Sprijin masiv pentru Ucraina: sute de mii de drone trimise de Marea Britanie

Regatul Unit a anunțat cel mai mare pachet de furnizare de drone pentru Ucraina, care prevede transferul a cel puțin 120.000 de unități în cursul acestui an.

Potrivit autorităților britanice, noul ajutor militar, cel mai amplu acordat până acum în domeniul dronelor, include mii de drone de atac cu rază lungă, drone de recunoaștere, drone logistice, dar și resurse navale deja testate pe frontul din Ucraina. Livrările au început deja în această lună, citează presa ucraineană.

Secretarul britanic al Apărării, John Healey, a subliniat importanța acestui sprijin pentru capacitatea de apărare a Ucrainei.

„Această întărire semnificativă a dronelor cu eficiență dovedită în luptă va oferi forțelor ucrainene capacitățile de care au nevoie pentru a-și proteja poporul și a contracara agresiunea rusă”, a transmis Healey.

În același context, oficialul britanic a făcut referire la situația internațională din ultimele săptămâni.

„În ultimele săptămâni, atenția s-a concentrat asupra Orientului Mijlociu – Putin vrea să ne distragă atenția, dar ucrainenii continuă să lupte cu un curaj extraordinar și nimic nu ne va face să le întoarcem spatele până când nu vom asigura pacea”, a conchis acesta.

Anunțul vine în contextul deplasării lui Healey la Berlin, unde va coprezida cea de-a 34-a reuniune a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei. La întâlnire sunt așteptate aproximativ 50 de state participante.

În cadrul reuniunii, secretarul britanic al Apărării urmează să confirme și alte livrări militare, inclusiv sute de mii de obuze de artilerie și mii de rachete de apărare aeriană pentru Ucraina în acest an.

Conform informațiilor, reuniunea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, în formatul Ramstein, va avea loc în Germania pe 15 aprilie, la aceasta urmând să participe și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sprijin masiv pentru Ucraina: sute de mii de drone trimise de Marea Britanie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Alegeri în Bulgaria. Partidul lui Rumen Radev, favorit în sondaje. Fostul președinte, considerat „noul Viktor Orbán”

Duminică, 19 aprilie curent, în Bulgaria sunt alegeri parlamentare....

Autobuze gratuite și echipe mobilizate în cimitirele din Chișinău

Astăzi și mâine, transportul gratuit spre cimitirul „Sfântul Lazăr”...

Ce reprezintă Paștele Blajinilor și cum este marcat în Moldova

Paștele Blajinilor este o sărbătoare ortodoxă dedicată pomenirii celor...

Prognoza meteo pentru 19 aprilie: condiții bune pentru tradițiile de Blajini

De sărbătoarea Blajinilor, vremea se menține în general stabilă...

Europarlamentar: România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova aderă la UE

România ar fi mult mai sigură dacă Republica Moldova...

ULTIMA ORĂ

Un incendiu în statul Sabah din Malaezia a distrus 200 de locuințe, sute de persoane fiind strămutate

Sute de persoane au fost strămutate după ce un incendiu a distrus aproximativ 200 de locuințe într-un sat de coastă din statul Sabah din Malaezia,...

Republica Moldova, pe primul loc în lume la ritmul de creștere a veniturilor per capita, potrivit FMI

Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....

Important

Un incendiu în statul Sabah din Malaezia a distrus 200 de locuințe, sute de persoane fiind strămutate

Sute de persoane au fost strămutate după ce un incendiu a distrus aproximativ 200 de locuințe într-un sat de coastă din statul Sabah din Malaezia, duminică, a informat agenția de știri de stat Bernama, citată de Reuters.

(video) Fiica lui Marco Ballerini, neîncântată că tatăl său s-a recăsătorit. Cât de bine se înțelege cu noua soție: „În limita posibilității”

Arhitectul italian originar din Florența, Marco Ballerini, s-a căsătorit recent pentru a doua oară, aleasa sa fiind iarăși o femeie din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrâns, departe de ochii publicului, însă vestea nu a fost primită cu entuziasm de fiica sa, Iris, a anunțat acesta, în cadrul emisiunii „Arde”.

Alegeri în Bulgaria. Partidul lui Rumen Radev, favorit în sondaje. Fostul președinte, considerat „noul Viktor Orbán”

Duminică, 19 aprilie curent, în Bulgaria sunt alegeri parlamentare. Favorit în sondaje este fostul președinte Rumen Radev. În țară s-au deschis 12.721 de secții de votare, iar în străinătate, în 55 de țări, 493, informează știrileprotv.ro. Ziua alegerilor se încheie la ora 20:00, dar dacă mai sunt persoane care doresc să voteze în fața sediilor secțiilor, acestea își pot exercita dreptul de vot, însă nu mai târziu de ora 21:00,...

Guvernatoarea BNM la Washington: Sistemul bancar din R. Moldova este stabil și rezilient

Sistemul bancar din R. Moldova este stabil și bine capitalizat. Chiar și în cazul unor scenarii adverse, băncile sunt reziliente, cu niveluri de capital peste pragurile de reglementare, a menționat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, la Reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale de la Washington.

Guvernatoarea BNM la Washington: Sistemul bancar din R. Moldova este stabil și rezilient

Sistemul bancar din R. Moldova este stabil și bine capitalizat. Chiar și în cazul unor scenarii adverse, băncile sunt reziliente, cu niveluri de capital peste pragurile de reglementare, a menționat guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, la Reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale de la Washington.

Israelul a ucis doi șoferi contractați de UNICEF, într-un punct de alimentare cu apă din Fâșia Gaza. Organizația anunță suspendarea activității în zonă

Israelul a ucis doi șoferi contractați de UNICEF, într-un punct de alimentare cu apă din Fâșia Gaza. Organizația anunță suspendarea activității în zonă, scrie adevărul.ro.

Președintele Parlamentului efectuează o vizită oficială în Austria. Va avea mai multe întrevederi

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează, în perioada 19-21 aprilie, o vizită oficială în Austria, la invitația președintelui Consiliului Național al Republicii Austria, Walter Rosenkrantz.