Copiii din Moldova muncesc, în medie, 10 ore pe săptămână: unul din șase se află în situații riscante

Copiii din Moldova lucrează, în medie, aproximativ 10 ore pe săptămână, chiar dacă aproape toți merg la școală. Datele Biroului Național de Statistică, colectate în perioada 14 aprilie – 14 iulie 2025, arată că munca face parte din rutina zilnică a majorității minorilor.

În total, cercetarea a analizat 414 mii de copii cu vârste între 5 și 17 ani. Dintre aceștia, aproape 388 de mii, adică 93,8%, sunt implicați în diferite activități – de la ajutor în gospodărie până la muncă în agricultură sau voluntariat. În același timp, 97,2% dintre copii merg la școală, iar 9 din 10 reușesc să îmbine studiile cu munca, transmite Bani.md.

Cea mai mare parte a activităților ține de viața de zi cu zi în familie. Aproximativ 93% dintre copii ajută la treburile casnice, iar o treime participă la lucrări agricole sau produc bunuri pentru consumul propriu.

Munca plătită este rară și apare la doar 1,6% dintre copii, în special în rândul adolescenților. Nu toate aceste activități sunt însă inofensive. Aproximativ 64,6 mii de copii, adică unul din șase, se află în situația de „muncă a copiilor”, ceea ce înseamnă că activitățile pe care le fac pot fi prea solicitante sau nepotrivite vârstei. Dintre aceștia, circa 15,6 mii sunt implicați în forme de muncă periculoasă, iar alți aproximativ 13 mii desfășoară treburi casnice în condiții riscante.

Fenomenul este mult mai vizibil în mediul rural, unde peste 21% dintre copii sunt afectați, comparativ cu aproximativ 8% în orașe. De asemenea, băieții sunt mai expuși decât fetele.

Chiar dacă majoritatea copiilor spun că munca nu le afectează școala sau sănătatea, datele arată că pentru zeci de mii dintre ei aceasta depășește limitele considerate sigure. În ultimii ani s-au înregistrat și progrese – mai mulți copii merg la școală, iar ponderea celor implicați în forme grave de muncă a scăzut – însă fenomenul rămâne unul răspândit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Copiii din Moldova muncesc, în medie, 10 ore pe săptămână: unul din șase se află în situații riscante apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Plafonul neimpozabil la colete ar putea fi majorat! Comisia pentru securitate a susținut proiectul lui Usatîi

Proiectul de lege al deputaților fracțiunii Partidului Nostru, care...

Ministrul Finanțelor: Fermierii ar putea primi înapoi acciza la motorină în fiecare an

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că statul a...

Guvernul: La Ungheni va fi deschis nou punct rutier de trecere a frontierei

La Ungheni va fi inaugurat nou punct rutier de...

Un nou secretar de stat a fost numit temporar la Ministerul Afacerilor Interne. Experiența funcționarului

Valentin Cioclea preia temporar funcția de secretar de stat...

Ziua Europei 2026 în Republica Moldova: „Europa ești TU: Pace. Libertate. Creștere.”

La 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe,...

Bărbat din Rezina, anunțat în căutare, reținut: A fost implicat în acțiuni de corupere a alegătorilor

Un bărbat originar din raionul Rezina, anunțat în căutare,...

Satoshi, primit la Președinție înainte de zborul spre Eurovision 2026

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit pe interpretul...

ULTIMA ORĂ

Accidentele rutiere vor fi înregistrate și analizate într-un sistem modernizat

Procesul de colectare, stocare și analiză a datelor despre accidentele rutiere produse în Republica Moldova va deveni mai eficient. Guvernul a aprobat Conceptul Sistemului informațional „Registrul...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Accidentele rutiere vor fi înregistrate și analizate într-un sistem modernizat

Procesul de colectare, stocare și analiză a datelor despre accidentele rutiere produse în Republica Moldova va deveni mai eficient. Guvernul a aprobat Conceptul Sistemului informațional „Registrul de stat al accidentelor rutiere” și Regulamentul privind...

Opțiuni pentru eliminarea blocajului electoral din Găgăuzia: Dialogul politic sau verdictul Curții Constituționale

Impasul politic din autonomia găgăuză, generat de disputa dintre reprezentanții autonomiei și autoritățile centrale privind denumirea organului electoral local, poate fi depășit, este convinsă copreședinta Grupului de lucru parlamentar pentru Găgăuzia, Larisa Voloh. Curtea Constituțională este cea care poate debloca criza de la Comrat, cred experții, dar atenționează că soluția riscă să afecteze dialogul politic. Așa sau altfel, toți sunt de acord că situația nu poate fi tergiversată la...

Numiri la Guvern: Valentin Cioclea preia mandatul de secretar general al MAI

Șeful Inspectoratului de Management Operațional al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Valentin Cioclea, preia funcția de secretar general al instituției, din data de 30 aprilie. Numirea a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului.

Proiect aprobat de Guvern. Un nou punct de trecere a frontierei va fi creat între R. Moldova și România

Un nou punct de trecere a frontierei va fi creat între Republica Moldova și România. Este vorba de postul Ungheni-Ungheni, care va fi conectat la podul de peste Prut și la rețeaua rutieră europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat...

Guvernul a aprobat reguli noi pentru cultivarea, procesarea și comercializarea cânepii industriale

Guvernul a aprobat Regulamentul privind procedura de autorizare, cultivare, monitorizare, comercializare și procesare a cânepii industriale/horticole. Documentul prevede extinderea posibilităților de utilizare a materiei prime obținute din cânepa industrială...

Administrația Națională „Apele Moldovei” preia atribuții extinse în gestionarea digurilor și barajelor statului

O serie de modificări substanțiale la Regulamentul privind valorificarea terenurilor fondului apelor și a construcțiilor hidrotehnice a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Cabinetului de miniştri. Noua decizie urmărește debirocratizarea proceselor de irigare, cl...

Plafonul neimpozabil la colete ar putea fi majorat! Comisia pentru securitate a susținut proiectul lui Usatîi

Proiectul de lege al deputaților fracțiunii Partidului Nostru, care prevede modificarea Codului vamal și majorarea plafonului de bunuri neimpozabile de la 150 la 500 de euro, a fost examinat în cadrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică. Președintele comisiei a propus înaintarea proiectului spre dezbateri în plen. Inițiativa legislativă a fost prezentată de președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a subliniat că actualele reglementări nu mai reflectă realitățile...