Chișinăul analizează un nou format de negocieri pentru Transnistria. Un rol sporit ar putea avea UE

Autoritățile de la Chișinău examinează posibilitatea unui nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean, în contextul în care mecanismul „5+2” nu mai este funcțional, a declarat Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, la o emisiune de la Radio Moldova.

Oficialul a subliniat că viitorul format depinde în mare măsură de evoluțiile geopolitice și de disponibilitatea partenerilor internaționali. În acest sens, el a menționat că este greu de imaginat, în prezent, o reluare a discuțiilor în formula veche, inclusiv din cauza relațiilor tensionate dintre Ucraina și Federația Rusă.

„Este dificil de crezut că Federația Rusă ar putea avea un rol imparțial în procesul de reglementare, având în vedere pozițiile și acțiunile sale din ultimii ani”, a declarat Chiveri, făcând referire la susținerea acordată regimului de la Tiraspol.

În același timp, vicepremierul a evidențiat necesitatea unui rol mai activ al Uniunea Europeană în procesul de negocieri, inclusiv în gestionarea unor instrumente precum fondurile de sprijin pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului.

Potrivit lui Chiveri, în noul format ar putea fi implicate, pe lângă Uniunea Europeană, și Statele Unite, Ucraina, precum și unele state membre ale UE, fără a fi însă nominalizate deocamdată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că și președintele Parlamentului, Igor Grosu, afirma că actualul canal de comunicare dintre Chișinău și Tiraspol, formatul „1+1”, rămâne funcțional pentru gestionarea problemelor curente, însă este insuficient pentru o soluționare politică a conflictului transnistrean.

Oficialul a mai precizat la o emisiune de la Jurnal TV că formatul „5+2”, utilizat anterior în negocieri, nu mai este viabil, mai ales în contextul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucraina.

Articolul Chișinăul analizează un nou format de negocieri pentru Transnistria. Un rol sporit ar putea avea UE apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Bilanț alarmant: 69 de urgențe cauzate de agenți fizici și peste 50 de intoxicații în doar șapte zile

În perioada 20-26 aprilie 2026, au fost înregistrate 69...

Fiscul a adunat 2,3 miliarde de lei în patru zile. Amenzile aplicate depășesc 9 milioane de lei

Încasările Serviciului Fiscal de Stat la Bugetul public național...

Fiscul a adunat 2,3 miliarde de lei în patru zile. Amenzile aplicate depășesc 9 milioane de lei

Încasările Serviciului Fiscal de Stat la Bugetul public național...

Controverse la Bienala de la Veneția. Ministrul italian al Culturii boicotează evenimentul după revenirea Rusiei

Ministrul Culturii din Italia, Alessandro Giuli, nu va participa...

Sergiu Toader, speaker la Reinvent Moldova 2.0: Viziuni despre încrederea în mass-media și viitorul televiziunii

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea,...

ULTIMA ORĂ

(video) Imagini istorice la Washington: Regele Charles III și Regina Camilla, primiți la Casa Albă, pe fondul tensiunilor internaționale

Regele Charles al III-lea și regina Camilla au sosit luni la Casa Albă, într-un moment geopolitic tensionat, marcat de preocupări legate de securitate. Cei...

Cele mai bogate țări din lume în 2026

Un nou clasament global realizat de HelloSafe Prosperity Index oferă o perspectivă revizuită asupra țărilor „cele mai bogate” din lume, luând în calcul nu...

Important

(video) Imagini istorice la Washington: Regele Charles III și Regina Camilla, primiți la Casa Albă, pe fondul tensiunilor internaționale

Regele Charles al III-lea și regina Camilla au sosit luni la Casa Albă, într-un moment geopolitic tensionat, marcat de preocupări legate de securitate. Cei doi au fost întâmpinați de președintele american Donald Trump și de prima doamnă Melania Trump. Ulterior, delegațiile au vizitat grădinile sudice ale reședinței prezidențiale, scrie adevarul.ro.

Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână

Echipele de asistență medicală urgentă din Republica Moldova au deservit, în perioada 20-26 aprilie 2026, un total de 15.789 de solicitări, dintre care 1.833 au vizat copii, transmite MOLDPRES. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespital...

Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână

Echipele de asistență medicală urgentă din Republica Moldova au deservit, în perioada 20-26 aprilie 2026, un total de 15.789 de solicitări, dintre care 1.833 au vizat copii, transmite MOLDPRES. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespital...

Spectacolul „Dosarele Siberiei” va prezentat în Italia

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău susține, în perioada 28 aprilie – 3 mai 2026, un turneu în Italia cu spectacolul „Dosarele Siberiei”, o producție dedicată memoriei istorice a Republicii Moldova în perioada regim...

Bilanț alarmant: 69 de urgențe cauzate de agenți fizici și peste 50 de intoxicații în doar șapte zile

În perioada 20-26 aprilie 2026, au fost înregistrate 69 de urgențe provocate de agenți fizici, chimici sau de mediu, dintre care 29 au fost cazuri de combustie. Totodată, ambulanța a intervenit în 53 de situații de urgență toxică, inclusiv 19 cazuri de intoxicații cu medicamente, 16 cu alcool, 6 cu monoxid de carbon, câte un caz de intoxicație cu droguri și cu ciuperci. În total, serviciile de asistență medicală...

„Viața mea se va schimba radical”: Moldoveanca Christina Ich, anunț dubios după întoarcerea din America

Moldoveanca Christina Ich se pregătește pentru o schimbare majoră. Influencerița s-a întors recent din Statele Unite ale Americii și a făcut un anunț neașteptat. Viața ei este pe cale să se schimbe din toate punctele de vedere, scrie spynews.ro.

Fiscul a adunat 2,3 miliarde de lei în patru zile. Amenzile aplicate depășesc 9 milioane de lei

Încasările Serviciului Fiscal de Stat la Bugetul public național au ajuns, în perioada 21-24 aprilie, la aproximativ 2,3 miliarde de lei, potrivit datelor operative ale instituției. De la începutul anului, veniturile administrate de Fisc au urcat la circa 26,9 miliarde de lei, în creștere cu 3,1 miliarde de lei sau 13,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majorări au fost înregistrate pe toate componentele bugetului, inclusiv la bugetul de...