze referitor la preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere a fost semnat la Paris pe 12 iulie 2024.

Pe lângă Franța, Moldova are acorduri de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Grecia, Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania și Letonia, iar negocierile pentru un acord similar cu Irlanda sunt în desfășurare.

The post Adunarea Națională a Franței a votat recunoașterea permiselor moldovenești appeared first on ipn.md.

ULTIMA ORĂ

Starea militarului rănit cu arma rămâne critică

Militarul care s-a rănit cu arma este în stare...

Președinția cipriotă a Consiliului UE prioritizează securitatea și extinderea Uniunii

Consolidarea securității și a capacității de apărare, precum și...

Inspecție la stații de alimentare auto, după sesizările șoferilor despre calitatea motorinei

Statul inițiază controale la stațiile de alimentare cu combustibil,...

Bugetul Procuraturii crește în 2026 cu 15 milioane de lei

Bugetul Procuraturii pentru anul curent depășește 519 milioane de...

A fost suspendată ratificarea acordului UE-SUA, din cauza tensiunilor legate de Groenlanda

Ratificarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Statele Unite...

Premierul Munteanu la Davos: România – principalul partener al Republicii Moldova

Republica Moldova construiește legături energetice, rutiere și educaționale cu...

Un nou accident feroviar în Spania. Un tren s-a lovit de dărâmăturile unui zid prăbușit

Un alt accident feroviar a avut loc marți seara...

ULTIMA ORĂ

Peskov anunță paradă mai modestă de 9 mai în Piața Roșie, în acest an. Motivul – „activitatea teroristă ucraineană”

Kremlinul nu își va demonstra toată tehnica militară în Piața Roșie, la parada de 9 mai. Autoritățile ruse invocă pretinse pericole teroriste din partea Ucrainei. Anunțurile...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat proiectul Partidului Nostru care va permite ca mașinile introduse temporar în Republica Moldova să poată...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

Peskov anunță paradă mai modestă de 9 mai în Piața Roșie, în acest an. Motivul – „activitatea teroristă ucraineană”

Kremlinul nu își va demonstra toată tehnica militară în Piața Roșie, la parada de 9 mai. Autoritățile ruse invocă pretinse pericole teroriste din partea Ucrainei. Anunțurile au fost făcute de ministerul rus al apărării și de secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează disinfo.md. Ultimul a declarat că motivul ar fi pretinsele pericole teroriste din partea Ucrainei. „Regimul de la Kiev, care pierde teren pe câmpul de luptă în fiecare...

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri – discuții pe marginea politicilor de reintegrare a țării în cadrul Comisiei parlamentare speciale

Astăzi, 29 aprilie 2026, pe platforma Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au desfășurat discuții pe marginea unor subiecte de actualitate ce vizează situația din raioanele ...

FOTO // ANSA a dat startul campaniei de vaccinare antirabică a vulpilor prin distribuție manuală de momeli

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță lansarea primei etape din acest an a campaniei de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică. Acțiunea, care se va desfășura până pe data de 8 mai 2026, face parte dintr-un program multianual...

Tragedie în lumea sportului. Halterofilul Ghenadii Dudoglo s-a stins din viață, în urma unui accident în Franța: „Durerea lăsată în urmă e de nedescris”

Tragedie în lumea sportului. Halterofilul Ghenadii Dudoglo s-a stins din viață la doar 39 de ani. Anunțul a fost făcut de atletul Serghei Marghiev.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, este invitatul emisiunii Rezoomat

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru. Invitatul ediției este ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. În timpul emisiunii vor fi analizate cele mai importante subiecte de actualitate printre care: Situația râului Nistru Prejudiciile cauzate de deversările de substanțe petroliere în râul Nistru Reforma Moldsilva Reabilitarea barajului Costești-Stânca Catastrofă ecologică la Sângera? Programul Național de Extindere și Reabilitarea Pădurilor, vizat de CNA Defrișările ilegale Calitatea...

Puterea CSE, limitată de Parlament? Guvernul va fi obligat să transmită deputaților măsurile adoptate, în 72 de ore

Parlamentul ar putea limita puterea Comisiei Situații Excepționale (CSE). Astfel, Guvernul ar pute a fi obligat să transmită membrilor Legislativului actele, restricțiile și măsurile adoptate de instituțiile competente, în termen de 72 de ore. Comisiile parlamentare ar putea avea dreptul să verifice oricând legalitatea, necesitatea, proporționalitatea și caracterul temporar al acestor măsuri. Prevederile se vor conține în noile reglementări privind managementul situațiilor de criză. Inițiativa de modificare a legii a fost...

Victoria Furtună critică ideea unirii ca soluție pentru aderarea la UE: „Vrem să intrăm ca stat sau ca teritoriu?”

Declarațiile președintei Maia Sandu despre o eventuală unire cu România pentru a accelera aderarea la UE au generat reacții politice. Victoria Furtună afirmă că integrarea trebuie realizată prin consolidarea statului, nu prin renunțarea la identitatea statală. Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea deplină de decizie, nu prin soluții care ar presupune renunțarea la identitatea statală. Declarația aparține liderului partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, și...