Viorel Cernăuțeanu, mesaj ferm: „Nu plec din funcție la presiuni politice. Mă voi conforma doar conducerii mele”

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că nu va demisiona la solicitarea opoziției, precizând că o eventuală decizie în acest sens poate fi luată doar în raport cu conducerea sa ierarhică și nu în urma unor cereri politice. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

El a afirmat că, în prezent, nu există nicio solicitare oficială privind demisia sa și că va respecta orice decizie venită din partea superiorilor.

„În momentul în care o astfel de solicitare sau o responsabilitate va veni din partea conducerii mele, cu siguranță mă voi conforma, atâta timp cât acest subiect nu a fost abordat oficial”, a declarat Cernăuțeanu.

Șeful IGP a comentat și cererile opoziției, spunând că acestea nu reflectă corect realitatea situațiilor invocate.

„Nu cred că înțelegem foarte bine doleanțele opoziției în raport cu orice situație sau incident”, a menționat acesta.

Totodată, Cernăuțeanu a subliniat că instituția pe care o conduce nu a ascuns și nu a tolerat incidentele din cadrul Poliției, indiferent de persoanele implicate.

„Fie că este Cernăuțeanu la conducerea Inspectoratului General al Poliției, fie că este altcineva, atunci când se întâmplă astfel de cazuri, ele trebuie examinate și nu trebuie tolerate”, a adăugat el.

Acesta a mai precizat că solicitarea demisiei pentru incidente punctuale nu este justificată, întrucât astfel de situații pot apărea în mod curent în activitatea instituției.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Cernauteanu-despre-demisia-sa.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Precizăm că, șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți într-un dosar de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante.

Potrivit Centrul Național Anticorupție, acțiunile au avut loc în seara zilei de 21 aprilie 2026, când ofițerii anticorupție, împreună cu procurorii Procuraturii raionului Cahul și Procuraturii municipiului Chișinău, cu suportul Direcției Inspectare Efectivă a Inspectoratul General al Poliției, au desfășurat peste 30 de percheziții în mai multe locații din capitală, inclusiv în birourile unor angajați ai IP Botanica.

În urma descinderilor, un șef de secție și alți cinci angajați au fost reținuți și plasați în izolator pentru 72 de ore.

Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit în mod sistematic bani, în sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală. Mijloacele financiare ar fi provenit de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.

CNA confirmă reținerea a șase angajați de la IP Botanica. Primeau sistematic mită de până la 10.000 de dolari din dosare cu droguri

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Viorel Cernăuțeanu, mesaj ferm: „Nu plec din funcție la presiuni politice. Mă voi conforma doar conducerii mele” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Accesoriile de plajă esențiale pentru o vacanță fără griji

O vacanță reușită la mare înseamnă mai mult decât...

Acordul cu FMI ar putea scumpi gazul, produsele agricole și restaurantele. Avertismentul unui deputat

Deputatul Ion Chicu susține că viitorul acord cu Fondul...

”Cel mai des sunt întrebată ”Dar pe tine te-au sunat?” O deputată cere audieri în Parament pe subiectul escrocheriilor

În cadrul ședinței plenare a Parlamentului, deputata Partidului Socialiștilor...

Ajutor financiar anual de trei mii de lei pentru copiii cu dizabilități: Proiectul, votat în prima lectură

Copiii cu dizabilități din Republica Moldova vor beneficia, în...

Trafic perturbat în Capitală din cauza unui accident: Mai multe troleibuze înregistrează întârzieri

Din cauza unui accident rutier produs pe bulevardul Ștefan...

VIDEO Protest în Parlament! Opoziția a părăsit plenul

În cadrul ședinței parlamentare din 21 mai curent, opoziția...

ULTIMA ORĂ

Airbus și Air France, găsite vinovate pentru cel mai grav dezastru aerian din istoria Franței

O curte de apel din Paris a decis miercuri că Airbus și Air France se fac vinovate de ucidere din culpă în cazul prăbușirii unei...

Împreună cu toți deputații din opoziție, Renato Usatîi a cerut mai mult respect și mai puține restricții în Parlament: „Сetățenii așteaptă soluții și rezultate,...

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat practicile de cenzură din actualul legislativ, într-o declarație comună a opoziției parlamentare, făcută după ce microfonul...

Important

Airbus și Air France, găsite vinovate pentru cel mai grav dezastru aerian din istoria Franței

O curte de apel din Paris a decis miercuri că Airbus și Air France se fac vinovate de ucidere din culpă în cazul prăbușirii unei curse Rio-Paris în 2009, tragedie în care și-au pierdut viața 228 de pasageri și membri ai echipajului, cel mai grav dezastru aviatic din istoria Franței, transmite Reuters. Verdictul reprezintă cel …The post Airbus și Air France, găsite vinovate pentru cel mai grav dezastru aerian...

Bolojan ia măsuri pentru a restructura 3 companii de stat, astfel încât să nu piardă banii din PNRR. Riscuri de nefinalizare la termen

Din cele 3 companii propuse pentru restructurare de Guvernul Bolojan, pentru a obține finanțarea aferentă din PNRR, doar una este în grafic cu procedurile. Una dintre ele are risc de depășire a termenului de 31 august, în timp ce a treia mai are nevoie de clarificări juridice.The post Bolojan ia măsuri pentru a restructura 3 companii de stat, astfel încât să nu piardă banii din PNRR. Riscuri de nefinalizare...

Igor Grosu: Cetățenia rusă pentru transnistreni, o metodă de a suplini lipsa de soldați

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că decretul semnat de Vladimir Putin privind facilitarea obținerii cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană are drept scop suplinirea deficitului de oameni pentru război, și nu protejarea cetățenilor din stânga Nistrului, transmite IPN. Șeful Legislativului a declarat că măsura anunțată de Kremlin are un caracter propagandistic și electoral, pe fondul pierderilor suferite de armata rusă în războiul din Ucraina și al campaniilor pentru alegerile...

Pădurea Nadăș revine în proprietatea statului după 20 de ani de litigii. Diana Buzoianu: „Nu ne oprim aici”

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat joi că pădurea Nadăș, cu o suprafață de aproximativ 4.600 de hectare, a revenit definitiv în proprietatea statului, după două decenii de procese și dispute juridice. The post Pădurea Nadăș revine în proprietatea statului după 20 de ani de litigii. Diana Buzoianu: „Nu ne oprim aici” first appeared on Nexta.ro.

Dogioiu, despre reactorul de la Doicești: Proiectul este inclusiv în analiza părții americane

Ioana Ene Dogioiu a precizat că proiectul SMR de la Doicești nu a fost oprit și că discuțiile purtate de premierul Ilie Bolojan cu partea americană au vizat exclusiv probleme de fezabilitate și implementare, nu cu scopul de a afecta parteneriatul strategic București-Washington. „De la bun început, vreau să precizez foarte clar de la nivelul guvernului. Nu există nicio intenție și nicio acțiune care pune în pericol parteneriatul strategic româno-american”,...

Cum te afectează extenuarea în fiecare zi. Căutările pentru „burnout” au crescut cu 130%

Căutările pentru termenul „simptomele extenuării (burnout)” au crescut cu 130%. De asemenea, căutările pentru „simptomele stresului” au „explodat” cu 140%, scrie indy100.com. Muncim mult și punem pe ultimele locuri nevoile personale. Cel mai important, reprizele de stres ne afectează nu doar psihic, ci și fizic, potrivit specialiștilor. De fapt, burnout-ul poate crește riscul apariției unor boli grave. Dacă am fi conștienți de ele, probabil că ne-ar interesa mai mult sănătatea noastră,...

Cum te afectează extenuarea în fiecare zi. Căutările pentru „burnout” au crescut cu 130%

Căutările pentru termenul „simptomele extenuării (burnout)” au crescut cu 130%. De asemenea, căutările pentru „simptomele stresului” au „explodat” cu 140%, scrie indy100.com. Muncim mult și punem pe ultimele locuri nevoile personale. Cel mai important, reprizele de stres ne afectează nu doar psihic, ci și fizic, potrivit specialiștilor. De fapt, burnout-ul poate crește riscul apariției unor boli grave. Dacă am fi conștienți de ele, probabil că ne-ar interesa mai mult sănătatea noastră,...