În Parlament ar putea avea loc audieri privind dosarul care vizează polițiști de la Botanica. Declarația a fost făcută de către deputatul PAS Ion Babici.
Politicianul a menționat că, în opinia sa, acțiunile de urmărire penală demonstrează că instituțiile nu tolerează corupția. Parlamentarul a punctat că nu pot fi făcute declarații sau întreprinse anumite măsuri, cât nu există dovezi.
„Comisia noastră ar putea să facă invitația și pe platforma Parlamentului să discute, să afle mai multe detalii. Eu cred că la moment e mai bine să meargă ancheta, să acumuleze probe și să ne informeze ce a fost acolo”, a declarat Babici.
Amintim că 6 angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în data de 21 aprilie, într-un dosar de corupere pasivă și activă comise în circumstanțe agravante. Anchetatorii susțin că aceștia ar fi pretins și primit în mod sistematic bani, în sume cuprinse între 3000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală.
Mijloacele financiare ar fi provenit de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri. În timpul perchezițiilor au fost ridicate documente, dar și obiecte interzise, care urmează să fie supuse expertizei.
Articolul VIDEO Deputat PAS: În Parlament ar putea avea loc audieri privind dosarul care vizează polițiști de la Botanica apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA