Alexandr Berlinschii anunță consultări publice la Parlament pe modificarea Legii cetățeniei

Consultări publice privind proiectul de modificare a Legii cetățeniei vor avea loc marți, 10 februarie, la Parlament. Anunțul a fost făcut de deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, autorul inițiativei legislative.

Potrivit acestuia, discuțiile sunt organizate în contextul înregistrării proiectului de lege și vor începe la ora 14:00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova. La consultări sunt invitați toți cei interesați de subiect.

Deputatul a precizat că persoanele care doresc să participe pot obține mai multe detalii, inclusiv informații despre procedura de înregistrare, accesând linkul indicat în anunțul public.

Propunerile și observațiile argumentate pe marginea proiectului de lege supus consultărilor publice pot fi transmise în formă scrisă la adresa de e-mail: alexandr.berlinschii@parlament.md

Alexandr Berlinschii a anunțat recent pregătirea unor modificări la noua Lege a cetățeniei a Republicii Moldova, după ce documentul aprobat anterior de PAS a creat situații în care tinerii din Moldova riscă să rămână apatrizi.

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea...

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

ULTIMA ORĂ

UE analizează un nou buget pentru 2028-2034, ce reduce și mai mult fondurile pentru politicile agricolă şi de coeziune

Cele 27 de state membre ale UE examinează o nouă propunere de buget multianual pentru perioada 2028-2034, care menţine reducerile propuse de Comisia Europeană pentru...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

Important

UE analizează un nou buget pentru 2028-2034, ce reduce și mai mult fondurile pentru politicile agricolă şi de coeziune

Cele 27 de state membre ale UE examinează o nouă propunere de buget multianual pentru perioada 2028-2034, care menţine reducerile propuse de Comisia Europeană pentru politicile agricolă şi de coeziune, dar în acelaşi timp reduce alocările pentru noul fond de competitivitate, pentru fondul de securitate şi apărare şi fondul de acţiune externă, relatează joi agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres. The post UE analizează un nou buget pentru 2028-2034,...

Alertă copil dispărut: o fată de 13 ani din Sectorul 2 al Capitalei este căutată. A fost emis mesaj Ro-Alert

Alertă copil dispărut: o fată de 13 ani din Sectorul 2 al Capitalei este căutată. A fost emis mesaj Ro-AlertThe post Alertă copil dispărut: o fată de 13 ani din Sectorul 2 al Capitalei este căutată. A fost emis mesaj Ro-Alert first appeared on Nexta.ro.

Dan Jarvis, numit ministru al Apărării în Marea Britanie după demisia lui John Healey

Dan Jarvis, fost ofițer al armatei britanice, ocupa până în prezent funcția de secretar de stat pentru securitate în cadrul Ministerului de Interne. Schimbarea survine într-un moment sensibil pentru guvernul laburist, care se confruntă cu presiuni privind consolidarea capacităților de apărare și creșterea cheltuielilor militare, în contextul provocărilor de securitate din Europa și de la nivel internațional. Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile britanice, demisia lui John Healey a fost determinată de...