85 de voturi pentru proiectul de lege al Partidului Nostru privind majorarea plafonului de înregistrare ca plătitor de TVA

Proiectul Partidului Nostru, care propune creșterea plafonului de scutire de TVA pentru companiile cu cifra de afaceri de până la 3,2 milioane de lei (față de plafonul actual de 1,2 milioane), a fost votat în prima lectură în plenul Parlamentului, cu 85 de voturi ale deputaților. Este o susținere „fenomenală”, potrivit spicherului Legislativului.

Proiectul completează Codul fiscal, astfel încât agenții economici să fie obligați să se înregistreze ca plătitori de TVA doar după depășirea unui volum al livrărilor de bunuri și servicii de 3,2 milioane de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.

Deputatul Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie și unul dintre autorii proiectului, a subliniat că scopul inițiativei este adaptarea plafonului la realitățile economice actuale și crearea unui cadru fiscal mai prietenos pentru întreprinderile mici și mijlocii. Plafonul actual, stabilit în 2018, este depășit în timp, inflația crescând cu aproximativ 90% de atunci.

Deputatul PAS, Radu Marian, au sugerat că în UE pragul de înregistrare ca plătitor de TVA recalculat în lei constituie 1,7 mln de lei.

Constantin Cuiumju a declarat că Republica Moldova are realități economice diferite de statele UE, cu costuri, capitalizare și stabilitate economică mai reduse, afectate în ultimii ani de șocuri economice succesive, inclusiv criza energetică și inflația ridicată.

Proiectul urmează a fi votat în cea de-a doua lectură.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

EXCEL invită elevii din Moldova la un eveniment gratuit despre tehnologie și business digital

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 27–29 aprilie 2026,...

Victor Slivinschi, om de afaceri: Activitatea noastră este una foarte responsabilă

Omul de afaceri Victor Slivinschi, fondator al companiei TURBOENERGY...

ULTIMA ORĂ

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove: „Învierea Domnului este temelia credinței noastre”

„Învierea Domnului este temelia credinței noastre. Ea ne arată că iubirea este mai puternică decât ura, că lumina biruie întunericul și că viața în Hristos este mai tare decât moartea”, este menționat în Pastorala Îna...

Pastorala la Învierea Domnului a Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace...

Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 12 aprilie, Sfintele Paști, considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății, care semnifică Învierea Domnului. „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor, sănătate ce...

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în Republica Moldova

Lumina Sfântă, care s-a aprins în după-amiaza zilei de astăzi în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a ajuns și în Republica Moldova. Focul Haric a fost adus de două delegații: cea a Mitropoliei Moldovei și cea a Mitropoliei Basara...

O femeie și un copil, loviți de un automobil în timp ce traversau strada regulamentar: Șoferul, reținut

O femeie de 35 de ani și fiica sa de 7 ani au ajuns la spital, după ce au fost lovite de un automobil în timp ce traversau regulamentar strada, pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Petrocub Hîncești a zdrobit echipa Zimbru Chișinău și se îndreaptă spre un nou titlu de campioană a Republicii Moldova

Petrocub Hîncești și-a consolidat poziția de lider în clasamentul primei divizii valorice a fotbalului moldovenesc. Echipa antrenată de Șota Maharadze a învins fără drept de apel formația Zimbru Chișinău. Petrocub s-a impus pe teren propriu cu scorul de 3-0 în derby-ul etapei a 5-a a fazei a doua a campionatului.