Maia Sandu pleacă în Turcia. Pe 17 aprilie, șefa statului participă la Antalya Diplomacy Forum, la invitația omologului Recep Tayyip Erdoğan.
Evenimentul reunește lideri politici, diplomați și experți internaționali. Este vorba despre o platformă de dialog privind provocările regionale și globale.
„În marja forumului, șefa statului va avea întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de guvern din regiune”, se arată în precizările administrației prezidențiale.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Forumul Diplomatic de la Antalya a ajuns la a cincea ediție. În acest an, reuniunea se desfășoară în perioada 17-19 aprilie, având tema „Cartografierea zilei de mâine, gestionarea incertitudinilor”. Evenimentul pune în evidență importanța anticipării și abordării problemelor emergente, pentru a putea modela un viitor mai bun.
Forumul va reuni lideri, factori de decizie politică, diplomați, cadre universitare, experți în afaceri, reprezentanți ai mass-media și ai societății civile.
Articolul Maia Sandu pleacă în Turcia. La invitația lui Erdogan, va participa la un forum în Antalya apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA