Oficial: Tânăra de la Peresecina ar fi petrecut toată ziua la prietenul său. „A dus-o acasă, declarând că a găsit-o”

Tânăra din Peresecina, povestea căreia a scandalizat opinia publică, ar fi petrecut de fapt întreaga zi la Criuleni. Aceasta s-ar fi aflat la domiciliul prietenului care apoi „a găsit-o”, anunță Poliția.

Conform oamenilor legii, ăe parcursul nopții, peste 100 de polițiști au fost antrenați în activități de căutare și verificare. Aceștia au analizat imaginile surprinse de camerele de monitorizare a traficului de pe traseul parcurs, au identificat șoferi și alte persoane care au intrat în contact cu minora, fiind dispuse mai multe măsuri de investigație.

„În urma verificărilor s-a stabilit că minora a coborât la Gara de Nord din Chișinău, ulterior deplasându-se cu transportul public până la Gara Centrală. De acolo, împreună cu prietenul său au mers cu microbuzul într-o localitate din raionul Criuleni, la domiciliul băiatului, unde a petrecut întreaga zi. Ulterior, acesta a chemat un taxi și a dus-o acasă, declarând că a găsit-o la Peresecina”, informează Poliția Națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O minoră a dispărut vineri dimineața, după ce a urcat într-o mașină de ocazie în raionul Rîșcani, pentru a ajunge la Chișinău. În jurul orei 8:00, ea a discutat ultima oară cu părinții și le-a spus că ar fi la Peresecina.

Seara, un amic s-ar fi pornit că o caute, ar fi găsit-o sedată și bătută și a adus-o acasă. Ulterior, au apărut acuzații la adresa polițiștilor și medicilor, că nu ar fi intervenit eficient, pentru a-i acorda ajutor copilei.

Inițial, Poliția Națională a comunicat că a depistat șoferul care a dus-o la Chișinău. Deși tatăl minori spunea că fata a urcat într-un Volkswagen albastru, mașina s-a dovedit a fi o Dacia Albă. Șoferul a fost identificat și a declarat că a lăsat copila în apropierea Gării de Nord din Chișinău. Vehiculul condus de el a intrat în Capitală la ora 7:37, conform imaginilor de pe camerele de monitorizare a traficului.

Poliția: Copila de la Peresecina nu răspunde la întrebările oamenilor legii. Ofițerii au fost alertați abia seara

 

Articolul Oficial: Tânăra de la Peresecina ar fi petrecut toată ziua la prietenul său. „A dus-o acasă, declarând că a găsit-o” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Strâmtoarea Ormuz, din nou blocată de Iran. Condiția înaintată Statelor Unite ale Americii

Iranul susține că a restabilit controlul strict asupra Strâmtorii...

A doua minoră dispărută zilele trecute – găsită. Poliția: Se află în afara pericolului

A doua minoră dispărută zilele trecute, a fost găsită....

METEO Mergem la cimitir cu umbrele?! Sunt prognozate ploi în următoarele zile

Pe 18 și 20 aprilie, pe arii extinse sunt...

ULTIMA ORĂ

HOT News | Crimă între minori la Dondușeni: un adolescent de 15 ani a murit după o altercație violentă

Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate...

Important

Cazul fetei de 14 ani, dispărute după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Minora ar fi petrecut ziua cu prietenul, care ar fi...

Poliția a stabilit că minora de 14 ani, dispărută ieri după ce tatăl său a urcat-o într-o mașină de ocazie spre Chișinău, și căutată de Poliție, și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său, care ulterior a condus-o acasă și ar fi indus în eroare oamenii legii printr-o declarație falsă privind locul unde ar fi găsit-o.

Escaladare majoră în Golf: Iranul blochează din nou Strâmtoarea Ormuz, acuzând SUA de încălcarea acordului de redeschidere

Iranul a revenit asupra deciziei de a redeschide Strâmtoarea Ormuz și a reimpus sâmbătă, 18 aprilie, restricții asupra uneia dintre cele mai importante rute maritime din lume, acuzând Statele Unite că nu și-au respectat angajamentele legate de ridicarea blocadei, scrie adevarul.ro.

HOT News | Crimă între minori la Dondușeni: un adolescent de 15 ani a murit după o altercație violentă

Un adolescent de 15 ani a murit, iar un alt minor, de 16 ani, a fost reținut, după un conflict violent produs într-o localitate din raionul Dondușeni. Potrivit datelor preliminare, altercația ar fi izbucnit într-o construcție părăsită, unde cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice. Polițiștii din Dondușeni investighează un caz de agresiune care a avut loc noaptea trecută și care s-a soldat cu decesul unui minor. Conform informațiilor preliminare oferite...

„Să nu uităm”: Oomagiu emoționant adus victimelor foametei organizate, la Ungheni

Lacrimi și emoții puternice au marcat ceremonia de comemorare a victimelor foametei organizate din anii 1946–1947, desfășurată la Ungheni, unde autoritățile locale și comunitatea au adus un omagiu sutelor de mii de oameni care și-au pierdut viața în acea perioadă tragică.

Ministerul Sănătății: În probele prelevate de la minora din Criuleni a fost depistată o substanță psihoactivă

În probele prelevate de la minora din Criuleni, dispariția și „găsirea” căreia a pus pe jar Poliția și a scandalizat societatea, a fost depistată o substanță psihoactivă, anunță Ministerul Sănătății. Actualmente minora a fost internată la Institutul Mamei și Copilului, pentru tratament. Responsabilii precizează că Emil Ceban, a mobilizat întreaga echipă de specialiști ai ministerului, „care au acționat coordonat pentru a asigura intervenția medicală necesară în cel mai scurt timp”....

Strâmtoarea Ormuz, din nou blocată de Iran. Condiția înaintată Statelor Unite ale Americii

Iranul susține că a restabilit controlul strict asupra Strâmtorii Ormuz și a revenit la restricții privind navigația. Statele Unite Ale Americii sunt acuzat de impunerea unei „blocade”, potrivit unor declarații citate de presa internațională. Într-un comunicat al comandamentului central al forțelor armate iraniene, transmis de agenția ISNA, se arată că „controlul asupra Strâmtorii Ormuz a fost restabilit la nivelul anterior, iar această rută strategică se află sub administrare și supraveghere...