Patru tentative de transportare ilicită a bunurilor au fost contracarate în ultimele 24 de ore la Aeroportul Internațional Chișinău. Bunurile nedeclarate au fost descoperite în bagajele unor pasageri care au selectat coridorul verde „nimic de declarat”, venind din direcții precum Armenia, Turcia, Grecia și Emiratele Arabe Unite.
Primul caz a vizat un cetățean al Armeniei, de 21 de ani, sosit de la Erevan, care transporta 7 mostre de imprimare 3D. În al doilea caz, un pasager de 36 de ani cu dublă cetățenie, sosit din Istanbul, a fost depistat cu 33 de dispozitive de transmisie și recepție nedeclarate în valiză.
Ultimele două cazuri au implicat cetățeni ucraineni. Un bărbat de 38 de ani, sosit de la Atena, avea în bagaj 9 ceasuri nedeclarate, în timp ce un tânăr de 26 de ani, pasager pe ruta Dubai–Chișinău, transporta bijuterii cu o valoare pasibilă declarării.
Întreaga marfă a fost reținută de autorități pentru a fi confiscată, iar călătorii au fost documentați pentru încălcarea legislației. Aceștia urmează să achite amenzi
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Bijuterii, ceasuri și electronice nedeclarate, depistate în bagajele pasagerilor pe Aeroportul Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA