Premierul Munteanu s-a întâlnit cu omologul său din Ucraina: Printre subiectele discutate, poluarea Nistrului

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere cu prim-ministra Ucrainei, Iulia Sviridenko, în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik, Croația. Discuțiile s-au axat pe consolidarea rezilienței regionale, securitatea energetică și aprofundarea cooperării bilaterale, în contextul provocărilor generate de războiul din țara vecină.

Oficialii au făcut un schimb de evaluări privind crizele recente care au afectat regiunea și au analizat modul în care Moldova și Ucraina au reușit să le gestioneze prin coordonare și sprijin reciproc. De asemenea, a fost abordată situația poluării râului Nistru din luna martie 2026, când intervenția rapidă și cooperarea dintre autorități au permis limitarea impactului asupra populației și mediului, precum și criza energetică generată de avarierea liniei Vulcănești-Isaccea, depășită fără deconectări majore.

Alexandru Munteanu a menționat că aceste experiențe au demonstrat atât vulnerabilitățile comune, cât și capacitatea celor două state de a acționa eficient în situații de criză.

„Am trecut împreună prin situații dificile și am demonstrat că putem acționa rapid, coordonat și responsabil. Reziliența nu se construiește în teorie, ci în astfel de momente. De aceea, este esențial să consolidăm în continuare cooperarea noastră, în special în domenii critice precum energia, infrastructura și protecția mediului”, a declarat premierul.

Premierii au discutat, de asemenea, și despre necesitatea accelerării proiectelor de interconectare energetică și dezvoltării infrastructurii, pentru a reduce dependențele critice și a crește securitatea energetică a ambelor state. A fost evidențiat rolul cooperării regionale și al parteneriatelor europene în gestionarea eficientă a crizelor și în consolidarea stabilității în regiune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că premierul Munteanu s-a întâlnit la Dubrovnik cu Jan Růžička, Director pentru relații externe al PPF Group, unul dintre cele mai mari grupuri internaționale de investiții cu sediul în Cehia, cu prezență diversificată în mai multe regiuni și sectoare economice.

Discuțiile s-au axat pe consolidarea și extinderea investițiilor deja existente ale grupului ceh pe teritoriul Republicii Moldova, precum și pe identificarea unor noi oportunități de dezvoltare economică.

Premierul Munteanu, la Dubrovnik: Întâlnire cu unul dintre cei mai mari investitori cehi despre oportunități în Moldova

Articolul Premierul Munteanu s-a întâlnit cu omologul său din Ucraina: Printre subiectele discutate, poluarea Nistrului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan: România a contribuit la eliberarea celor doi ofițeri SIS moldoveni din captivitatea rusă

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat operațiunea internațională care...

Premii pentru cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”

Cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B....

Pe un tronson al străzii Melestiu din Chișinău va fi suspendat traficul rutier. Motivul?

Începând de miercuri, 29 aprilie, și până vineri, 1...

Cariera care te conectează cu lumea: Interviu cu Mihai Sava, Președintele AMALT, despre oportunitățile profesiei de Dispatcher

Asociația Moldo-Americană de Logistică și Transport (AMALT), în parteneriat...

Portul Giurgiulești intră sub proprietatea Portului Constanța după finalizarea exitului BERD din proiect

Portul Internațional Liber Giurgiulești, care reprezintă singura ieșire indirectă...

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan: România a contribuit la eliberarea celor doi ofițeri SIS moldoveni din captivitatea rusă

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat operațiunea internațională care a dus la eliberarea a doi ofițeri SIS moldoveni reținuți în Rusia. Șeful statului spune că...

Liderul MAN, Ion Ceban cere anchetă penală pe grațierile semnate de Maia Sandu:  „Nu ne otrăviți copiii, dragă guvernare!”

Președintele MAN, Ion Ceban, solicită inițierea unei anchete penale în legătură cu mai multe decrete prezidențiale prin care ar fi fost grațiate persoane condamnate...

Important

Victor Osipov susține că reținerea și menținerea sa în arest preventiv sunt „abuzive”

Victor Osipov, fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, a venit, prin...

Nicușor Dan: România a contribuit la eliberarea celor doi ofițeri SIS moldoveni din captivitatea rusă

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat operațiunea internațională care a dus la eliberarea a doi ofițeri SIS moldoveni reținuți în Rusia. Șeful statului spune că România a jucat un rol activ în acest proces. Potrivit lui Nicușor Dan, Serviciul Român de Informații a documentat, împreună cu parteneri din Cehia, Polonia și Ungaria, activitatea de spionaj a lui Alexandru Bălan în favoarea KGB-ului din Belarus. Reținerea și ulterior extrădarea acestuia către...

Vinurile moldovenești, promovate la expoziția internațională VieVinum 2026 de la Viena

Producători de vinuri din Republica Moldova vor participa la expoziția internațională „VieVinum 2026”, organizată la Hofburg Palace, eveniment dedicat industriei vitivinicole și comunității de afaceri din Austria, transmite MOLDPRES. Participarea este facil...

Un miliardar a trecut fără probleme prin Strâmtoarea Ormuz, cu superiahtul său, de peste 500 de milioane de euro. Cine este

Unul dintre cele mai mari superiahturi din lume, deținut de un miliardar rus aflat sub sancțiuni, a traversat recent fără obstacole Strâmtoarea Ormuz, în ciuda blocadei, scrie protv.ro.

Premii pentru cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”

Cele mai bune proiecte din rețeaua Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău au fost premiate în cadrul unei ceremonii organizate de Direcția municipală cultură și patrimoniu cultural, cu ocazia Zilei bibliotecarului. 13 coordonatori de proiecte au fost distinși pentru inițiative care aduc idei noi în biblioteci și apropie comunitatea de lectură. Primarul Ion Ceban a fost prezent la eveniment și a mulțumit bibliotecarilor pentru munca lor: „Vă mulțumim pentru că...

Exerciții tactice și probe de rezistență: Brigada „Fulger” a marcat Ziua Drapelului de Stat printr-o competiție de pregătire fizică

Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” a marcat Ziua Drapelului de Stat prin organizarea competiției interne „Cupa Drapelului”, desfășurată pentru al cincilea an consecutiv. Evenimentul a reunit conducerea Ministerului Afacerilor Interne, efectivul Brigăzii și veteranii unității.

Donald Trump susține că Iranul i-ar fi transmis că este o țară în „colaps” și că cere SUA să redeschidă Strâmtoarea Ormuz

Președintele american Donald Trump a susținut marți că Iranul i-ar fi transmis că este o țară în colaps și de asemenea că ar fi cerut Statelor Unite să acționeze pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, relatează Reuters, preluat de AGERPRES și MOLDPRES. ...

Patru ani de vetting: Viteza procesului ar trebui să fie mai mare, afirmă experții

Procesul de evaluare extraordinară a integrității judecătorilor și procurorilor, numit și vetting, prezintă, după patru ani de la lansare, o dinamică îmbunătățită, potrivit membrilor comisiilor de profil. Totuși, experții atenționează asupra ritmului lent care riscă să blocheze examinarea dosarelor în instanțe. Un punct sensibil rămâne recentul amendament care facilitează numirea membrilor internaționali prin reducerea numărului de voturi necesare în Parlament. În timp ce analiștii critică această relaxare a regulilor,...