NEWS ALERT | Măsuri stricte de economisire a energiei impuse autorităților locale

Centrul Național de Management al Crizelor a emis o circulară către autoritățile publice locale prin care solicită aplicarea urgentă a unor măsuri de economisire a energiei electrice. Decizia vine în contextul menținerii stării de urgență, chiar dacă linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deja reparată și este funcțională, transmite HotNews.md.

Măsuri stricte pentru instituțiile publice

Potrivit documentului transmis autorităților locale, instituțiile publice trebuie să limiteze la maximum iluminatul atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor. De asemenea, este solicitată deconectarea iluminatului decorativ.

Totodată, fiecare autoritate publică trebuie să desemneze o persoană responsabilă de monitorizarea implementării măsurilor impuse de Guvern, în contextul stării de urgență.

Starea de urgență, încă în vigoare

Măsurile sunt menținute chiar dacă linia electrică Isaccea–Vulcănești, afectată anterior în urma unui atac aerian rusesc, a fost reparată și a devenit funcțională de sâmbătă seara.

Guvernul nu a anunțat, deocamdată, când va fi ridicată starea de urgență instituită pentru o perioadă de 60 de zile după avarierea infrastructurii energetice.

Autoritățile nu au oferit explicații suplimentare privind menținerea regimului excepțional, în condițiile reluării funcționării liniei electrice.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă cu un an. Acum se confruntă cu sondaje din ce în ce mai dezastruoase şi, mai nou, cu zvonuri privind o eventuală înlocuire, relatează AFP.The post După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa first...

Bulgaria riscă procedura de deficit excesiv la scurt timp după aderarea la zona euro

Bulgaria ar urma să intre miercuri în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene, la doar câteva luni după aderarea la zona euro, a anunțat premierul Rumen Radev, potrivit Euractiv. Radev a acuzat fostul executiv de centru-dreapta că ar fi manipulat datele fiscale pentru ca Bulgaria să poată intra în zona euro la 1 ianuarie 2026, după mai multe certuri politice privind îndeplinirea criteriilor de convergență. „Au mințit pentru a împinge...

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite voci ale Televiziunii Române. Ce a mărturisit, la 87 de ani, la ultima apariție în...

Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, a murit la vârsta de 87 de ani, după o carieră de aproape patru decenii petrecute pe micul ecran. Anunțul decesului a fost făcut de familie, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri. Pentru multe generații de români, Sanda Țăranu a rămas un simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului în televiziune. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a...

Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au talent”. Trupa Re-Born spune că a „renăscut” sub îndrumarea unei profesoare

Trupa Re-Born a câștigat vineri seară finala sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” și premiul de 120.000 de euro cu un moment spectaculos. Formația este alcătuită din 12 fete din Târgu Mureș, cu vârste între 15 și 19 ani, care practică dans contemporan și gimnastică. Înaintea finalei, membrele trupei spuneau că, dacă vor obține …The post Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au...

Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans contemporan și gimnastică

10 concurenți s-au întrecut vineri seară în marea finală a talent show-ului de la Pro Tv „Românii au talent” sezonul 16. Marea câștigătoare a fost desemnată trupa Re-Born, care a plecat acasă cu premiul de 120.000 de euro. Cei 10 finaliști ai sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” au fost Iosif Mândru, Lucas Moroșan, …The post Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans...