VIDEO Trei persoane din Cantemir, depistate cu droguri de polițiștii de frontieră: Le-au cumpărat pe Telegram

Trei persoane cu vârste de 30, 36 și 38 de ani, domiciliate în Cantemir, au fost observate de polițiștii de frontieră având un comportament suspect. Acestea au fost ulterior supuse verificărilor, fiind depistate cu o substanță suspectă.

Potrivit datelor preliminare, persoanele ar fi procurat, prin intermediul aplicației Telegram, o cantitate de droguri de tip PVP, pe care ar fi preluat-o dintr-un ascunziș, pentru consum personal. Substanța ridicată a fost transmisă către Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare pentru efectuarea expertizei chimice, iar după recepționarea rezultatelor, organul de urmărire penală va decide încadrarea juridică a faptei privind circulația ilegală a substanțelor narcotice.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/tineri-cu-droguri.mp4″ muted=”false”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cercetările pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Articolul VIDEO Trei persoane din Cantemir, depistate cu droguri de polițiștii de frontieră: Le-au cumpărat pe Telegram apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO Incendiu masiv de vegetație la Cobasna. Vântul a extins flăcările

Un incendiu masiv de vegetație a avut loc la...

Petrolul nu se oprește din creștere! Cotația Brent a depășit pragul de 111 dolari pe baril

Prețul petrolului de tip Brent crude oil a înregistrat...

VIDEO Coliziune între autoturism și microbuz în județul Maramureș: 13 persoane rănite

Treisprezece persoane au fost rănite în urma unui accident...

VIDEO Primăria Chișinău, în pregătiri pentru evenimentele din 9 Mai și Ziua Europei

Primăria municipiului Chișinău desfășoară lucrările de amenajare și organizare...

Guvernul pregătește un model transparent pentru gazul din Transnistria, cu risc de scumpiri

Actuala schemă de aprovizionare cu gaze a regiunii transnistrene,...

ULTIMA ORĂ

Peste 2400 de tone de carburanți, importate luni în Republica Moldova

Peste 600 de tone de benzină şi 1800 tone de motorină au fost importate luni, 27 aprilie, în Republica Moldova, informează MOLDPRES. Potrivit Ministerului Energiei, la...

Cele mai bogate țări din lume în 2026

Un nou clasament global realizat de HelloSafe Prosperity Index oferă o perspectivă revizuită asupra țărilor „cele mai bogate” din lume, luând în calcul nu...

Important

Peste 2400 de tone de carburanți, importate luni în Republica Moldova

Peste 600 de tone de benzină şi 1800 tone de motorină au fost importate luni, 27 aprilie, în Republica Moldova, informează MOLDPRES. Potrivit Ministerului Energiei, la data de 27 aprilie, stocurile de combustibili au constituit 19 de zile de consum de benzină, 18 zi...

Funcție nouă la Președinție: Consilier pentru relațiile cu cultele religioase, numit prin decret prezidențial

Echipa Administrației Prezidențiale se extinde cu o nouă funcție dedicată relațiilor cu cultele religioase. Noul post va fi ocupat de Ion Mocanu, potrivit unui decret semnat de președinta Maia Sandu.

Prețul petrolului urcă puternic, la cele mai ridicate niveluri din ultimele două săptămâni, după eșecul negocierilor de pace dintre SUA și Iran

După ce negocierile de pace dintre Statele Unite și Iran au eșuat din nou, alimentând temerile privind reluarea fluxurilor energetice prin Strâmtoarea Ormuz, cotațiile petrolului au crescut puternic, la cele mai ridicate niveluri din ultimele două săptămâni, scrie presa română.

Italia: O moldoveancă se zbate între viață și moarte la spital după ce a fost lovită de o mașină

O moldoveancă a ajuns în stare gravă la spital, în Italia, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa o șosea care face legătura între localitățile Mestre și Veneția. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 25 aprilie 2026, într-o zonă unde nu există treceri de pietoni, informează Il Gazzettino. Victima are 40 de ani, iar anchetatorii încearcă să stabilească traseul exact pe care aceasta...

(video) Captură de peste 2 milioane de lei, în capitală: Suma, ridicată de la un tânăr suspectat că spăla bani din fraude prin crypto

Un tânăr de 22 de ani din capitală a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de implicare într-o schemă de escrocherie de amploare, coordonată din afara țării. În cadrul perchezițiilor, autoritățile au depistat peste 2 milioane de lei, despre care există suspiciuni că ar proveni din activități ilegale.

FOTO Incendiu masiv de vegetație la Cobasna. Vântul a extins flăcările

Un incendiu masiv de vegetație a avut loc la Cobasna, regiunea transnistreană, unde se află și un depozit de muniții ale trupelor ruse, staționate în stânga Nistrului. Vântul a extins flăcările rapid. Totul s-a întâmplat luni. Focul risca să cuprindă și pădurea din apropierea locului unde s-a produs arderea, conform pompierilor din regiunea autoproclamată. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! La fața locului au intervenit trei echipaje de...

Record mondial: Cheltuielile militare au atins 2.88 de trilioane de dolari în 2025, al 11-lea an consecutiv de creștere

Cheltuielile militare mondiale au atins în 2025 suma-record de 2.88 trilioane de dolari, o creștere de 2.9% față de 2024 și al unsprezecelea an consecutiv de creștere globală. Ucraina rămâne țara cu cea mai mare povară militară din lume, alocând 40% din PIB, echivalentul a 84.1 miliarde de dolari pentru apărare. Datele se regăsesc în raportul prezentat pe 27 aprilie de Institutul Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm...