Accident mortal în Germania: Un șofer moldovean și-a pierdut viața

Doi șoferi de camion, unul dintre care este din Republica Moldova, au murit într-un grav accident produs pe o autostradă din Germania, scrie rotalianul.

Potrivit sursei, accidentul s-a produs pe data de 23 spre 24 ianuarie 2026, pe A44, în landul Renania de Nord–Westfalia, pe tronsonul dintre Wünnenberg-Haaren și Diemelstad, unde, pe o distanță de aproximativ 20 de kilometri, au fost raportate 18 accidente într-un interval scurt, pe fondul gheții.

Cum s-a ajuns la tragedie

Dario Galetti, în vârstă de 64 de ani, cetățean italian, și Tudor Plamădeală, în vârstă de 60 de ani și originar din Republica Moldova, se aflau în propriul camion, în jurul orei 01:40, când s-a produs accidentul.

În același sector de autostradă a murit și un transportator german, tot în condiții asociate cu înghețul, iar 11 persoane au rămas rănite.

Cei doi șoferi erau descriși de apropiați drept „șoferi experimentați”. Ambii au lăsat în urmă soții și copii, iar cei care i-au cunoscut au vorbit despre respectul câștigat prin profesionalism.

MAI MULT UNIMEDIA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Poșta Moldovei sistează expedierea trimiterilor internaționale către Kuwait și Rwanda

Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” a anunțat astăzi sistarea temporară a serviciilor poștale către două destinații internaționale. Începând cu această dată, recepționarea și expedierea tuturor...

CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău anunță desfășurarea a 50 de percheziții pe teritoriul raionului Orhei și al municipiului Chișinău, în...

Important

Poșta Moldovei sistează expedierea trimiterilor internaționale către Kuwait și Rwanda

Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” a anunțat astăzi sistarea temporară a serviciilor poștale către două destinații internaționale. Începând cu această dată, recepționarea și expedierea tuturor categoriilor de trimiteri poștale căt...

Poșta Moldovei sistează expedierea trimiterilor internaționale către Kuwait și Rwanda

Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei” a anunțat astăzi sistarea temporară a serviciilor poștale către două destinații internaționale. Începând cu această dată, recepționarea și expedierea tuturor categoriilor de trimiteri poștale căt...

Premierul Alexandru Munteanu, în dialog cu Președintele Comitetului Economic și Social European

Situația regională actuală, avansarea parcursului european al Republicii Moldova și cooperarea dintre țara noastră și Comitetul Economic și Social European (CESE) au fost discutate de prim-ministrul Alexandru Munteanu și Séamus Boland, Președintele CESE, afl...

(video) Scene incredibile pe un șantier din Cahul: Două macarale s-au răsturnat în timpul lucrărilor. Utilajele au ajuns cu roțile în aer

Un accident neobișnuit a avut loc pe un șantier de construcții din Cahul, unde două automacarale s-au răsturnat în timp ce erau utilizate la lucrări.

Crește numărul refuzurilor de intrare în Franța. Ambasada de la Paris anunță documentele ce necesită a fi prezentate la frontieră

Cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în Franța sunt îndemnați să respecte condițiile de intrare stabilite de autoritățile franceze. Recomandarea este făcută în contextul creșterii numărului de refuzuri de intrare în Fran...

„Nimeni nu este mai presus de lege”: Fosta șefă a PA spune că condamnarea lui Plahotniuc este rezultatul unor ani de muncă dificilă

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc reprezintă o dovadă a faptului că adevărul poate fi stabilit și că legea poate fi aplicată în pofida tuturor obstacolelor, a comentat fosta șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin. Aceasta a scris pe Facebook că este „rezultatul unor ani de muncă dificilă, curaj și perseverență din partea Procuraturii Anticorupție” și al tuturor celor care au contribuit la această decizie.

Foametea din Basarabia, mărturia cutremurătoare a unei supraviețuitoare. „Oamenii ajunseseră să se mănânce între ei”

S-a născut odată cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial și a copilărit într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria Basarabiei. Astăzi, Nadejda Nagnibeda își amintește, cu durere, anii 1946-1947, când lipsa hranei și frica deveniseră parte din viața de zi cu zi. În acele condiții extreme, foametea a dus la situații-limită, greu de imaginat astăzi. Mărturia femeii scoate la iveală realitatea crudă a acelor ani, când disperarea a...