Acum e mai ușor! Guvernul a simplificat procedurile pentru activitățile din zona de frontieră

Cetățenii și agenții economici care desfășoară activități în zona de frontieră nu vor mai fi nevoiți să parcurgă proceduri complicate, să facă drumuri la instituții sau să aștepte îndelung pentru avize. Odată cu digitalizarea procedurii de notificare, aprobată astăzi, 15 aprilie, de Guvernul Republicii Moldova, interacțiunea cu autoritățile devine mai simplă și mai rapidă.

Potrivit MAI, pentru desfășurarea activităților în zona de frontieră este suficientă înregistrarea și transmiterea unei notificări, fără a fi necesară o aprobare prealabilă. Notificarea va putea fi depusă online, prin sistemul informațional „e-Permis”, sau prin poșta electronică, către subdiviziunea competentă a Poliției de Frontieră.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este introdus și mecanismul de validare tacită, ceea ce înseamnă că, în lipsa unor solicitări de clarificare sau a unor obiecții în termenul stabilit, notificarea este considerată acceptată. În același timp, Poliția de Frontieră își menține atribuțiile de control și verificare, inclusiv dreptul de a solicita informații suplimentare și de a interveni în cazul neconformităților.

Schimbările aduc costuri mai mici, reguli mai ușor de aplicat, cât și gestionarea mai eficientă a resurselor și mai mult timp pentru activitățile de supraveghere și control”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Afacerilor Interne.

Articolul Acum e mai ușor! Guvernul a simplificat procedurile pentru activitățile din zona de frontieră apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Lucrările la podul peste râul Răut din Bălți au ajuns la 60% și ar putea fi finalizate în iunie 2026

Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răut,...

Sindicaliștii din sănătate cer majorări salariale și avertizează asupra crizei din sistem

Federația Sindicală „Sănătatea” avertizează că sistemul medical se confruntă...

Ce mărci încalcă cel mai des regulile de circulație: Mercedes domină topul

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică...

Ceapa galbenă, mai scumpă în Moldova: Prețul aproape s-a dublat în ultimele zile

Începând de la sfârșitul săptămânii trecute, prețul angro al...

Sute de mii de investigații acoperite prin polița de asigurare medicală în 2025

Peste 683 de mii de investigații de înaltă performanță...

ULTIMA ORĂ

Ţara care opreşte curentul 2 ore pe zi pentru a „preveni o creștere puternică a preţurilor”

Guvernul pakistanez a anunțat miercuri că furnizarea curentului electric va fi întreruptă timp de aproximativ două ore, în fiecare seară, atunci când se înregistrează...

Apel către Consiliul Municipal Chișinău pentru susținerea inițiativei Partidului Nostru privind redenumirea unui spațiu public în memoria maestrului Gheorghe Urschi

Denis Șova, consilier municipal din partea Partidului Nostru, a lansat un apel către toate fracțiunile din Consiliul Municipal Chișinău de a susține inițiativa de...

Important

Ţara care opreşte curentul 2 ore pe zi pentru a „preveni o creștere puternică a preţurilor”

Guvernul pakistanez a anunțat miercuri că furnizarea curentului electric va fi întreruptă timp de aproximativ două ore, în fiecare seară, atunci când se înregistrează un vârf al cererii, pentru a "preveni o creștere puternică a tarifelor", informează AFP, citată de observatornews.ro.

Comisia Europeană propune o zi obligatorie de muncă la distanță pentru a reduce criza energetică

Comisia Europeană propune o zi de muncă la distanță și reducerea costurilor transportului în comun pentru a atenua efectele crizei energetice cauzate de conflictul din jurul Iranului.

Distincții pentru Moldova: Trei eleve, premiate la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete din Franța

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut trei mențiuni de onoare la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. Competiția s-a desfășurat în perioada 9-15 aprilie 2026, la Bordeaux, Franța, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Lucrările la podul peste râul Răut din Bălți au ajuns la 60% și ar putea fi finalizate în iunie 2026

Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răut, situat pe drumul R6, în zona de ocolire a municipiului Bălți, au atins un progres fizic de aproximativ 60%. Stadiul intervențiilor a fost evaluat în cadrul unei vizite de lucru de către directorul general al S.A. „Administrația Națională a Drumurilor”, Ștefan Popa. Potrivit responsabililor, până în prezent au fost realizate lucrări de demolare, confecționare a grinzilor și plăcilor de racordare, turnarea...

Trump afirmă că războiul cu Iranul este „aproape de final”, în timp ce șeful armatei pakistaneze a ajuns la Teheran

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că războiul declanșat de Washington împreună cu Israel împotriva Iran este „foarte aproape de final”, în timp ce eforturile diplomatice se intensifică pentru a preveni reluarea conflictului, scrie Reuters.

ADIO, Gheorghe Urschi | R. Moldova și-a luat rămas-bun de la „Regele umorului”

Republica Moldova și-a luat rămas-bun de la marele artist Gheorghe Urschi, condus pe ultimul drum într-o zi de doliu și reculegere. După slujba de pomenire, ceremonia oficială și mitingul de doliu, maestrul a fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău. Sute de oameni, colegi de breaslă, oameni de cultură, precum și simpli admiratori au venit să aducă un ultim omagiu pentru artistul care a știut să transforme râsul într-o...

Federația Sindicală „Sănătatea” cere salarii mai mari cu peste 10% pentru angajații din domeniul sănătății

Federația Sindicală „Sănătatea” din Moldova solicită salarii mai mari cu peste 10% pentru angajații din domeniul sănătății. Salariile insuficiente generează rezultate negative în lanț: deficit de cadre, migrație de personal în alte state, suprasolicitarea personalului rămas și erori medicale, susțin sindicatele din sănătate.