Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), despre graba reformei teritorial-administrative și riscurile unei politizări și mai mari

Primarul orașului Cantemir, Roman Ciubaciuc (Partidul Nostru), susține că reforma administrației publice locale este necesară, însă modul în care este promovată în prezent ridică semne de întrebare, în special din cauza grabei și a riscului de politizare.

Roman Ciubaciuc afirmă că despre necesitatea reformei se discută de ani de zile, inclusiv în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), unde a fost criticată politizarea excesivă a consiliilor raionale și lipsa beneficiilor reale atât pentru primării, cât și pentru cetățeni.

Primarul argumentează că este nevoie de lichidarea consiliilor raionale, deoarece efectul acestora „este zero”.

„Astăzi sunt foarte multe structuri care se interpun între primării și consiliile raionale. Consiliul raional a rămas deja fără atribuții în domeniul asistenței sociale, acestea fiind preluate de alte structuri. Se discută și despre preluarea direcțiilor de învățământ. Dar și multe alte responsabilități tot ni se repartizează nouă, primăriilor, la nivelul întâi. Adică efectul acestor consilii este zero”, a spus Roman Ciubaciuc, într-o emisiune de la postul de televiziune TVC21.

El regretă că reforma administrației publice locale de ambele niveluri a fost transformată, în esență, într-o reformă teritorială.

„Din două raioane fac unul, mai mare. Și este evident că, în acest caz, va fi și mai politizată această structură. Va prelua aceleași funcții ale raionului, din care nu cred că va avea de câștigat populația sau dezvoltarea țării”, a spus Ciubaciuc.

El a atras atenția că autoritățile centrale nu au făcut cel mai important lucru: nu au prezentat, până în prezent, beneficii economice clare ale reformei:

„Nimeni, timp de un an de zile, de când se discută despre reformă, nu ne-a spus ce avantaje economice vom avea la nivelul primăriilor amalgamate și în raport cu populația”.

În același timp, Ciubaciuc critică ritmul accelerat de implementare, considerând că o astfel de reformă nu poate fi realizată într-un termen atât de scurt.

„Din grabă, nicio reformă și nicio strategie nu va duce la rezultate pozitive. Exemplul este reforma cu formarea județelor: la fel a fost făcută în grabă, politizată și negândită. Rezultatele le-am văzut cu toții — populația până acum se teme de județe, când toate mijloacele și serviciile au fost concentrate în „centru”, iar restul a rămas fără viață”, a declarat primarul.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Meteorologii au prelungit codul galben de înghețuri în Moldova: Temperaturi de până la -3 grade Celsius

Codul galben de înghețuri a fost prelungit până miercuri, 22 aprilie, în nordul și centrul Republicii Moldova. „În zonele vizate, în orele nocturne și ale dimineții,...

VIDEO | Comisia de la Veneția a răspuns la scrisoarea în care Irina Vlah a informat despre nedreptățile la care este supus Partidul „Inima...

Politiciana Irina Vlah, președinte al Partidului Republican „Inima Moldovei”, anunță că a primit răspuns de la Secretariatul Comisiei de la Veneția, la scrisoarea trimisă...

Important

Meteorologii au prelungit codul galben de înghețuri în Moldova: Temperaturi de până la -3 grade Celsius

Codul galben de înghețuri a fost prelungit până miercuri, 22 aprilie, în nordul și centrul Republicii Moldova. „În zonele vizate, în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri cu intensitatea de -3…-1°C. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, prezentul mesaj și harta vor fi actualizate”, transmite Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!     Articolul Meteorologii au prelungit codul galben de...

Startup Moldova împlinește 5 ani: la un ecosistem în formare la exit-uri internaționale și capital din Silicon Valley

Acum cinci ani, ideea unui ecosistem startup în Republica Moldova era încă în formare. Existau fondatori și echipe ambițioase, erau încercări punctuale de a construi produse tehnologice. Ceea ce lipsea era o structură comună, care să permită ca acești oameni să se întâlnească, să învețe unii de la alții și să crească împreună. Astăzi, acea structură există. Și este vizibilă. În prezent, Startup Moldova colaborează cu aproape 300 de startup-uri și...

(video) „Mă ia groaza ce crede lumea despre violență.” Părintele Maxim Melinti, întrebat dacă biserica putea face ceva ca să evite tragedia cu Ludmila...

Părintele Maxim Melinti a mărturisit că multe femei i se plâng, când vin la spovedanie, că sunt bătute sau umilite de soții lor. Întrebat dacă se putea face ceva pentru Ludmila Vartic, ca să nu se ajungă la tragedia care a șocat întreaga societate, și cine ar fi fost în măsură să întreprindă anumite acțiuni, preotul, invitat la podcastul Lorenei, a răspuns: „Toată societatea, noi toți, și eu,...

UE prelungește până în 2027 sancțiunile împotriva a 23 de persoane din Moldova, inclusiv Șor și Plahotniuc

Uniunea europeană prelungit până la 29 aprilie 2027 măsurile restrictive împotriva mai multor persoane, ”responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova”. Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului European, sancțiunile se aplică în prezent unui număr total de 23 de persoane și 5 entități. Printre ce vizați sunt Ilan Șor, fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, ex-deputata Marina Tauber, dr și lidera...

Poluarea Nistrului a creat prejudicii de miliarde de lei. Se vor cere despăgubiri de la Kremlin

Poluarea Nistrului a creat prejudicii de miliarde de lei, conform Ministrului Mediului, Gheorghe Hajder. Oficialul susține că sursa poluării și riscurile de extindere au fost oprite, însă substanțele petroliere rămân în anumite zone ale fluviului, inclusiv pe maluri și în vegetație. Calculele finale privind pagubele nu au fost încă făcute, iar toate estimările sunt preliminare, conform ministrului. În același timp, oficialul a precizat la Radio Moldova că în contextul războiului...

(video) Alegeri 2026. Stanislav Balan, candidatul PSRM la funcția de primar de Orhei: „Cred în puterea lucrului bine făcut aici, acasă”

Stanislav Balan, candidatul la funcția de primar al orașului Orhei din partea Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), susține că Programul său electoral este bazat pe mai multe priorități, inclusiv: modernizarea transportului public; crearea unui oraș deschis și eficient; dezvoltarea unui oraș modern și curat; grijă sporită pentru oameni și sprijin social.

Experți imobiliari: Construcțiile neautorizate în apartamente sunt periculoase

Odată cu apropierea sezonului reparațiilor, tot mai mulți proprietari de apartamente recurg la intervenții neautorizate: demolarea pereților, construirea anexelor sau modificarea rețelelor de gaz și electricitate. Acestea pot genera riscuri de avarie și daune materiale nu doar pentru proprietari, ci și pentru vecini, a declarat experta imobiliară, Victoria Dercaci, pe 21 aprilie, la emisiunea „Bună Dimineața” de la Moldova 1.