Peste 33 000 de moldoveni trăiesc cu salariul minim

Circa 33 de mii de angajați din Moldova sunt remunerați în prezent cu salariul minim, stabilit în 2026 la 6 300 de lei. Aproximativ 10 mii dintre aceștia activează în sectorul public, iar alți circa 23 de mii în sectorul privat, a anunțat secretarul de stat de la Ministerul Muncii, Mihai-Gabriel Ciobanu, la postul public de televiziune.

Potrivit oficialului, vulnerabilitatea economică nu se rezumă doar la cei care câștigă salariul minim.

„Vedem tot mai des că persoanele cele mai vulnerabile sunt fie cele care nu au un loc de muncă, fie cele care au venituri de 10 000–15 000 de lei, dar au responsabilități familiale – îngrijesc copii, persoane în etate sau persoane cu dizabilități”, a declarat acesta.

Ciobanu a subliniat că salariul minim este doar unul dintre instrumentele utilizate de autorități, alături de alte forme de sprijin social. Totodată, el a recunoscut că nivelul actual rămâne redus comparativ cu alte state europene.

„În ultimii ani, direcția politicilor a fost una corectă, deoarece din 2021 salariul minim a crescut cu 114%. Chiar și în raport cu inflația din această perioadă, vorbim despre o creștere reală: inflația a fost de 70–80%, în timp ce salariul minim a crescut cu 114%”, a mai spus Ciobanu.

De la 1 ianuarie 2026, salariul minim pe economie este de 6 300 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Peste 33 000 de moldoveni trăiesc cu salariul minim apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Misterul amenzii postmortem: Poliția deschide anchetă de serviciu după cazul Ludmilei Vartic

Inspectoratul General al Poliției a pornit o anchetă de...

Colet în tranzit, plin cu substanțe interzise. Descoperirea făcută de vameșii moldoveni

Un colet poștal aflat în tranzit prin Republica Moldova,...

Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: PCCOCS continuă acuzarea de stat la Curtea de Apel Centru

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță...

Contractul pentru un apartament în construcție, explicat simplu. Greșelile care te pot costa scump

Tot mai mulți moldoveni aleg să cumpere locuințe aflate...

„Nu dispunem de informații”. Reacția „Moldsilva” după perchezițiile CNA într-un dosar de trafic de influență

Agenția „Moldsilva” susține că nu deține informații care să...

Campanie de semnături în Găgăuzia: Pliante politice și apeluri către Rusia, Turcia și Occident

Potrivit informațiilor disponibile, la etapa actuală, persoane implicate în...

Un petrolier din „flota din umbră” a Rusiei a fost eliberat de Franța după plata unei amenzi

Petrolierul rusesc „Deyna”, inclus în așa-numita „flotă din umbră”,...

ULTIMA ORĂ

Misterul amenzii postmortem: Poliția deschide anchetă de serviciu după cazul Ludmilei Vartic

Inspectoratul General al Poliției a pornit o anchetă de serviciu după ce a fost informat de Inspectoratul de Poliție Rîșcani că, la 3 martie 2026,...

Miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei se reunesc la Chișinău pe 15 mai

Miniștrii afacerilor externe din cele 46 de state membre ale Consiliul Europei se vor reuni la Chișinău pe 15 mai, în cadrul sesiunii anuale...

Important

Misterul amenzii postmortem: Poliția deschide anchetă de serviciu după cazul Ludmilei Vartic

Inspectoratul General al Poliției a pornit o anchetă de serviciu după ce a fost informat de Inspectoratul de Poliție Rîșcani că, la 3 martie 2026, pe numele Ludmilei Vartic a fost emisă o amendă pentru neacordarea priorității în trafic, deși femeia era deja decedată. Procuratura a fost sesizată pentru examinare sub aspectul Codului Penal, iar IGP precizează că asemenea abateri disciplinare nu sunt tolerate. Potrivit Dianei Fetco, șefa Secției Comunicare...

Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: Curtea de Apel începe examinarea probelor scrise

Procurorii pentru Cauze Speciale continuă susținerea acuzării de stat în dosarul accidentului fatal de la Boldurești, examinat de Curtea de Apel Centru. În ședința de joi au fost finalizate pledoariile apărării, inclusiv ale părții vătămate, și au fost audiați inculpații, urmând ca instanța să treacă la examinarea probelor scrise într-o ședință ulterioară.

Colet în tranzit, plin cu substanțe interzise. Descoperirea făcută de vameșii moldoveni

Un colet poștal aflat în tranzit prin Republica Moldova, pe ruta Ucraina-Statele Unite ale Americii, a fost oprit la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce vameșii au depistat în interior 12 unități și 7 borcane cu 840 de capsule, substanțe suspecte cu efect halucinogen. Funcționarii postului vamal Aeroportul Internațional Chișinău, în comun cu polițiștii de frontieră, au supus coletul unui control de specialitate. În urma verificărilor, inclusiv prin scanare și contrapunerea...

Dosarul accidentului fatal de la Boldurești: PCCOCS continuă acuzarea de stat la Curtea de Apel Centru

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că procurorii PCCOS examinează în continuare dosarul accidentului de la Boldurești, în care un adolescent a fost lovit mortal de o mașină, la Curtea de Apel Centru. Astfel, în ședința de astăzi, 16 aprilie, au fost finalizate pledoariile avocaților, inclusiv ale părții vătămate, și au fost audiați inculpații. Urmează examinarea probelor scrise, într-o altă ședință. Cei doi condamnați, printre care Nicanor Ciochină,...

Transport public reorganizat și gratuit de Paștele Blajinilor: Unde vor staționa autobuzele

Primăria municipiului Chișinău va organiza transport gratuit, în zilele de 19 și 20 aprilie, pentru a facilita deplasarea către Cimitirul „Sfântul Lazăr” și alte cimitire din capitală și suburbii.

Copiii cu cerințe educaționale speciale vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv

Copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv, adaptat nevoilor lor individuale. Acest lucru va deveni posibil odată cu aplicarea unei noi Metodologii de incluziune în educația timpurie, care va fi im...

Peste o mie de familii și-au procurat electrocasnice noi prin Programul EcoVoucher

Peste o mie de familii și-au procurat electrocasnice noi și eficiente energetic valorificând un sprijin financiar de până la șase mii de lei acordat prin Programul guvernamental EcoVoucher. Persoanele care au primit voucherele în cadrul noii sesiuni a Progra...