Ilie Bolojan anunță că rămâne premier. Le-a mulțumit celor care l-au susținut pe rețelele sociale

Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă luni seara, după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic și după ședința PNL în care a primit susținerea unanimă a partidului pentru a rămâne în funcție, informează antena3.ro.

Iată cele mai importante declarații ale acestuia:

  • Am luat act de decizia complet greșită și iresponsabilă a PSD față de România, nu față de o persoană.
  • În vara anului trecut, într-o situație complicată pentru România, am format o coaliție care se baza pe 3 elemente: să facem ordine în finanțele țării, pe buna guvernare și respectul față de cetățeni.
  • Ceea ce vedem azi înseamnă periclitarea finanțelor.
  • Toate deciziile luate au fost conform programului de guvernare, asumate de toate partidele și este total anormal să încerci să fii doar parte la decizie, dar să fugi cu lașitate de răspunderea deciziilor pe care le ai.
  • Să reducem risipa, să facem un stat mai eficient, să susținem atragerea fondurilor europene și să guvernăm cinstit.
  • Vom continua să asigurăm guvernarea țării noastre, în așa fel încât să trecem cu bine peste această situație complicată.
  • E o decizie iresponsabilă având în vedere situația internațională, avem o suprapunere de crize.
  • Tot ce au făcut în aceste zile, mințind electoratul, nu face decât să descalifice această acțiune politică.
  • Voi continua să exercit mandatul de premier, în așa fel încât să asigurăm stabilitatea guvernării și să facem ce trebuie pentru România.

Totodată, acesta le-a mulțumit tuturor celor care l-au susținut pe rețelele sociale și au ieșit în Piața Victoriei.

Declarațiile premierului vin după o zi tensionată, în care PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Bolojan, iar PNL a convocat de urgență o ședință a conducerii în care liderii liberali și-au exprimat unanim susținerea pentru premier – inclusiv Hubert Thuma, președintele PNL Ilfov, considerat principalul contestatar intern al lui Bolojan.

În ședința PNL, Bolojan le-a spus colegilor că nu are de gând să demisioneze și a acuzat PSD că a încercat să fugă de răspunderea deciziilor luate împreună în coaliție.

„Din toamnă, probabil, pe fondul sondajelor, în care rezulta că PSD nu mai e la cota pe care o avea la data alegerilor s-a creat treptat un profil de opoziție a PSD în interiorul guvernării, încercând să fie la decizie, dar și să fugă de răspunderea măsurilor adoptate”, a spus Bolojan în ședința PNL, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Premierul a susținut că toate deciziile din coaliție, inclusiv creșterea TVA, au fost luate de comun acord și că narativa PSD conform căruia ar fi acționat unilateral „e mincinoasă, nu are legătură cu realitatea”.

La rândul său, primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a declarat în ședința PNL că „PSD și-a săpat singur propria groapă și vrea să ne ia și pe noi”, adăugând: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ilie Bolojan anunță că rămâne premier. Le-a mulțumit celor care l-au susținut pe rețelele sociale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Merz: Germania va construi primul reactor termonuclear comercial din lume

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni, 20 aprilie...

Acord strategic în viticultură: studenții moldoveni vor avea mai multe oportunități în Austria

Un Memorandum de cooperare în domeniul vinificației a fost...

UE și-a fixat ca obiectiv circa 20.000 de avioane „verzi” la orizontul anului 2050

Peste 200 de companii și organizații din sectorul aeronautic...

Cod galben de îngheț în nordul țării: minime de până la -3°C noaptea și dimineața

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică...

Serviciul de ambulanță din Moldova va fi dotat cu 38 de vehicule noi în valoare de 77 milioane lei

Serviciul de ambulanță va fi suplimentat cu mașini noi,...

ULTIMA ORĂ

Merz: Germania va construi primul reactor termonuclear comercial din lume

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni, 20 aprilie curent, că țara sa intenționează să construiască primul reactor termonuclear comercial din lume, scrie mediafax.ro. „Noi, cei...

VIDEO | Ludmila Catlabuga anunță majorări de 3–6% la alimente, dar unele produse pot ajunge la +10%

Prețurile produselor agro-alimentare din Republica Moldova ar putea înregistra majorări de până la 10% în perioada următoare, în funcție de categorie, pe fondul scumpirii...

Important

Merz: Germania va construi primul reactor termonuclear comercial din lume

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni, 20 aprilie curent, că țara sa intenționează să construiască primul reactor termonuclear comercial din lume, scrie mediafax.ro. „Noi, cei din guvern, nu numai că am inclus tehnologia termonucleară ca una dintre tehnologiile majore de pe Agenda noastră Hightech, dar avem și ambiția ca Germania însăși să conecteze primul reactor termonuclear la rețea. Aceasta va fi o revoluție în producția și furnizarea de energie...

Acord strategic în viticultură: studenții moldoveni vor avea mai multe oportunități în Austria

Un Memorandum de cooperare în domeniul vinificației a fost semnat între Universitatea de Științe Aplicate IMC Krems și Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Republica Moldova, în cadrul unei vizite oficiale a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, desfășurate în Austria. Documentul are drept scop consolidarea colaborării în domeniul viticulturii și vinificației, prin schimb de experiență între specialiști, dar și prin dezvoltarea competențelor profesionale ale tinerilor din acest sector. Inițiativa...

Indisciplină sau infrastructură insuficientă? Cimitirele capitalei, pline de deșeuri

După zilele de reculegere și pomenire, în mai multe cimitire din capitală au rămas mormane de deșeuri. Imaginile surprinse după Paștele Blajinilor arată că în locul florilor și lumânărilor, pe unele alei au rămas imagini greu de ignorat, care contrastează puternic cu semnificația acestei sărbători. În timp ce unii oameni vorbesc despre lipsă de respect, alții menționează organizarea insuficientă din partea autorităților.

Indisciplină sau infrastructură insuficientă? Cimitirele capitalei, pline de deșeuri

După zilele de reculegere și pomenire, în mai multe cimitire din capitală au rămas mormane de deșeuri. Imaginile surprinse după Paștele Blajinilor arată că în locul florilor și lumânărilor, pe unele alei au rămas imagini greu de ignorat, care contrastează puternic cu semnificația acestei sărbători. În timp ce unii oameni vorbesc despre lipsă de respect, alții menționează organizarea insuficientă din partea autorităților.

VIDEO // Parteneriat academic moldo-austriac pentru dezvoltarea competențelor în viticultură. Igor Grosu: „Un pas concret pentru a apropia profesioniștii noștri din domeniu”

Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Republica Moldova și Universitatea de Științe Aplicate IMC Krems au încheiat astăzi un Memorandum de Cooperare. Documentul a fost semnat în cadrul vizitei președintelui Parlamentului, Igor Grosu, &...

Maia Sandu îl felicită pe Rumen Radev pentru victoria obținută în alegerile din Bulgaria: „Îmi doresc să consolidăm parteneriatul pentru a întări pacea și...

Președinta Maia Sandu a transmis astăzi un mesaj de felicitare fostului președinte bulgar, Rumen Radev, pentru victoria obținută în alegerile legislative din Bulgaria, comunică MOLDPRES. Șefa statului a evidențiat importanța continuării cooperării bilaterale, ...

Mese de pomenire mai modeste în Dealul Țiganilor: „Ce ai, aceea dai, de suflet”

Pe lângă pască și ouă roșii, la cimitirul din Dealul Țiganilor din Soroca au fost aduse fructe de mare, prăjituri și carne făcută pe grătar. Pe o ploaie măruntă, persoanele de etnie romă din orașul Soroca au mers la cimitir să-i pomenească pe răposați. Ei spun că au renunțat la pomenile costisitoare pe care le împărțeau în alți ani, iar mesele de pomenire au fost mai modeste.