Legislativul a aprobat ridicarea stării de urgență în domeniul energiei. Hotărârea a fost susținută de 69 de deputați, iar 13 parlamentari nu au votat.
Măsura va înceta pe 25 aprilie, la o lună după instituire. După ridicarea stării de urgență, Guvernul va institui alertă în domeniul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile. Reprezentanții Executivului afirmă că astfel vor putea interveni rapid, în cazul unor probleme pe piața energetică.
„Aceasta va permite monitorizarea continuă și intervenții rapide pentru asigurarea securității aprovizionării cu energie electrică și produse petroliere, în funcție de evoluția riscurilor”, precizează serviciul de presă al Parlamentului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Starea de urgență în sectorul energetic a fost instituită pe 25 martie 2026, pentru o perioadă de 60 de zile. Autoritățile au dispus măsura, după ce linia electrică Vulcăneşti – Isaccea a fost deconectată în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina. Din această cauză, s-a înregistrat un deficit de energie electrică în orele de vârf de până la 400 MW.
În aceeași perioadă, piața produselor petroliere a fost afectată de disfuncționalități temporare în aprovizionare, în special la motorină, pe fondul instabilității din Orientul Mijlociu.
Articolul Parlamentul a aprobat ridicarea stării de urgență în domeniul energiei. Guvernul va institui alertă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA