Armistițiul din Orientul Mijlociu este pe cale să expire: SUA vor organiza joi noi discuţii între Israel şi Liban

Statele Unite vor organiza joi noi discuții între Israel și Liban, în încercarea de a facilita un acord între cele două părți, după intrarea în vigoare a unui armistițiu fragil negociat de Washington, relatează AFP, citată de France 24.

„Vom continua să facilităm discuțiile directe, purtate cu bună-credință, între cele două guverne”, a declarat un oficial al Departamentului de Stat al Statele Unite, sub protecția anonimatului, conform News.ro.

Pe fundalul acestor eforturi diplomatice, tensiunile rămân ridicate în regiune. Luni, Statele Unite și Iran au avertizat că sunt pregătite pentru un posibil conflict, pe măsură ce termenul armistițiului se apropia de final, iar incertitudinea privind negocierile anunțate de președintele Donald Trump persista.

Casa Albă a anunțat că vicepreședintele JD Vance este pregătit să revină în Islamabad, unde autoritățile locale se pregăteau pentru o nouă rundă de negocieri privind oprirea conflictului din Orientul Mijlociu, care a afectat inclusiv piețele globale.

Totuși, autoritățile de la Teheran nu au confirmat participarea la discuții și au acuzat Washingtonul că ar încălca armistițiul, invocând blocarea porturilor iraniene și confiscarea unei nave.

„Prin impunerea unui blocaj și încălcarea armistițiului, Trump dorește să transforme această masă de negocieri într-o masă de capitulare sau să justifice reluarea ostilităților, după cum consideră de cuviință”, a declarat Mohammad Bagher Ghalibaf, care a condus delegațiile la negocierile desfășurate în urmă cu două săptămâni în Pakistan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Armistițiul din Orientul Mijlociu este pe cale să expire: SUA vor organiza joi noi discuţii între Israel şi Liban apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Dispărut și găsit: Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în România după furtul din Olanda

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice...

Marta Kos: Ucraina, a doua după Moldova la implementarea reformelor

Ucraina se află pe locul doi după Republica Moldova...

VIDEO Un mort și 13 răniți după un atac armat la o atracție turistică populară din Mexic

O tânără canadiană a fost împușcată mortal, iar alți...

Tentativă de contrabandă la frontieră. Peste 2.200 de țigarete, ascunse pe corpul unei femei

Peste 2.200 de țigarete au fost descoperite ascunse pe...

Reinvent Moldova 2.0: Lideri, experți și societatea civilă se reunesc pentru viitorul european al Republicii Moldova

Republica Moldova își adună vocile reprezentative într-un nou eveniment...

Aproximativ 300 de mii de persoane au vizitat cimitirele din Chișinău în ultimele zile

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat...

Mihai Popșoi merge la Strasbourg. Va susține un discurs în plenul APCE

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republica Moldova, Mihai...

ULTIMA ORĂ

Ancheta incendiului de la Durlești a fost finalizată: dosarul ajunge la magistrați

Procurorii au finalizat urmărirea penală în cazul incendiului izbucnit la 16 mai 2025 într-un bloc locativ din Durlești, iar dosarul a fost transmis în instanța...

VIDEO | Specialiștii ucraineni au refuzat intervenția la linia Isaccea–Vulcănești din cauza alertei aeriene

Specialiștii ucraineni nu s-au deplasat pentru a verifica ruptura produsă la linia de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești, invocând alerta aeriană din regiune, după ce infrastructura...

Important

Ancheta incendiului de la Durlești a fost finalizată: dosarul ajunge la magistrați

Procurorii au finalizat urmărirea penală în cazul incendiului izbucnit la 16 mai 2025 într-un bloc locativ din Durlești, iar dosarul a fost transmis în instanța de judecată, comunică MOLDPRES. Potrivit Procuraturii Generale, în acest dosar, trei p...

Serviciul Vamal a încasat peste 718 milioane de lei la bugetul de stat în ultima săptămână

Serviciul Vamal al Republicii Moldova raportează rezultate financiare pentru a doua decadă a lunii aprilie, care depășesc indicatorii de performanță stabiliți. În perioada 14 - 20 aprilie 2026, veniturile colectate la bugetul de stat au însumat peste 718,1 mili...

Mese de pomenire mai modeste în Dealul Țiganilor: „Ce ai, aceea dai, din suflet”

Pe lângă pască și ouă roșii, la cimitirul din Dealul Țiganilor din Soroca au fost aduse fructe de mare, prăjituri și carne făcută pe grătar. Pe o ploaie măruntă, persoanele de etnie romă din orașul Soroca au mers la cimitir să-i pomenească pe răposați. Ei spun că au renunțat la pomenile costisitoare pe care le împărțeau în alți ani, iar mesele de pomenire au fost mai modeste.

Revista presei | Fostul director adjunct al SIS va fi extrădat în RM; Cetățean moldovean, reținut în Federația Rusă pentru presupusă pregătire a unui...

De pe primele pagini ale publicațiilor naționale aflăm că fostul adjunct al SIS, Alexandru Bălan, urmează a fi extrădat în R. Moldova, după ce instanța din București a dat undă verde predării. Din presă mai aflăm că un cetățean al R. Moldova a fost reținut și pus sub învinuire în Federația Rusă pentru o presupusă participare la pregătirea unui act terorist.

Monument unic în R. Moldova: Castelul de Vânătoare își recapătă aspectul inițial

Deși conacul prințului armean Manuc Bey din Hâncești este cunoscut de toată lumea, mai puțini știu despre Castelul Vânătoresc aflat pe teritoriul moșiei sale. Până în 2019, în interiorul impunătoarei clădiri funcționa un muzeu. Ulterior, accesul turiștilor a fost restricționat, din cauza degradării edificiului. Castelul urmează să fie restaurat până în 2028.

Dispărut și găsit: Coiful de la Coțofenești și brățările dacice revin în România după furtul din Olanda

Coiful de la Coțofenești și două dintre brățările dacice furate anul trecut din Olanda vor putea fi văzute din nou de public, în cadrul unei expoziții organizate la Muzeul Național de Istorie a României din București, începând de miercuri, 22 aprilie. Piesele recuperate vor fi expuse timp de 12 zile, până pe 3 mai, oferind vizitatorilor ocazia să le admire după revenirea lor în țară. Potrivit instituției, acestea vor fi...

INTERVIU MOLDPRES // Rectorul USM, Otilia Dandara: „Ne propunem să ne consolidăm pozițiile ca un actor important pe piața serviciilor educaționale”

Într-un context marcat de transformări rapide în educație și pe piața muncii, Universitatea de Stat din Moldova /USM/, care este cea mai mare instituție de învățământ superior din țară, își redefinește prioritățile pentru a rămân...