FOTO Linia feroviară Cantemir-Fălciu, testată astăzi după zeci de ani în care nu a fost utilizată

După zeci de ani în care infrastructura a fost nefuncțională, astăzi, 22 aprilie, a fost testată linia feroviară Cantemir-Fălciu, care asigură conexiunea dintre Republica Moldova și România, în urma lucrărilor de reconstrucție și modernizare a liniei.

„Reluarea circulației este rezultatul implementării unui amplu program de reabilitare, inițiat în anul 2025, care a vizat modernizarea infrastructurii feroviare, inclusiv înlocuirea traverselor și recondiționarea podului feroviar peste râul Prut. Lucrările au fost realizate de specialiștii CFM în conformitate cu cerințele tehnice și standardele de calitate în vigoare, fiind finanțate din surse alocate de Guvernul Republicii Moldova.

În vederea punerii în exploatare, la data de 16 decembrie 2025 a fost efectuată testarea tehnică a tronsonului, având drept scop evaluarea stării infrastructurii și confirmarea funcționalității segmentului reabilitat”, se arată în comunicatul emis de Calea Ferată a Moldovei (CFM).

Lucrările realizate au inclus reabilitarea completă a circa 4 kilometri de cale ferată, reparația podului peste Prut și a stațiilor de frontieră Prut 2 și Fălciu. Linia a fost adaptată pentru ecartament combinat,  larg (1520 mm) și european (1435 mm), ceea ce permite conectarea directă la rețeaua feroviară din România. De asemenea, au fost montate peste 3000 traverse și efectuate lucrări de consolidare a malului Prutului.

Totodată, autoritățile precizează că reluarea traficului feroviar pe tronsonul Prut-2 – Fălciu va contribui la diversificarea rutelor de transport, facilitarea schimburilor comerciale și consolidarea cooperării economice dintre Republica Moldova și România.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Linia feroviară Prut 2 – Fălciu este parte a unui traseu construit în perioada anilor 1917-1918 și a fost, timp de mai multe decenii, utilizată pentru transportul de mărfuri. După anul 1990, circulația a scăzut treptat, iar infrastructura a ajuns într-o stare avansată de degradare. Ultimul tren de marfă a circulat pe acest segment în 1989, iar transportul de pasageri a fost sistat în 2009.

Articolul FOTO Linia feroviară Cantemir-Fălciu, testată astăzi după zeci de ani în care nu a fost utilizată apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Festivalul Născut în Moldova alege Stadionul Dinamo pentru ediția din 2026, marcând 100 ani de la fondarea stadionului

Festivalul Născut în Moldova (NIM) alege o locație emblematică...

Reacția ministrului Finanțelor, la nemulțumirea fermierilor privind fermierilor privind rambursarea TVA

Reprezentanții oricărui sector al economiei trebuie să aibă responsabilitate...

„Un semn foarte bun”. Locomotiva s-a defectat cu oficiali la bord, la inaugurarea căii ferate Cantemir-Fălciu

Moment neobișnuit la inaugurarea segmentului feroviar Cantemir-Fălciu. Locomotiva care...

Fermierii, nemulțumiți de mecanismul privind rambursarea TVA: Oficiile fiscale refuză cererile, dacă nu au avut vânzări

Fermierii sunt nemulțumiți de mecanismul privind rambursarea TVA. Potrivit...

ULTIMA ORĂ

Festivalul Născut în Moldova alege Stadionul Dinamo pentru ediția din 2026, marcând 100 ani de la fondarea stadionului

Festivalul Născut în Moldova (NIM) alege o locație emblematică pentru ediția din 2026: Stadionul Dinamo. Pe 13 și 14 iunie, cel mai mare eveniment dedicat...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în China: „Planificarea strategică și investițiile pot transforma radical viața oamenilor”

În calitate de membru al delegației oficiale a Parlamentului Republicii Moldova, deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, efectuează o vizită în Republica Populară Chineză, pe...

Important

VIDEO | Ion Ceban: Proiect strategic pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului țării

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, anunță discuții „constructive...

Festivalul Născut în Moldova alege Stadionul Dinamo pentru ediția din 2026, marcând 100 ani de la fondarea stadionului

Festivalul Născut în Moldova (NIM) alege o locație emblematică pentru ediția din 2026: Stadionul Dinamo. Pe 13 și 14 iunie, cel mai mare eveniment dedicat muzicii de acasă va transforma complet arena, celebrând 100 de ani de la fondarea primului stadion construit după model european în Moldova. Un spațiu cu un secol de istorie devine astfel gazda unui festival care continuă să își scrie propria poveste, unind mii de oameni...

„Să-și ceară iertare de la oameni”: Plahotniuc ar trebui să returneze banii furați, afirmă Tofilat

Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc ar trebui să își recunoască faptele, să își ceară iertare de la cetățeni și să returneze măcar o parte din prejudiciul cauzat. Totodată, prin emiterea verdictului pe numele fostului lider democrat, experții remarcă o situație „mai puțin obișnuită pentru Republica Moldova”, în care „o persoană considerată anterior foarte influentă ajunge să fie trasă la răspundere penală”.

Reacția ministrului Finanțelor, la nemulțumirea fermierilor privind fermierilor privind rambursarea TVA

Reprezentanții oricărui sector al economiei trebuie să aibă responsabilitate maximă, afirmă ministrului Finanțelor Adrian Gavrilița, în contextul nemulțumirilor fermierilor privind rambursarea TVA. Oficialul susține că afacerile trebuie să reinvestească și să se dezvolte, înainte de a plăti impozitele din profit. „Reiterez cu această ocazie a angajamentului, că TVA trebuie restituit integral, acciza la 90% trebuie restituit”, a comentat Gavrilița subiectul. Gavrilița a mai precizat că este promovat amendamentul prin care se eliberează 200...

Un cetățean moldovean, reținut la frontiera moldo-ucraineană. Ambasada de la Kiev urmează să stabilească circumstanțele cazului

Un cetățean moldovean a fost reținut la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Briceni–Rossoșanî. În prezent, Ambasada Republicii Moldova la Kiev se află în contact cu autoritățile ucrainene pentru clarificarea cazului, informează MOLDPRES...

„Un semn foarte bun”. Locomotiva s-a defectat cu oficiali la bord, la inaugurarea căii ferate Cantemir-Fălciu

Moment neobișnuit la inaugurarea segmentului feroviar Cantemir-Fălciu. Locomotiva care transporta oficialii și jurnaliștii s-a defectat la Fălciu. În loc de panică, situația a fost tratată cu calm și optimism de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. „Suntem în continuare în Fălciu și s-a defectat locomotiva. Ceea ce înseamnă un semn foarte bun. Drumul este european, construit după toate cerințele noi europene și înseamnă că trebuie să schimbăm și locomotivele...

FOTO // Echipamente digitale moderne pentru elevii și profesorii Liceul sportiv „Gloria” din Chișinău

Elevii și profesorii de la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv „Gloria” din Chișinău vor beneficia de echipamente digitale moderne. Instituția a fost dotată cu trei panouri interactive, zece laptopuri, un xerox și un printer multifuncțional, transmite MOLDPRES. ...

(video) Familia de canguri de la Grădina Zoologică s-a mărit: Un mic pui de Wallaby este gata să cunoască vizitatorii

Un pui de cangur din specia Wallaby s-a născut recent la Grădina Zoologică. Potrivit reprezentanților instituției, micuțul poate fi deja observat de vizitatori în această perioadă.