VIDEO | Ion Ceban: Banii pentru bugetul municipal nu au fost transferați. Așteptăm explicații

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză întârzierea transferurilor financiare din partea Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova către bugetul municipal, susținând că, de aproape 10 zile, instituția nu ar fi virat sumele prevăzute de legislație, care depășesc 50 de milioane de lei.

Edilul Capitalei a declarat că, potrivit cadrului normativ în vigoare și procedurilor interne, Ministerul Finanțelor are obligația de a transfera zilnic către bugetele locale o parte din veniturile colectate pe teritoriul administrat, inclusiv către municipiul Chișinău.

„Mâine se face a zecea zi de când aceste transferuri nu au fost efectuate. În cazul Chișinăului, suma depășește 50 de milioane de lei — o valoare considerabilă, echivalentă cu costurile de construcție a două școli într-o localitate mai mică, de la fundament până la acoperiș”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a ridicat semne de întrebare privind destinația fondurilor nevirate, menționând că nu este clar dacă acestea au fost utilizate pentru plata pensiilor, salariilor sau altor cheltuieli bugetare la nivel central.

Potrivit acestuia, situația ar fi fără precedent începând cu anul 2015, când a fost modificat sistemul de colectare a veniturilor, iar plățile contribuabililor au început să fie direcționate către bugetul de stat, și nu direct către bugetele locale.

Ion Ceban a anunțat că a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Finanțelor, solicitând clarificări și transferarea sumelor restante. „Aștept un răspuns. Alt argument decât faptul că nu sunt bani nu există”, a conchis edilul.

Deocamdată, reprezentanții Ministerului Finanțelor nu au comentat public declarațiile primarului general.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Ion Ceban: Continuă frezarea, plombarea și proiectele de infrastructură în Capitală

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că...

Miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei se reunesc la Chișinău pe 15 mai

Miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre...

Acuzații grave privind gestionarea deșeurilor. Ion Ceban: „Nu vom permite o gunoiște ilegală lângă Sîngera”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, declară că...

VIDEO | Fost șef al serviciilor de informații franceze acuză UE de ingerințe în alegerile din Republica Moldova

Alain Juillet, fost director de informații în cadrul serviciului...

Partidul Nostru propune redenumirea unui spațiu public din Chișinău în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Partidul Nostru anunță că liderul fracțiunii parlamentare, Renato Usatîi,...

ULTIMA ORĂ

DOC // BNM pune în circulație moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu ziua de astăzi, moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”, emisiunea anului 2026. Decizia...

BREAKING VIDEO | Nicușor Dan: Serviciile secrete române au avut un rol decisiv în zona cibernetică la alegerile din Republica Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că serviciile secrete române au avut „o contribuție decisivă” în domeniul cibernetic la alegerile din Republica Moldova. Șeful...

Important

DOC // BNM pune în circulație moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”

Banca Națională a Moldovei (BNM) pune în circulație, începând cu ziua de astăzi, moneda comemorativă „In memoriam: Foametea din Basarabia 1946-1947”, emisiunea anului 2026. Decizia a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, transmite ...

Alegeri locale 2026: CEC anunță începerea campaniei electorale

Comisia Electorală Centrală a anunțat că, începând de astăzi, 17 aprilie 2026, a fost dat startul oficial perioadei de campanie electorală pentru candidații înregistrați la alegerile locale noi și pentru participanții la referendumurile locale programa...

(video) Aura Zbereanu „ar trebui să aibă cel puțin calitatea de bănuit” în cazul Ludmilei Vartic, susține avocata familiei. Ce spune apărătorul lui Dumitru...

Avocata mamei Ludmilei Vartic, Gabriela Kornacker, susține că Aura Zbereanu, despre care în spațiul public s-a scris că ar fi iubita lui Dumitru Vartic, ar trebui să fie vizată în dosar cu statut de bănuit. De cealaltă parte, unul dintre avocații lui Dumitru Vartic, Roman Mihaeș, a refuzat să comenteze presupusa relație dintre clientul său și femeia menționată, invocând prezumția nevinovăției. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii...

A fost stabilit locul exact unde a fost casa din Londra a lui Shakespeare. Expertă: „Era aproape de unde muncea”

Locația exactă a singurei proprietăți din Londra a dramaturgului William Shakespeare a fost identificată pe o stradă din districtul Blackfriars din centrul capitalei Angliei, după ce a fost descoperit un plan necunoscut al etajului clădirii, anunță BBC, citată de digi24.ro.

(foto) Au cules roadele muncii lor: 40 de elevi au fost premiați la Olimpiada Republica la Limba și literatura rusă

40 de elevi au fost premiați în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura rusă. Competiția a întrunit 146 de elevi din întreaga țară și s-a desfășurat în perioada 14-16 aprilie 2026, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC), într-un comunicat.

Astăzi în istorie: Apollo 13 revine miraculos după o misiune aproape fatală

Data de 17 aprilie reunește repere istorice precum explorarea golfului New York de către Verrazzano și independența Siriei.

Astăzi în istorie: Apollo 13 revine miraculos după o misiune aproape fatală

Data de 17 aprilie reunește repere istorice precum explorarea golfului New York de către Verrazzano și independența Siriei.