Tragedie fără margini într-o familie de moldoveni: Un tânăr a murit într-un grav accident. Mama i-a donat organele

Tragedie într-o familie originară din Republica Moldova, stabilită în Italia. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs vineri, 24 aprilie, în localitatea Cison di Valmarino, provincia Treviso, regiunea Veneto.

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs în jurul miezului nopții, după ce tânărul plecase să cumpere țigări. Acesta a parcurs aproximativ 80 de metri la volanul unui automobil de model Ford Focus, după care a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit violent de clădirea fostei școli comunale. Martorii care au auzit impactul au alertat imediat serviciile de urgență. Tânărul nu purta centura de siguranță și a fost proiectat în afara mașinii.

Echipajul medical a încercat să-l resusciteze timp îndelungat. Ulterior, victima a fost transportată cu elicopterul la spitalul Ca’ Foncello din Treviso, în stare extrem de gravă. În pofida eforturilor medicilor, tânărul a decedat vineri după-amiază, în secția de terapie intensivă, unde familia i-a fost alături până în ultimele momente.

Fratele său mai mare spune că familia nu găsește o explicație clară pentru cele întâmplate: „Era curat, din analizele toxicologice de sânge ale lui Marian nu rezultă urme de alcool și droguri”. El a mai spus că tânărul „mersese să ia țigări, a condus aproximativ optzeci de metri și apoi s-a produs impactul cu clădirea”, potrivit Rotalianul.com.

Totodată, rudele iau în calcul fie o problemă medicală apărută brusc, fie o defecțiune a autoturismului.

„Poate i s-a făcut rău sau poate o defecțiune mecanică a mașinii a cauzat accidentul, mașina nu putea atinge viteze atât de mari în optzeci de metri”, a mai spus fratele victimei.

Și mătușa tânărului a transmis că acesta nu consuma alcool și droguri, iar la volan era prudent. Prietenii și foștii colegi de la Beltrame, școala pe care tocmai o terminase, au respins ideea unui gest voluntar. Autopsia urmează să stabilească elementele necesare pentru clarificarea cauzelor accidentului.

Potrivit sursei citate, familia a acceptat donarea organelor, decizie atribuită mai ales mamei lui Marian. Rudele au povestit că aceasta speră ca, într-o zi, persoanele salvate prin acest gest să vină să o îmbrățișeze.

Costurile ridicate pentru funeralii au determinat persoanele apropiate să organizeze o colectă. Familia se gândise inițial să îl înmormânteze în Republica Moldova, însă a renunțat din cauza cheltuielilor prea mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Ideea noastră inițială era să facem funeraliile și înmormântarea în Moldova, dar costurile sunt prea mari și am decis să ne încredințăm diecezei”, a spus fratele lui Marian.

Funeraliile sunt prevăzute, cel mai probabil, pentru joi.

Articolul Tragedie fără margini într-o familie de moldoveni: Un tânăr a murit într-un grav accident. Mama i-a donat organele apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Istorici la Realitatea TV: Foametea – crimă ascunsă de puterea sovietică în spatele unor mituri care încă persistă

Autoritățile sovietice au construit o versiune falsă a istoriei,...

SUA au extrădat în Moldova o femeie căutată pentru delapidare

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a anunțat că...

Ion Secrieru, inspector vamal, prins cu avere nejustificată de aproape un milion de lei

Ion Secrieru, inspector în cadrul Biroului Vamal Centru al...

Un nou val de scumpiri! Motorina a ajuns la peste 30 de lei

Benzina se scumpește cu 17 bani, iar motorina cu...

Mai multe blocuri din Ungheni rămân fără gaz. Intervenții programate pentru remedierea rețelei afectate

Mai mulți locuitori din municipiul Ungheni vor rămâne temporar...

Vadim Ceban: Moldova trebuie să ia în calcul revenirea parțială la contracte de durată pentru achiziția gazelor

Șeful interimar al companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, avertizează că...

Tragedie pe șosea: Un șofer și-a pierdut viața după ce s-a izbit de un copac

Un bărbat și-a pierdut viața într-un grav accident rutier....

ULTIMA ORĂ

Peter Magyar merge la Bruxelles pentru discuții despre deblocarea fondurilor UE: „Nu avem timp de pierdut”

Viitorul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, se va deplasa miercuri la Bruxelles pentru discuții urgente cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în...

Apel la unitate de Ziua Drapelului: Victoria Furtună vorbește despre identitate și suveranitate: „Drapelul este un angajament de a proteja viitorul Republicii Moldova”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, evidențiind rolul tricolorului în definirea identității naționale și...

Important

Peter Magyar merge la Bruxelles pentru discuții despre deblocarea fondurilor UE: „Nu avem timp de pierdut”

Viitorul prim-ministru al Ungariei, Péter Magyar, se va deplasa miercuri la Bruxelles pentru discuții urgente cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în efortul său de a debloca fonduri UE în valoare de miliarde de euro, scrie POLITICO, potrivit digi24.ro.

Istorici la Realitatea TV: Foametea – crimă ascunsă de puterea sovietică în spatele unor mituri care încă persistă

Autoritățile sovietice au construit o versiune falsă a istoriei, bazată pe mituri despre foametea din 1946–1947. Istoricii prezenți la emisiunea „Consens Național” de la Realitatea TV au declarat că prin felul cum a acționat statul în perioada postbelică în detrimentul populației califică această tragedie drept crimă împotriva umanității. Potrivit lor, astăzi, este necesară reabilitarea tuturor victimelor foametei, ca act de justiție simbolică pentru zecile de mii de vieți răpuse...

SUA au extrădat în Moldova o femeie căutată pentru delapidare

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a anunțat că o cetățeancă moldoveană, dată în urmărire pentru delapidare, a fost returnată în Republica Moldova pentru a fi trasă la răspundere penală. Potrivit misiunii diplomatice, femeia a fost reținută în statul Texas în ianuarie 2026, iar ulterior autoritățile americane au dispus extrădarea acesteia. „Statele Unite au returnat o cetățeancă moldoveană căutată pentru delapidare în Moldova pentru a face față justiției, după ce a...

VIDEO | Victoria Furtună: Deciziile pentru viitorul țării trebuie luate la Chișinău. Nu vom urma orbește agenda Bruxelles-ului, Moscovei sau Washingtonului

Președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să adopte o politică externă pragmatică și să investească în industrializare pentru a-și consolida economia. Potrivit ei, prioritatea Republicii Moldova trebuie să fie revitalizarea economiei naționale printr-un proces de industrializare „reală”, bazat pe acțiuni concrete, nu pe declarații politice. „Dezvoltarea economică durabilă presupune relansarea sectorului industrial și politici publice orientate spre crearea de locuri de muncă și consolidarea capacităților interne...

(foto/video) Ținuta nonconformistă aleasă de Dorian Popa la petrecerea de nuntă: Nici soția sa nu a avut o rochie obișnuită

Dorian Popa și Andreea au devenit oficial o familie, vineri, 24 aprilie. După doi ani de relație, influencerul și aleasa inimii sale s-au căsătorit, într-un eveniment desprins parcă din cele mai frumoase povești de iubire, relatează Can Can.

Ofițerii CNA au descins cu percheziții la „Moldelectrica”: Precizările întreprinderii

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins, în dimineața zilei de luni, 27 aprilie, cu percheziții la Întreprinderea de stat (Î.S) „Moldelectrica”. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de Procuratura Generală, care gestionează dosarul.

Ofițerii CNA au descins cu percheziții la „Moldelectrica”: Precizările întreprinderii

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins, în dimineața zilei de luni, 27 aprilie, cu percheziții la Întreprinderea de stat (Î.S) „Moldelectrica”. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de Procuratura Generală, care gestionează dosarul.