VIDEO | Avocat: SIS nu a avut nicio întrebare la martori în dosarul partidului ”Moldova Mare”

Curtea de Apel Centru a audiat patru martori ai apărării în cauza civilă privind limitarea activității partidului Moldova Mare. Avocatul Igor Hlopețchi afirmă că ”toți martorii au recunoscut în fața instanței de judecată că nu au primit bani de la nici un concurent electoral, nu au fost implicați în acte de corupere electorală și sunt victimele unor înscenări organizate de: IGP și SIS”.

”Artizanii acestui dosar falsificat, reprezentanții SIS, nu au avut nici o întrebare la martorii audiați. Procesele verbale cu privire la contravenție, întocmite de poliția politică a PAS au fost anulate irevocabil. A fost un șoc pentru Ministerul Justiției, CEC și SIS”, declară Hlopețchi într-un mesaj video după ședință.

Amintim că Ministerul Justiției a cerut instanței limitarea activității partidului ”Moldova Mare” pentru 12 luni. Autoritatea invocă informații de la SIS, privind o presupusă finanțare ilegală și alte încălcări ale legislației privind partidele politice. În baza acestor date, formațiunea a fost exclusă din alegeri parlamentare chiar în ziua votării. Lidera partidului, Victoria Furtună, califică aceste informații drept falsuri și susține că dosarul este de natură politică.

Următoarea ședință de judecată va avea loc pe 29 ianuarie.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

ULTIMA ORĂ

Donald Trump a afirmat că SUA „au pus capăt războiului cu Iranul”. Teheranul nu a confirmat încă un acord

Donald Trump a afirmat că SUA „au pus capăt războiului cu Iranul”, după ce joi dimineaţă a anunţat o „înţelegere extraordinară” care, potrivit acestuia, ar...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

Donald Trump a afirmat că SUA „au pus capăt războiului cu Iranul”. Teheranul nu a confirmat încă un acord

Donald Trump a afirmat că SUA „au pus capăt războiului cu Iranul”, după ce joi dimineaţă a anunţat o „înţelegere extraordinară” care, potrivit acestuia, ar urma să rezolve conflictul şi să redeschidă Strâmtoarea OrmuzThe post Donald Trump a afirmat că SUA „au pus capăt războiului cu Iranul”. Teheranul nu a confirmat încă un acord first appeared on Nexta.ro.

Cel mai luxos 4×4 de la Mercedes va avea versiuni pentru armată

Mercedes-Benz intră în rândul companiilor din industria auto care vor să producă pentru sistemele de apărare din Uniunea Europeană. Constructorul german a anunțat că va propune versiuni ale modelului G Klasse pentru aplicații militare, inclusiv o furgonetă pentru operațiuni de securitate.The post Cel mai luxos 4×4 de la Mercedes va avea versiuni pentru armată first appeared on Nexta.ro.

Cupa Mondială 2026: A cântat Shakira sau a fost o sosie la ceremonia de deschidere? Fanii, sceptici în legătură cu prezenţa artistei columbiene –...

Superstarul columbian Shakira a cântat în timpul ceremoniei de deschidere de pe Estadio Azteca din Mexico City. Artista în vârstă de 49 de ani a fost însoţită de Burna Boy în momentul în care au lansat melodia oficială a Cupei Mondiale din 2026, Dai Dai. Prestaţia cântăreţei a fost întâmpinată cu scepticism, fanii susţinând că interpreta a fost înlocuită de o „dublură”.The post Cupa Mondială 2026: A cântat Shakira...

Un comandant ucrainean aflat pe lista „most wanted” a Moscovei dezvăluie ținta finală a atacurilor care au bulversat Rusia în ultimele săptămâni

Cu lovituri intense care au redus deja dramatic aprovizionarea Crimeei, Ucraina speră să izoleze peninsula ocupată, scrie Reuters, citat de hotnews.ro.

Tallinn testează primul adăpost modular amplasat în centrul orașului

Autoritățile din Tallinn au instalat primul adăpost modular amplasat direct în spațiul urban, pe una dintre străzile centrale ale orașului. Inițiativa face parte dintr-un proiect pilot menit să testeze soluții rapide de protecție a populației în situații de urgență, scrie ERR. Construcția este realizată conform standardelor ucrainene și este proiectată pentru a oferi protecție împotriva undei de șoc și a fragmentelor rezultate în urma exploziilor. Un avantaj al acestor adăposturi...

Atac iranian asupra Kuweitului: radarul aeroportului internațional, avariat. Mai multe persoane au fost rănite

Kuweitul anunță victime și pagube semnificative după un nou atac atribuit Iranului. Autoritățile susțin că radarul principal al aeroportului internațional a fost lovit, iar sistemele de control al traficului aerian au fost afectate în contextul escaladării tensiunilor din Golf. Kuweitul a raportat joi răniți și distrugeri importante în urma atacurilor lansate de Iran, ca reacție la noile bombardamente efectuate de Statele Unite asupra unor ținte iraniene, potrivit Reuters. Potrivit Autorității Aviației...

Atac iranian asupra Kuweitului: radarul aeroportului internațional, avariat. Mai multe persoane au fost rănite

Kuweitul anunță victime și pagube semnificative după un nou atac atribuit Iranului. Autoritățile susțin că radarul principal al aeroportului internațional a fost lovit, iar sistemele de control al traficului aerian au fost afectate în contextul escaladării tensiunilor din Golf. Kuweitul a raportat joi răniți și distrugeri importante în urma atacurilor lansate de Iran, ca reacție la noile bombardamente efectuate de Statele Unite asupra unor ținte iraniene, potrivit Reuters. Potrivit Autorității Aviației...