Polițistul care a amendat-o pe Ludmila Vartic, după deces, nu a fost demis. Șeful IGP: Persoana cumva și-a recunoscut vina

Polițistul care i-a aplicat amendă Ludmilei Vartic în ziua de 3 martie, când femeia era deja decedată, nu a fost deocamdată demis. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că decizia va fi luată după finalizarea anchetei.

„Ancheta de serviciu, practic, este la final. Această persoană este pasibilă de a fi concediată disciplinar pentru încălcarea disciplinei de serviciu”, a precizat Cernăuțeanu.

Potrivit acestuia, polițistul este vizat atât într-o anchetă penală, cât și într-o procedură disciplinară. Dosarul penal este investigat de ofițerii anticorupție, iar circumstanțele exacte urmează să fie stabilite de procurori.

Șeful IGP a mai declarat că, în cadrul anchetei interne, polițistul și-ar fi recunoscut vina.

„Persoana cumva și-a recunoscut vina, spunând că a fost rugată. Dar aceasta nu absolve de răspundere persoana care a admis așa ceva”, a subliniat Cernăuțeanu.

Întrebat cine se afla în mașină în momentul aplicării amenzii, acesta a menționat că ancheta este în desfășurare, dar a confirmat că în automobil se afla și persoana bănuită.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/cernauteanu-vartic.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ludmila Vartic a fost amendată în trafic pe 3 martie, pentru neacordarea priorității de trecere, deși, potrivit anchetei, aceasta era deja decedată. Reprezentanții Procuraturii Generale au anunțat că identitatea femeii ar fi fost utilizată de o altă persoană, iar semnătura de pe procesul-verbal ar fi fost falsificată.

Cazul este investigat de procurori și ofițeri anticorupție, iar peste 30 de persoane au fost deja audiate. În paralel, urmează și exhumarea corpului neînsuflețit al Ludmilei Vartic, pentru efectuarea unor expertize medico-legale suplimentare.

În spațiul public au apărut anterior informații privind posibile acte de violență în familie, acuzații respinse de soțul victimei, fost vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, care între timp a demisionat.

Articolul Polițistul care a amendat-o pe Ludmila Vartic, după deces, nu a fost demis. Șeful IGP: Persoana cumva și-a recunoscut vina apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ambasadorii UE au aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ungaria și-a retras veto-ul

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Uniunii Europene a aprobat acordarea...

Procurorii nu au decis dacă vor contesta sentința în dosarul Plahotniuc

Procurorul Alexandru Cernei a declarat că acuzarea va analiza...

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la...

Avocații lui Plahotniuc resping sentința de condamnare și o califică ilegală

Echipa de apărare a lui Vladimir Plahotniuc respinge categoric...

VIDEO Atacuri reciproce între Rusia și Ucraina: care sunt bilanțurile și pagubele

Un mecanic de locomotivă a murit în urma atacului...

ULTIMA ORĂ

Ambasadorii UE au aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ungaria și-a retras veto-ul

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Uniunii Europene a aprobat acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce Ungaria și-a retras veto-ul....

VIDEO | Fiodor Gagauz: Toată mașinăria statului lucrează pentru blocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei

Politicianul Fiodor Gagauz afirmă că toată mașinăria statului depune efort pentru a bloca alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, stabilite pentru 21 iunie 2026....

Important

ULTIMA ORĂ | CNA confirmă reținerea a șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost...

Anca Dragu avertizează: Digitalizarea aduce eficiență, dar și costuri mari pentru bănci

Peste 70% din serviciile oferite de administrația publică din...

Ambasadorii UE au aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Ungaria și-a retras veto-ul

Comitetul Reprezentanților Permanenți ai Uniunii Europene a aprobat acordarea unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, după ce Ungaria și-a retras veto-ul. Decizia reprezintă un pas decisiv în procedura finală de aprobare a sprijinului financiar pentru perioada 2026–2027. Este vorba despre modificarea bugetului multianual al UE pentru 2021–2027, ultimul element tehnic necesar pentru lansarea efectivă a creditului destinat Kievului. Blocajul a persistat mai multe luni din cauza...

Lilian Carp, după audierile de la Parlament: Instituțiile statului au eșuat în gestionarea semnalelor în cazul Ludmilei Vartic

Intervenția timpurie a autorităților în cazul Ludmilei Vartic ar fi putut schimba evoluția și preveni deznodământul tragic, însă lipsa raportării primei tentative de suicid și a reacției interinstituționale rămâne unul dintre principalele puncte critice ale anchetei. Concluzia îi aparține președintelui Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, și a fost făcută publică după audierile desfășurate, pe 22 aprilie, cu ușile închise la Parlament.

Până la 15% din cheltuielile pentru manuale vor fi alocate evaluării calității: MEC va consulta experți din diferite domenii

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va putea consulta experți din diferite domenii pentru a îmbunătăți conținutul manualelor școlare, iar pentru evaluarea calității acestora se va putea cheltui până la 15% din bugetul tirajelor.

Procurorii nu au decis dacă vor contesta sentința în dosarul Plahotniuc

Procurorul Alexandru Cernei a declarat că acuzarea va analiza motivarea instanței în cazul lui Vlad Plahotniuc pentru a decide dacă va contesta sentința pronunțată. Potrivit lui Cernei, instanța l-a recunoscut vinovat pe Plahotniuc pentru toate cele cinci capete de acuzare formulate de procurori. Judecătorii au stabilit o pedeapsă de 19 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis, prin aplicarea cumulului parțial de pedepse. „Noi am solicitat o...

(video) Factură uriașă pentru Plahotniuc, dictată de instanță: Statul va încasa peste 60 de milioane de dolari prejudicii de la fostul lider PD

Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, condamnat astăzi la 19 de ani închisoare, este obligat să achite, în contul statului, suma de 60 de milioane de dolari - valoarea prejudiciului cauzat.

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare

Fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată azi, 22 aprilie, de către magistrații din cadrul judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Vlad Plahotniuc nu s-a prezentat la ședință. Potrivit acuzării, cauza vizează fapte de escrocherie în proporții deosebit de mari, spălare de bani și crearea și conducerea unei organizații criminale, pentru care procurorii au solicitat o pedeapsă de până la 25 de ani...