Moldova este ca un copil care vrea să învețe într-un an cât alții în zece, pentru a crește mare

Republica Moldova trebuie să recupereze în câțiva ani ceea ce alte state au realizat în decenii. De această părere au fost invitații emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV, care au analizat procesul de afirmare a țării. În timp ce unii consideră că este nevoie de mai multă stabilitate pentru a depăși diviziunile interne, alții susțin că sunt necesare reforme rapide pentru a reduce incertitudinea cu care se confruntă în prezent țara.

Sociologul Ian Lisnevschi, directorul Intellect Group, a comparat vârsta Republicii Moldova cu cea a unui copil de trei ani, aflat într-un proces natural de învățare și descoperire a lumii.

„Noi vorbim despre lucruri importante, sofisticate, complicate ca integrarea europeană, parte a Uniunii Europene, dar aceste vorbe sunt pentru un adult. Pentru început, noi trebuie să învățăm ce înseamnă cu adevărat Uniunea Europeană, Europa, integrarea europeană democrație, stat democratic. Putem avea toate acestea doar prin stabilitate și unitate”, a menționat Ian Lisnevschi.

Liliana Palihovici, președinta Institutum Virtutes Civilis, a declarat că moldovenii prea puțin își cunosc istoria țării, originile propriilor familii, tradițiile și cultura ca să poată înainta.

„Anume aceste lacune de cunoștințe ne fac mai vulnerabili și mai confuzi, mai predispuși să credem în informații false… Ar trebui, probabil, să fim mereu curioși, să punem întrebări, să avem gândire critică și aceasta ne-ar ajuta să înțelegem de ce ni se întâmplă unele lucruri, de ce am ajuns în anumite situații și nu le-am putut preîntâmpina”, a conchis Liliana Palihovici.

Prezentă în studioul Realitatea TV, Stella Jemna, reprezentantă de țară pentru Moldova la UMAEF, a declarat că Republica Moldova nu își mai permite să piardă timp.

„Eu cred că noi trebuie să mărim viteză. Eu cred că noi ne mișcăm foarte încet. Și copilașul de trei ani deja trebuie să se ridice și să meargă repejor pentru că noi suntem în urma trenului… Și, sincer, răbdarea mea ca cetățeană a Republicii Moldova cam crapă. Pentru că noi tot stăm și ne lamentăm și facem publicitate la Uniunea Europeană. Dar eu nu văd alt model. Deci, eu nu înțeleg care-i alt model. Despre care model vorbim?”, s-a întrebat Stella Jemna.

Grupul Media Realitatea organizează joi, 30 aprilie, platforma de discuții și mobilizare civică „Reinvent Moldova 2.0”, dedicată inspirării și implicării societății în procesele de transformare a țării. Evenimentul reprezintă un demers amplu de susținere a dezvoltării Republicii Moldova și de consolidare a valorilor democratice. Acesta va reuni zeci de lideri de opinie, experți și reprezentanți ai diverselor domenii, cu scopul de a contura o viziune comună asupra viitorului țării, a transformărilor din societate și a parcursului european al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Moldova este ca un copil care vrea să învețe într-un an cât alții în zece, pentru a crește mare apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Premierul Alexandru Munteanu, la întrevederea cu Președintele României, Nicușor Dan: „Continuăm să lucrăm împreună pentru rezultate concrete: mai multă siguranță energetică, infrastructură mai bună...

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere, la Dubrovnik, cu Președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului strategic dintre cele...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției parlamentare, pe care o consideră o condiție esențială pentru stabilitatea și echilibrul politic din Republica...

Important

Premierul Alexandru Munteanu, la întrevederea cu Președintele României, Nicușor Dan: „Continuăm să lucrăm împreună pentru rezultate concrete: mai multă siguranță energetică, infrastructură mai bună...

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere, la Dubrovnik, cu Președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state, sprijinul României pentru parcursul europ...

Premierul Alexandru Munteanu, la întrevederea cu Președintele României, Nicușor Dan: „Continuăm să lucrăm împreună pentru rezultate concrete: mai multă siguranță energetică, infrastructură mai bună...

Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a avut o întrevedere, la Dubrovnik, cu Președintele României, Nicușor Dan. Discuțiile s-au axat pe consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două state, sprijinul României pentru parcursul europ...

Financial Times: Șefa misiunii SUA la Kiev pleacă din funcție din cauza divergențelor cu Trump

Însărcinata cu afaceri interimară a Statelor Unite în Ucraina, Julie Davis, va părăsi Kievul „în următoarele săptămâni”, a scris publicația Financial Times (FT), citată de DW. Motivul ar fi neînțelegerile sale cu președintele Donald Trump, care, după revenirea la Casa Albă, a redus sprijinul pentru Ucraina.

Individ care avea 60 de kg de hașiș în mașină, reținut în Polonia, datorită procurorilor moldoveni

Un cetățean al României și Ucrainei a fost reținut în Polonia, cu 60 de kg de hașiș. Informația despre acțiunile sale se conținea într-un dosar instrumentat de procurorii pentru combaterea crimei organizate și cauze speciale, de comun cu polițiștii din Republica Moldova. Informația acumulată în țara noastră a fost transmisă pe canalele speciale în Lituania, în cadrul operațiunilor legate de combaterea criminalității transfrontaliere și traficul de droguri. Suspectul ar fi avut...

Tragedie la Buiucani în zorii zilei: Un bărbat de 33 de ani, găsit mort lângă un bloc de locuit. Ce spune Poliția

Un bărbat de 33 de ani a fost găsit fără viață în această dimineață, pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit primelor informații, acesta ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuia.

Revista presei internaționale | Charles al III-lea deplânge în Congresul american reducerea sprijinului SUA pentru Ucraina

Presa internațională descrie vizita regelui britanic Charles al III-lea în SUA și discursul ținut de monarh în Congresul american, unde a deplâns reducerea sprijinului militar și financiar pentru Ucraina. Problemele apărute în relațiile transatlantice și efectele continue asupra economiei globale provocate de conflictul din Orientul Mijlociu se numără printre alte teme abordate de publicațiile străine.

(video) PSG – Bayern, meciul care a intrat în istoria Ligii Campionilor: 9 goluri, marcate în prima semifinală de la Paris

Paris Saint-Germain și Bayern Munchen au oferit marți seară una dintre cele mai spectaculoase partide din istoria recentă a Ligii Campionilor UEFA, într-un tur de semifinală cu nouă goluri marcate în total, scrie gsp.ro.