Cei 6 polițiști de la IP Botanica, inclusiv șeful, plasați în arest pentru 30 de zile

Cei șase ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Botanica, inclusiv șeful Sergiu Cobilaș, au fost plasați sub arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată azi, 24 aprilie, de către magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, care au admis integral demersurile procurorului de caz.

Reprezentanta instituției, Violina Moraru, a confirmat că măsura preventivă a fost aplicată în privința tuturor celor șase învinuiți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că angajații poliției au fost reținuți în data de 21 aprilie, într-un dosar complex de corupere pasivă și activă, comise în circumstanțe agravante. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit în mod sistematic sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală, de la persoane implicate în traficul de droguri.

În cadrul perchezițiilor efectuate, au fost ridicate documente relevante și obiecte interzise care urmează să fie supuse expertizelor tehnice. Investigațiile continuă pentru a stabili întreaga schemă infracțională prin care polițiștii ar fi protejat persoanele certate cu legea în schimbul beneficiilor financiare.

Articolul Cei 6 polițiști de la IP Botanica, inclusiv șeful, plasați în arest pentru 30 de zile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Chișinău lansează licitația pentru eficiența energetică a grădinițelor: prima etapă vizează 18 instituții

Primăria Municipiului Chișinău a anunțat lansarea licitației pentru selectarea...

Votat în Parlament! Vânzătorii sunt obligați să prezinte țara de origine a produselor, la raft

Vânzătorii sunt obligați să prezinte țara de origine a...

Un primar de la sudul Moldovei a demisionat. Data alegerilor locale noi, stabilită de CEC

Primarul localității Caircalia, raionul Taraclia, a demisionat. Comisia Electorală...

VIDEO Zelenski în Arabia Saudită pentru a doua oară într-o lună: discuții cu prințul moștenitor

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în Arabia Saudită,...

ULTIMA ORĂ

Domnica Manole: Cum poate fi menținut echilibrul între libertatea de exprimare și combaterea dezinformării și a discursurilor considerate nocive?

Conferința internațională cu tema „Viitorul «pieței ideilor» în contextul ascensiunii internetului, al știrilor false și al inteligenței artificiale: provocări pentru curțile constituționale" a debutat astăzi,...

Domnica Manole: Cum poate fi menținut echilibrul între libertatea de exprimare și combaterea dezinformării și a discursurilor considerate nocive?

Conferința internațională cu tema „Viitorul «pieței ideilor» în contextul ascensiunii internetului, al știrilor false și al inteligenței artificiale: provocări pentru curțile constituționale" a debutat...

Important

CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău...

Domnica Manole: Cum poate fi menținut echilibrul între libertatea de exprimare și combaterea dezinformării și a discursurilor considerate nocive?

Conferința internațională cu tema „Viitorul «pieței ideilor» în contextul ascensiunii internetului, al știrilor false și al inteligenței artificiale: provocări pentru curțile constituționale" a debutat astăzi, 24 aprilie, cu cuvântul de deschidere al doamnei Domnica Manole, Președintele Curții Constituționale. În alocuțiunea inaugurală, doamna Președinte a abordat evoluția conceptului de „piață a ideilor", evocând originile sale jurisprudențiale și relevanța sa în contextul actual, marcat de expansiunea internetului, proliferarea știrilor false și dezvoltarea...

Chișinău lansează licitația pentru eficiența energetică a grădinițelor: prima etapă vizează 18 instituții

Primăria Municipiului Chișinău a anunțat lansarea licitației pentru selectarea unei companii de consultanță care va sprijini implementarea proiectului de eficiență energetică în grădinițele din capitală. Anunțul a fost publicat pe portalul de achiziții al Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Licitația vizează prima etapă a proiectului, în care sunt incluse 18 grădinițe. Proiectul este finanțat dintr-un împrumut și un grant acordate de BERD, iar etapele următoare urmează să fie...

Un nevăzător devine ministrul Afacerilor Sociale și Familiei din Ungaria: Vilmos Kátai-Németh are centura neagră în aikido

Peter Magyar a anunțat că Ministerul Afacerilor Sociale și Familiei va fi condus de către Vilmos Kátai-Németh, un avocat nevăzător, care va deveni astfel responsabil pentru domeniile egalității de șanse și accesibilității pentru persoanele cu handicap, scrie Hotnews.ro.

Votat în Parlament! Vânzătorii sunt obligați să prezinte țara de origine a produselor, la raft

Vânzătorii sunt obligați să prezinte țara de origine a produselor alimentare, la raft. Prevederea a fost adoptată de către deputați în a doua lectură. Măsura va fi obligatorie în unitățile de comerț care au peste 30 de metri pătrați. Afișarea drapelului statului de origine a produselor va fi opțional, însă reprezentarea lui nu poate fi făcută fără a indica statul. „Vizibilitatea sporită la raft poate acționa ca un catalizator pentru dezvoltarea...

Centrul Chișinăului se închide în acest weekend pentru a doua ediție a Half Marathon

Centrul capitalei va deveni zonă pietonală și arenă sportivă în acest weekend, odată cu desfășurarea celei de-a II-a ediții a evenimentului „Half Marathon”. Primăria Municipiului Chișinău a anunțat restricții de circulație pe artera principală, b...

Kievul și Moscova confirmă un nou schimb de prizonieri „193 la 193”

Între Rusia și Ucraina a avut loc un schimb de prizonieri după formula „193 la 193”, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski a confirmat schimbul de prizonieri, transmite BBC News.

Experții reclamă o „viteză mică” în implementarea proiectelor de modernizare a „Termoelectrica”: Iurie Razlovan respinge acuzațiile

S.A. „Termoelectrica” anunță o îmbunătățire a disciplinei de plată în sezonul de încălzire 2025 - 2026, care a depășit 95%. Totodată, deși temperaturile joase din iarna trecută au determinat creșterea producției de energie termică, venitul net al companiei a crescut de cinci ori, a raportat directorul general al „Termoelectrica”, Iurie Razlovan, care a prezentat, pe 24 aprilie, rezultatele sezonului de încălzire 2025 - 2026.