Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte de interes comun, inclusiv securitatea regională și dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două state.
Potrivit unei postări a președintei, discuțiile s-au concentrat pe extinderea comerțului și identificarea unor noi oportunități de investiții între Republica Moldova și Turcia, în contextul consolidării cooperării bilaterale.
Un alt subiect abordat a fost regiunea Găgăuzia, descrisă ca un element de legătură între cele două țări și o potențială punte pentru intensificarea colaborării.
Oficialii au calificat discuția drept una productivă, subliniind interesul comun pentru dezvoltarea relațiilor politice și economice.
Precizăm că, pe 17 aprilie, șefa statului a participat la Antalya Diplomacy Forum, la invitația omologului Recep Tayyip Erdoğan.
Forumul Diplomatic de la Antalya a ajuns la a cincea ediție. În acest an, reuniunea se desfășoară în perioada 17-19 aprilie, având tema „Cartografierea zilei de mâine, gestionarea incertitudinilor”. Evenimentul pune în evidență importanța anticipării și abordării problemelor emergente, pentru a putea modela un viitor mai bun.
Maia Sandu pleacă în Turcia. La invitația lui Erdogan, va participa la un forum în Antalya
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Maia Sandu și Recep Erdoğan, dialog despre securitate și investiții apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA