În toata țara, instituțiile statului sunt mobilizate și acționează coordonat pentru a curăța drumurile, a menține funcționarea serviciilor esențiale și a proteja siguranța oamenilor, a transmis premierul Alexandru Munteanu. Oficialul și-a exprimat recunoștința față de toate echipele din teren, salvatori, drumari, energeticieni, polițiști și personal medical, care lucrează în condiții dificile.
91 de autospeciale și 319 angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit pentru prevenirea și gestionarea situațiilor excepționale. La nivel național, Administrația Națională a Drumurilor a folosit 115 unități de tehnică pentru a împrăștia peste 1075 de tone de sare tehnică și circa 295 de tone de material antiderapant. În paralel, operatorii rețelelor electrice lucrează la remedierea avariilor produse în întreaga țară.
Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a recepționat 2716 de solicitări. Dintre acestea, 1248 de pacienți (985 adulți și 263 copii) au fost transportați la spitale, iar echipele AMU au intervenit la 11 accidente rutiere, acordând asistență tuturor pacienților; 15 dintre aceștia au necesitat tratament specializat în spital.
În ceea ce privește educația, 265 de instituții de învățământ activează în regim online, 54 în format mixt, 202 își vor recupera orele ulterior, iar 614 funcționează normal, cu prezență fizică.
„În acest context, am luat câteva decizii menite să reducă riscurile și să faciliteze activitatea zilnică: pe parcursul acestei săptămâni, ziua de lucru și orele de studii vor începe de la ora 09:00; în funcție de atribuțiile exercitate, conducătorii autorităților vor decide posibilitatea lucrului online; agenții economici trebuie să efectueze lucrări de înlăturare a gheții pe teritoriile adiacente a sediilor gestionate.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională vor acorda suport autorităților publice locale, la solicitare, pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiectivele critice și pentru protecția populației. Vă îndemn să dăm dovadă de responsabilitate și solidaritate. Aveți grijă de cei din jur – familie, prieteni, vecini – în special de persoanele vulnerabile, respectați recomandările autorităților și evitați riscurile inutile”, se arată în mesajul prim-ministrului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Guvernul va continua să monitorizeze atent situația și să ia deciziile necesare pentru ca viața de zi cu zi să poată continua în siguranță.
Articolul Premierul, în contextul situației meteo excepționale: „Vă îndemn să dăm dovadă de responsabilitate” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

