VIDEO | Victoria Furtună, lidera Partidului Moldova Mare declară că „un stat mic supraviețuiește prin dialog matur cu Estul și Vestul”

Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a declarat că suveranitatea Republicii Moldova nu se rezumă la un principiu constituțional, ci reprezintă „o emoție vie a unității pentru țară”. Mesajul a fost transmis în cadrul conferinței naționale „Să stăm strajă la hotare, să păzim acest pământ”, unde lidera formațiunii a pledat pentru echilibru politic și consolidarea identității naționale.

„Republica Moldova e recunoscută internațional, dar adevărata suveranitate se naște în inimile noastre și în conștiința generațiilor care au apărat acest pământ, de la Ștefan cel Mare la momentele de eliberare din 1991, când am fost uniți nu pentru partide sau ideologii, ci pentru libertate și țară”, a menționat Furtună, transmite Știri.md.

Potrivit Victoriei Furtună, sub conducerea lui Ștefan cel Mare, Moldova a învățat ce înseamnă „să stai drept în fața imperiilor”, iar domnitorii de apoi, Petru Rareș, Dimitrie Cantemir au demonstrat „că se poate dialoga lumea fără să ne pierdem identitatea”. Totodată, ea a subliniat că Moldova a intrat în impas atunci când conducerile au alunecat în extreme.

„Istoria arată că extremele politice aduc polarizare, slăbiciune și influențe externe. Un stat mic supraviețuiește prin echilibru, dialog matur cu Estul și Vestul, fără supunere. Puterea devine periculoasă când o guvernare temporară vrea să decidă definitiv destinul țării: suveranitatea aparține poporului, nu liderilor sau partidelor”, a declarat liderul formațiunii Moldova Mare, menționând că pentru a rezista provocărilor, cetățenii trebuie să „înrădăcineze identitatea națională asumată”:

„Cunoașterea istoriei, demnitatea și unitatea în jurul valorilor fundamentale (suveranitate, echilibru, respect reciproc). Un popor care își cunoaște rădăcinile nu se dezbină ușor, nu se cumpără și rezistă presiunilor”.

Într-un final, Victoria Furtună a îndemnat cetățenii la unitate adevărată, nu uniformitate.

„Fără frică de a ne afirma identitatea. Prin tăcere și teamă, democrația slăbește iar alții decid în locul nostru. Suveranitatea înseamnă voce, curaj de a vorbi și participa. Suveranitatea nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a colabora cu lumea rămânând ancorați în rădăcini. Viitorul Moldovei nu se scrie în capitale străine, ci aici, prin voința noastră colectivă. Noi nu suntem o sumă de interese, suntem un popor. Cât timp rămânem uniți, curajoși și conștienți de cine suntem, vom avea speranță, demnitate și viitor”, a conchis președintele Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună solicită examinarea unui vaccin terapeutic anticancer pentru pacienții oncologici din Moldova

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a solicitat Ministerului...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

ULTIMA ORĂ

Încă o țară va interzice accesul la rețelele sociale minorilor sub 16 ani. Canada a lansat Safe Social Media Act

Guvernul canadian a prezent un proiect de lege, numit Safe Social Media Act, prin care se va interzice accesul la platformele sociale celor care nu...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

Important

Încă o țară va interzice accesul la rețelele sociale minorilor sub 16 ani. Canada a lansat Safe Social Media Act

Guvernul canadian a prezent un proiect de lege, numit Safe Social Media Act, prin care se va interzice accesul la platformele sociale celor care nu împlinit 16 ani.The post Încă o țară va interzice accesul la rețelele sociale minorilor sub 16 ani. Canada a lansat Safe Social Media Act first appeared on Nexta.ro.

Serbia – acord cu grupul MOL privind compania petrolieră NIS

Serbia a anunțat că a ajuns la un compromis cu grupul MOL din Ungaria cu privire la poziția viitoare a statului sârb în compania națională de petrol NIS, cu condiția ca producătorul ungar de petrol și gaze să finalizeze achiziția pachetului majoritar rămas deținut de companii rusești.The post Serbia – acord cu grupul MOL privind compania petrolieră NIS first appeared on Nexta.ro.

Emoții mari pentru elevii de clasa a IX-a: Peste 32.000 de absolvenți de gimnaziu susțin astăzi examenul la limba de instruire

Peste 32.500 de elevi din clasa a IX-a susțin astăzi, 11 iunie, examenul de absolvire a gimnaziului la limba de instruire.

Vremea azi, 11 iunie. Ploile torențiale cuprind mare parte din țară, iar temperaturile rămân ridicate în sud

Joi, în majoritatea regiunilor vin mai multe reprize cu ploi torențiale. În sud și în est rămânem cu vremea caldă, dar în rest se răcește.The post Vremea azi, 11 iunie. Ploile torențiale cuprind mare parte din țară, iar temperaturile rămân ridicate în sud first appeared on Nexta.ro.

Vremea azi, 11 iunie. Ploile torențiale cuprind mare parte din țară, iar temperaturile rămân ridicate în sud

Joi, în majoritatea regiunilor vin mai multe reprize cu ploi torențiale. În sud și în est rămânem cu vremea caldă, dar în rest se răcește.The post Vremea azi, 11 iunie. Ploile torențiale cuprind mare parte din țară, iar temperaturile rămân ridicate în sud first appeared on Nexta.ro.

„Nu mai pot”. Un fost star al fotbalului cere despăgubiri de 3,7 milioane de euro după infarct

Nu mai poate alerga nici 50 de metri. La șapte ani după infarctul de la antrenament, Casillas cere despăgubiri de milioane de euro de la Porto. Casillas afirmă că infarctul miocardic suferit la baza de antrenament a FC Porto, în mai 2019, a fost cauzat de un exces de efort fizic. Șapte ani mai târziu, sechelele sunt încă prezente, conform as.com. „Merg la sală, joc padel, dar nu pot alerga. Reușesc...

JD Vance admite existența unor tensiuni între Trump și Netanyahu: „Ierusalimul a făcut greșeli. Interesele Americii trebuie să fie pe primul loc”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a recunoscut existența unor neînțelegeri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și a afirmat că liderul de la Ierusalim a comis „câteva greșeli” în gestionarea crizei din Orientul Mijlociu. Declarațiile vin pe fondul relațiilor tot mai tensionate dintre Washington și Israel. Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a confirmat că există diferențe de opinie între administrația americană și premierul israelian Benjamin Netanyahu, într-un interviu acordat postului CBS News,...