VIDEO Incendiu devastator în județul Vrancea: peste 30 de case mistuite, iar peste 300 de oameni au fost evacuați

Peste 30 de locuințe au fost afectate de un incendiu izbucnit duminică, 26 aprilie, în localitatea Rucăreni, județul Vrancea, iar peste 300 de persoane au fost evacuate. În urma incidentului, o persoană a suferit arsuri la mână, iar alte trei au avut atac de panică. De asemenea, mai multe femei au fost transportate la spital ca urmare a intoxicației cu fum.

Se știe că incendiul a izbucnit după ce o bătrână din localitate ar fi încercat să facă un foc, iar din cauza vântului puternic acesta s-a extins la casele din lemn din apropiere, scrie presa română.

La fața locului au intervenit 13 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 7 autospeciale pentru muncă operativă, trei microbuze pentru transportul personalului, precum și două echipaje SMURD și 228 de pompieri militari.

Totodată, Consiliul Județean Vrancea a activat, duminică, toate resursele disponibile pentru sprijinirea familiilor afectate de flăcări. În acest sens, localnicii care au rămas fără locuințe vor fi cazați în spații puse la dispoziție de primărie și de Consiliul Județean.

De asemenea, premierul Ilie Bolojan a anunțat că Guvernul va acorda ajutoare familiilor afectate de incendiu.

„Am fost în legătură cu autoritățile pe durata intervenției. În această seară, m-am asigurat că pentru toate persoanele evacuate din gospodăriile cuprinse de foc există soluții de cazare și bunuri de primă necesitate. Mulțumesc autorităților locale și județene pentru sprijinul acordat. Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”, se precizează într-un mesaj postat de Bolojan.

Incendiul din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, care a afectat aproape 30 de locuințe, jumătate dintre acestea fiind arse din temelii, ar fi fost scăpat de sub control de o bătrână, a declarat primarul Ionuț Filimon.

„Momentan, situația este într-o dinamică continuă, nu știm exact câte persoane vor necesita să fie cazate, dar cu siguranță undeva la 10-15 familii, cel puțin, le vom caza undeva, ori la Centrul Cultural, ori la câteva pensiuni din zonă. Am și discutat cu câțiva agenți economici. La momentul ăsta nu avem persoane rănite sau… Doamne ferește! Sunt doar pagube materiale. Încercăm să ne focalizăm pe focarele care au mai rămas încă și cu siguranță cred că vom zăbovi aici o noapte întreagă alături de pompieri și colegii din primăriile învecinate care ne-au dat o mână de ajutor. Din câte am înțeles – și de la colegii mei, și de la pompieri -, incendiul a izbucnit de la o casă mai veche, o bătrânică am înțeles că a vrut să facă focul și, având în vedere faptul că afară bătea și vântul, s-a extins în mare parte la această locuință”, a afirmat edilul.

De asemenea, a fost emis de către ISU Vrancea un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populaţiei, ca urmare a degajărilor mari de fum.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/getmyfb.com_1777284977329.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/getmyfb.com_1777285126291.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Incendiu devastator în județul Vrancea: peste 30 de case mistuite, iar peste 300 de oameni au fost evacuați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Nu am avut niciun caz în care Procuratura să ne închidă gura, până la cauza Vartic”. Avocata Gașițoi: Tindem să luăm calea UE, dar...

Avocata Violeta Gașițoi declară că este pentru prima dată în practica sa lungă din domeniu când Procuratura îi „închide gura” și se întâmplă anume...

Apel la unitate de Ziua Drapelului: Victoria Furtună vorbește despre identitate și suveranitate: „Drapelul este un angajament de a proteja viitorul Republicii Moldova”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului de Stat, evidențiind rolul tricolorului în definirea identității naționale și...

Important

„Nu am avut niciun caz în care Procuratura să ne închidă gura, până la cauza Vartic”. Avocata Gașițoi: Tindem să luăm calea UE, dar...

Avocata Violeta Gașițoi declară că este pentru prima dată în practica sa lungă din domeniu când Procuratura îi „închide gura” și se întâmplă anume în cauza Vartic. „Deși înțeleg foarte bine că, niciodată în Moldova nu a fost ușor să lupți în cazuri de rezonanță, în cazuri în care sunt interese mari, oameni care au deținut funcții mari în stat, și care mai au prieteni angajați în continuare...

Patru rețineri după perchezițiile la Moldelectrica. CNA: obiectul cauzei este reprezentat de trucarea unei licitații

Patru persoane au fost reținute, iar alte șase au fost citate pentru a fi audiate într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase și trucarea unei licitații la Moldelectrica, anunță Centrul Național Anticorupție. Potrivit CNA, acțiunile au avut loc pe 27 aprilie, când procurorii, în comun cu ofițerii anticorupție, au efectuat 24 de percheziții, în urma cărora au fost ridicate documente și bunuri relevante pentru cauză. Ancheta vizează trucarea unei licitații...

Ucraina și Norvegia lansează prima producție de drone mid-strike: nou parteneriat militar în Europa

Ucraina și Norvegia vor crea prima producție comună de drone ucrainene mid-strike pe teritoriul Norvegiei, iar întreaga producție realizată în cadrul proiectului va fi transferată Forțelor de Apărare ale Ucrainei. Proiectul va fi finanțat de partea norvegiană din fonduri suplimentare, alocate peste cele 7 miliarde de dolari deja prevăzute pentru sprijinul de apărare al Ucrainei în anul 2026, menționează European Pravda. În acest sens, acordul a fost semnat la Kiev de...

Demers ținut în secret până în ultimul moment: PSD și AUR inițiază o moțiune comună pentru demiterea Guvernului Bolojan

Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au lansat „demersurile tehnice” pentru a redacta o moțiune de cenzură prin care să demită Guvernul Ilie Bolojan. Anunțul a venit luni, 27 aprilie, de la București, în timp ce liderii partidelor proeuropene se aflau la consultări cu președintele român Nicușor Dan.

VIDEO // Peste 330 de drapele au ajuns în liceele din țară

Un număr de 336 de drapele de stat au fost oferite liceelor din întreaga țară, în cadrul unui eveniment solemn organizat astăzi cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova. Ceremonia a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale și a înc...

Furtuni extreme în Turcia: Străzi acoperite de grindină ca după o ninsoare și intervenții cu excavatoare

Furtuni puternice au făcut ravagii în sud-estul Turciei. În orașul Gaziantep, ploile torențiale însoțite de grindină au acoperit complet trotuarele și carosabilul cu gheață de parcă ar fi nins, scrie protv.ro.

Patru persoane, reținute după perchezițiile de la Moldelectrica: Ar fi trucat o licitație privind gestionarea deșeurilor periculoase

Patru persoane au fost reținute, iar alte șase au fost citate pentru audieri în calitate de bănuiți, în urma perchezițiilor de la Moldelectrica. Potrivit Procuraturii Generale, este vorba despre un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor periculoase și trucarea unei licitații