Taxe în Strâmtoarea Ormuz: Iranul confirmă primele încasări

Iranul a declarat joi, 23 aprilie, că a primit primele venituri din taxele de tranzit percepute în Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute strategice la nivel global.

Strâmtoarea Ormuz reprezintă un punct important de tranzit, prin care trece aproximativ o cincime din hidrocarburile mondiale, devenind o sursă majoră de tensiune de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului pe 28 februarie.

În pofida armistițiului intrat în vigoare pe 8 aprilie, situația rămâne tensionată, în condițiile în care Iranul a blocat strâmtoarea, iar Statele Unite au impus o blocadă asupra porturilor iraniene.

În acest context, autoritățile de la Teheran anunță primele încasări din noile taxe.

„Primele venituri din taxele de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz au fost depuse în contul Băncii Centrale”, a declarat Hamidreza Hajibabaei, vicepreședintele parlamentului iranian, potrivit agenției de știri Tasnim, citat de MediaFax.

Anterior, pe 30 martie, presa de stat iraniană a relatat că comisia de securitate a parlamentului a aprobat aceste propuneri privind taxele de tranzit. Cu toate acestea, nu este clar dacă a avut loc un vot final în plenul parlamentului asupra acestor măsuri.

Pe plan extern, presiunile diplomatice continuă, în contextul în care președintele american Donald Trump solicită Iranului redeschiderea Strâmtorii Ormuz. De cealaltă parte, Teheranul condiționează reluarea negocierilor de ridicarea blocadei americane, în vederea obținerii unui sfârșit durabil al conflictului.

În paralel, Regatul Unit a găzduit în această săptămână personal militar din aproximativ 30 de țări, pentru discuții privind formarea unei misiuni internaționale. Inițiativa vizează crearea unei misiuni conduse de Regatul Unit și Franța, care să asigure protejarea navelor comerciale ce tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Taxe în Strâmtoarea Ormuz: Iranul confirmă primele încasări apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Un bărbat din regiunea Cernăuți a înjunghiat doi angajați ai TCC în timpul mobilizării

Un caz șocant a avut loc în regiunea Cernăuți,...

Trimiterile poștale spre Kuwait și Rwanda, sistate pe termen nedeterminat de Poșta Moldovei

Poșta Moldovei anunță suspendarea recepționării și expedierii tuturor categoriilor...

VIDEO Incident pe un șantier din Cahul! Două automacarale s-au răsturnat în timpul lucrărilor

Două automacarale s-au răsturnat în timp ce efectuau lucrări...

Mai multe rute de troleibuz au fost redirecționate. Traficul, perturbat după prăbușirea unui copac

Circulația transportului public este afectată în Capitală, după ce...

ULTIMA ORĂ

(video) Scene incredibile pe un șantier din Cahul: Două macarale s-au răsturnat în timpul lucrărilor. Utilajele au ajuns cu roțile în aer

Un accident neobișnuit a avut loc pe un șantier de construcții din Cahul, unde două automacarale s-au răsturnat în timp ce erau utilizate la...

CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău anunță desfășurarea a 50 de percheziții pe teritoriul raionului Orhei și al municipiului Chișinău, în...

Important

(video) Scene incredibile pe un șantier din Cahul: Două macarale s-au răsturnat în timpul lucrărilor. Utilajele au ajuns cu roțile în aer

Un accident neobișnuit a avut loc pe un șantier de construcții din Cahul, unde două automacarale s-au răsturnat în timp ce erau utilizate la lucrări.

Crește numărul refuzurilor de intrare în Franța. Ambasada de la Paris anunță documentele ce necesită a fi prezentate la frontieră

Cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în Franța sunt îndemnați să respecte condițiile de intrare stabilite de autoritățile franceze. Recomandarea este făcută în contextul creșterii numărului de refuzuri de intrare în Fran...

„Nimeni nu este mai presus de lege”: Fosta șefă a PA spune că condamnarea lui Plahotniuc este rezultatul unor ani de muncă dificilă

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc reprezintă o dovadă a faptului că adevărul poate fi stabilit și că legea poate fi aplicată în pofida tuturor obstacolelor, a comentat fosta șefă a Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin. Aceasta a scris pe Facebook că este „rezultatul unor ani de muncă dificilă, curaj și perseverență din partea Procuraturii Anticorupție” și al tuturor celor care au contribuit la această decizie.

Foametea din Basarabia, mărturia cutremurătoare a unei supraviețuitoare. „Oamenii ajunseseră să se mănânce între ei”

S-a născut odată cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial și a copilărit într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria Basarabiei. Astăzi, Nadejda Nagnibeda își amintește, cu durere, anii 1946-1947, când lipsa hranei și frica deveniseră parte din viața de zi cu zi. În acele condiții extreme, foametea a dus la situații-limită, greu de imaginat astăzi. Mărturia femeii scoate la iveală realitatea crudă a acelor ani, când disperarea a...

USMF „Nicolae Testemiţanu” va organiza Ziua uşilor deschise. Programul evenimentului

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” va organiza Ziua uşilor deschise – eveniment dedicat absolvenților de licee și colegii interesați de programe de studii în domeniul sănătății. Evenimentul va avea loc s&a...

(video) „Se împart zonele de influență?”. Marian, despre reținerile de la IP Botanica: „Nu pot comenta nebuniile scrise de cei care nu au cu...

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a comentat reținerile mai multor polițiști de la IP Botanica pentru protecția traficanților de droguri. „Asta înseamnă că există o luptă mai intensă împotriva corupției sistemice”, a declarat parlamentarul la emisiunea „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.

Donald Trump are termen până la 1 mai pentru a decide asupra operațiunii militare împotriva Iranului

Președintele SUA, Donald Trump, are la dispoziție o săptămână pentru a decide cum va continua operațiunea militară împotriva Iranului, în condițiile în care termenul legal de 60 de zile pentru desfășurarea acțiunilor fără aprobarea Congresului...