DOC Nu se oprește încă căldura la Bălți: CET-Nord spune că nu sunt întrunite condițiile legale

S.A. „CET-Nord” precizează că, la moment, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de cadrul normativ pentru încheierea sezonului de încălzire, chiar dacă primarul municipiului Bălți, Aleksandr Petkov, a emis o dispoziție în acest sens.

Potrivit punctului 15 din Regulamentul privind furnizarea energiei termice, aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 23/2017, oprirea sezonului de încălzire are loc în condițiile în care, timp de trei zile consecutive, în intervalul orelor 18:00-06:00, media aritmetică a temperaturilor aerului înregistrate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat la orele 21:00, 00:00, 03:00 și 06:00 este mai mare de +10°C.

„În cazul în care prognoza Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru următoarele 3 zile indică o medie a temperaturilor mai mică de +10°C în intervalul menționat, sezonul de încălzire se prelungește până la întrunirea repetată a condițiilor stabilite de regulament. Prin urmare, sistarea furnizării energiei termice se va efectua doar în condițiile respectării cadrului normativ în vigoare, la solicitarea scrisă a consumatorului sau a intermediarului de servicii (administratorul fondului locativ)”, transmite instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primăria anunța că, începând de vineri, 17 aprilie, sezonul de încălzire 2025–2026 se încheie în municipiul Bălți, în contextul creșterii temperaturii medii zilnice a aerului. Măsura vizează și satele Elizaveta și Sadovoe.

Compensațiile pentru căldură în sezonul rece 2025-2026, disponibile pe carduri și la oficiile poștale

Articolul DOC Nu se oprește încă căldura la Bălți: CET-Nord spune că nu sunt întrunite condițiile legale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Un bărbat pe bicicletă, tamponat de o Skoda în centrul Capitalei. Ambulanța l-a dus la spital

Un bărbat care circula pe bicicletă electrică a fost...

Atenție, șoferi de camioane! La vama Leușeni este sistată activitatea sectorului marfar din cauza unui accident

La vama Leușeni este sistată activitatea sectorului marfar din...

Femeia din incendiul de la Telecentru, în reanimare cu arsuri grave! Familia caută donatori de sânge

Femeia care a suferit arsuri în urma incendiului izbucnit...

Economia Moldovei, în încetinire: FMI reduce prognoza de creștere

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în jos prognoza...

SONDAJ Locuitorii Găgăuziei se informează despre politică de la GRT, Pervîi Canal și de pe social media

Locuitorii Găgăuziei se informează despre politică de la GRT,...

Mentori la 16-17 ani: Elevii care îi pregătesc pe colegii lor pentru examenul de matematică

Circa 400 de elevi din întreaga țară, care predau...

ULTIMA ORĂ

(video/doc) În plină criză, Guvernul mărește numărul de consilieri la ambasadele RM din afara țării: Modificarea presupune cheltuieli de milioane de lei anual

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de miercuri, modificarea Hotărârii Guvernului nr. 959/2018 privind organizarea și salarizarea personalului instituțiilor serviciului diplomatic al Republicii...

VIDEO | Ion Ceban: Continuă frezarea, plombarea și proiectele de infrastructură în Capitală

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că echipele municipale desfășoară lucrări concomitente pe zeci de străzi, inclusiv pe accesele spre suburbii și...

Important

(video/doc) În plină criză, Guvernul mărește numărul de consilieri la ambasadele RM din afara țării: Modificarea presupune cheltuieli de milioane de lei anual

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de miercuri, modificarea Hotărârii Guvernului nr. 959/2018 privind organizarea și salarizarea personalului instituțiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova peste hotare. Astfel, potrivit documentului, unele misiuni diplomatice vor fi suplimentate cu funcții de „consilier”, responsabili de coordonarea relațiilor cu diaspora și a activităților de asistență pentru dezvoltare, în linie cu practicile UE, iar altele - cu atașați militari. Implementarea prevederilor prezentului proiect...

Alex Manninger a murit într-un accident cumplit: Mașina fostului internațional austriac, lovită în plin de un tren

Fostul portar internațional austriac Alexander Manninger și-a pierdut viața la doar 48 de ani, în urma unui accident teribil, după ce mașina sa a fost lovită de un tren, relatează The Sun și Libertatea.

„Roof of Japan”, traseul montan celebru, își redeschide porțile după iarnă

Ruta turistică spectaculoasă prin zidurile masive de zăpadă din Alpii Japoniei a fost redeschisă pentru turiști. Acest traseu pitoresc are drumuri, funiculare și o telecabină aeriană. Pentru a marca cea de-a 55-a aniversare a deschiderii complete a traseului montan „Roof of Japan”, sunt planificate numeroase evenimente, iar organizatorii se așteaptă la un număr record de vizitatori.

(video) În plină criză, Guvernul mărește numărul de consilieri la ambasadele RM din afara țării: Modificarea presupune cheltuieli de milioane de lei anual

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de miercuri, modificarea Hotărârii Guvernului nr. 959/2018 privind organizarea și salarizarea personalului instituțiilor serviciului diplomatic al Republicii Moldova peste hotare. Astfel, potrivit documentului, unele misiuni diplomatice vor fi suplimentate cu funcții de „consilier”, responsabili de coordonarea relațiilor cu diaspora și a activităților de asistență pentru dezvoltare, în linie cu practicile UE, iar altele - cu atașați militari. Implementarea prevederilor prezentului proiect...

FOTO // Modelul de mobilitate urbană din Buzău, România, analizat de vicepremierul Vladimir Bolea pentru modernizarea orașelor din R. Moldova

O delegație din cadrul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), condusă de vicepremierul Vladimir Bolea, a efectuat o vizită de documentare în municipiul Buzău, România. Scopul misiunii a fost preluarea celor mai bune practici în mater...

VIDEO // Reparaţia podului peste Răut de lângă Bălţi va fi finalizată până la sfârșitul lunii iunie 2026

Lucrările de reparație capitală a podului peste râul Răut, situat pe drumul R6 în zona de ocolire a municipiului Bălți, au atins un grad de execuție de 60%. Anunțul a fost făcut de directorul general al S.A. „Administrația Națională a Drumurilor&rdqu...

(audio) Piloți, certați după ce au mieunat și au lătrat pe frecvența de control al traficului aerian: „De aceea încă pilotați un RJ”

Un incident neobișnuit a avut loc pe 12 aprilie, pe o frecvență de control al traficului aerian aparținând Aeroportului Național Ronald Reagan din Washington, SUA. În loc de comunicările standard de zbor, în căști s-au auzit mieunături și lătrături, relatează ABC News, la care face referire Libertatea.