Țările europene care vor fi cele mai bogate până în 2030. Ce arată cifrele despre situația în care e Moldova

Proiecțiile Fondului Monetar Internațional arată că economiile europene vor continua să crească până în 2030, însă diferențele dintre state vor rămâne, iar țările candidate la aderarea la UE vor rămâne în coada clasamentului. Printre acestea se regăsește și Republica Moldova, alături de Ucraina și Kosovo.

Potrivit unei analize realizate de Euronews, pe baza raportului „World Economic Outlook” al Fondul Monetar Internațional, PIB-ul pe cap de locuitor este în creștere în majoritatea statelor europene, însă pozițiile în clasament se modifică foarte puțin.

Experții subliniază că valoarea PIB-ului nu reflectă întotdeauna nivelul real de trai, iar un indicator mai relevant este cel calculat la paritatea puterii de cumpărare (PPP), care ține cont de diferențele de preț dintre țări.

În acest context, Irlanda este estimată să devină cea mai bogată țară din Europa până în 2030, depășind Luxemburgul, liderul actual. Totuși, această performanță este privită cu rezerve.

„PIB-ul Irlandei este recunoscut drept puternic influențat de prezența masivă a companiilor multinaționale”, a explicat Alan Barrett, directorul Economic and Social Research Institute, menționând că venitul național brut ar reflecta mai fidel situația economică reală, potrivit Antena 3 CNN.

În topul țărilor cu cele mai mari venituri se mai regăsesc Norvegia, Elveția și Danemarca, pozițiile acestora fiind relativ stabile în perioada analizată.

În ceea ce privește marile economii europene, Germania este cel mai bine clasată, ocupând locul 12, urmată de Franța (15), Regatul Unit (16), Italia (18) și Spania (22).

La polul opus, în coada clasamentului se regăsesc în mare parte state candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Republica Moldova este printre țările cu cele mai mici valori ale PIB-ului pe cap de locuitor.

Singura excepție notabilă este Turcia, care ar urma să urce până pe locul 29 în 2030, depășind inclusiv trei state membre ale UE: Bulgaria, Letonia și Grecia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Țările europene care vor fi cele mai bogate până în 2030. Ce arată cifrele despre situația în care e Moldova apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Președintele OT Drochia al ex-partidului „Șor”, condamnat la închisoare cu suspendare pentru finanțare ilegală

Președintele Oficiului Teritorial Drochia al fostului Partid Politic „Șor”...

Lufthansa reduce 20.000 de zboruri pe fondul creşterii costurilor combustibilului pentru avioane

Compania aeriană germană Lufthansa a anunțat eliminarea a aproximativ...

Fostul lider PDM Vlad Plahotniuc își află azi sentința. Judecătorii urmează să se pronunțe în dosarul „Frauda bancară”

Judecătorii urmează să pronunțe astăzi sentința în dosarul „Frauda...

Legătura neașteptată a unei actrițe de Oscar cu Republica Moldova. Are origini la Telenești

Părinții celebrei actrițe Natalie Portman, Avner Hershlag și Shelley...

Percheziții la Inspectoratul de Poliție Botanica. Mai mulți angajați, bănuiți de corupție

Percheziții la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău, într-un...

ULTIMA ORĂ

Drone și bombardamente asupra Ucrainei: Mai multe regiuni lovite, răniți și pagube semnificative

Atacurile cu drone asupra Ucrainei continuă. În noaptea de 22 aprilie, 215 aparate de zbor au fost lansate de Rusia, vizând infrastructura portuară și de...

ULTIMA ORĂ | CNA confirmă reținerea a șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți de ofițerii CNA în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă comise în...

Important

Anca Dragu avertizează: Digitalizarea aduce eficiență, dar și costuri mari pentru bănci

Peste 70% din serviciile oferite de administrația publică din...

BREAKING NEWS | Percheziții la IP Botanica într-un dosar de corupție: mai mulți polițiști, vizați

Direcția inspectare efectiv a Inspectoratului General al Poliției (IGP),...

Drone și bombardamente asupra Ucrainei: Mai multe regiuni lovite, răniți și pagube semnificative

Atacurile cu drone asupra Ucrainei continuă. În noaptea de 22 aprilie, 215 aparate de zbor au fost lansate de Rusia, vizând infrastructura portuară și de transport din mai multe regiuni, inclusiv Odesa, Dnipro și Zaporojie, unde s-au înregistrat victime și distrugeri, transmite RBK-Ucraina.

Președintele OT Drochia al ex-partidului „Șor”, condamnat la închisoare cu suspendare pentru finanțare ilegală

Președintele Oficiului Teritorial Drochia al fostului Partid Politic „Șor” a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pedeapsa fiind suspendată condiționat, cu un termen de probațiune de trei ani. De asemenea, instanța a dispus privarea acestuia de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activități de administrare și gestionare financiară a partidelor politice pentru o perioadă de cinci ani. Decizia a fost luată pentru complicitate la acceptarea,...

Autoritățile dau start sezonului antigrindină: stocurile de rachete pot fi suplimentate în iunie

În Republica Moldova a început sezonul de protecție antigrindină. În acest an, pentru cele 132 de puncte de lansare din țară au fost pregătite 2.153 de rachete. Potrivit autorităților, pe parcursul verii stocul ar putea fi suplimentat, în special în luna iunie, perioadă caracterizată prin instabilitate atmosferică și precipitații abundente, conform experienței din anii precedenți.

(live) Guvernul, în ședință: Miniștrii urmează să aprobe proiectul privind încetarea stării de urgență

Miniștrii s-au întrunit astăzi, 22 aprilie, în ședință la Guvern. Pe ordinea de zi figurează 22 de subiecte.

Ultima oră! Comisarul de Botanica, suspendat din funcție, alături de polițiștii vizați de perchezițiile CNA

Conducerea Inspectoratului de Poliție Botanica din Chișinău a fost suspendată din funcție, în urma perchezițiilor desfășurate de Centrul Național Anticorupție într-un dosar de corupție.

(live) CSM, în ședință cu agenda plină: Cereri ale ex-judecătorilor și mai multe demersuri, pe ordinea de zi

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se întrunește astăzi, 22 aprilie, în ședință. Pe ordinea de zi figurează 23 de subiecte. Urmăriți live ședința, pe UNIMEDIA.

Șase angajați ai IP Botanica, reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante

Un șef de secție și cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție (IP) Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante. Pe acest caz au fost desfășurate peste 30 de percheziții în mai mul...