Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari. Prima estimare oficială a Pentagonului

Războiul Statelor Unite în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari, a declarat miercuri, 29 aprilie curent, un înalt oficial al Pentagonului, oferind astfel prima estimare oficială a costurilor militare ale conflictului, transmite hotnews.ro.

Cu doar șase luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului („midterms”), în care republicanii lui Trump s-ar putea confrunta cu o luptă dificilă pentru a-și păstra majoritatea în Camera Reprezentanților, democrații stau bine în sondajele de opinie, încercând să facă legătura între războiul din Iran, nepopular în rândul americanilor, și problemele financiare cauzate de scumpirea traiului.

Cea mai mare parte a banilor, cheltuită pe muniție

Jules Hurst, care îndeplinește atribuțiile de controlor financiar, a declarat în fața legiuitorilor din Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților că cea mai mare parte a banilor a fost cheltuită pe muniție.

Hurst nu a precizat ce include această estimare de costuri și dacă aceasta a luat în calcul prețurile prevăzute pentru reconstrucția și repararea infrastructurii bazelor din Orientul Mijlociu avariate până acum în timpul conflictului.

Parlamentarul Adam Smith, liderul democraților din Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, i-a răspuns lui Hurst: „Mă bucur că ați răspuns la această întrebare. Pentru că o punem de foarte mult timp și nimeni nu ne-a dat cifra.”

Statele Unite au început să lanseze atacuri împotriva Iranului pe 28 februarie, iar cele două părți mențin în prezent un armistițiu fragil. Pentagonul a trimis zeci de mii de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu, desfășurând, printre alte nave de război, trei portavioane în regiune.

Treisprezece soldați americani au fost uciși până acum în conflict, iar sute au fost răniți.

Popularitatea lui Trump, la un minim record

Întreruperile în livrările de petrol și gaze naturale de la începutul războiului au provocat o creștere a prețurilor la benzină și la produsele agricole, cum ar fi îngrășămintele, pe lângă lunga listă de alte prețuri ale bunurilor de consum care au fost majorate.

Rata de aprobare a activității președintelui american Donald Trump a atins cel mai scăzut nivel din al doilea mandat al republicanului la Casa Albă, conform celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos.

Cercetarea, care a durat patru zile și s-a încheiat luni, arată că doar 34% dintre americani aprobă activitatea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite, în scădere de la 36% în sondajul Reuters/Ipsos precedent, care fusese efectuat în perioada 15-20 aprilie.

Reuters a precizat că majoritatea răspunsurilor au fost adunate înainte să aibă loc atacul armat de sâmbătă seară de la Cina anuală a Corespondenților de la Casa Albă, unde Donald Trump era prezent și urma să susțină o alocuțiune. Procurorii federali l-au acuzat pe suspectul arestat în dosar, un bărbat în vârstă de 31 de ani, că a încercat să îl asasineze pe președinte.

Popularitatea lui Trump în ochii publicului american a scăzut de când și-a început al doilea mandat, în ianuarie 2025, când rata de aprobare a activității sale era la un nivel de 47%.

Reuters notează că popularitatea președintelui a avut de suferit din cauza războiului lansat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului și a consecințelor conflictului, printre care creșterea prețurilor carburanților pe plan intern.

Doar 22% dintre respondenții sondajului și-au exprimat aprobarea față de acțiunile lui Donald Trump în ceea ce privește costul vieții. În cercetarea Reuters/Ipsos anterioară, nivelul era de 25%.

Sondajul a fost făcut online, la nivel național, cu 1.014 adulți americani ca respondenți, și are o marjă de eroare de 3 puncte procentuale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Războiul SUA în Iran a costat până acum 25 de miliarde de dolari. Prima estimare oficială a Pentagonului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ministerul Apărării: Drona găsită la Telenești este cea care a survolat R. Moldova pe 30 martie

Aparatul de zbor fără pilot, depistat miercuri pe un câmp din apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești, a fost identificat de autorități ca fiind aceeași...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Ministerul Apărării: Drona găsită la Telenești este cea care a survolat R. Moldova pe 30 martie

Aparatul de zbor fără pilot, depistat miercuri pe un câmp din apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești, a fost identificat de autorități ca fiind aceeași dronă care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova pe 30 martie 2026, anunță Ministerului Apărării.

CFM recheamă la serviciu sute de salariați și anunță achitarea restanțelor salariale

Cei peste 400 de angajaților ai Întreprinderii „Calea Ferată din Moldovei” (CFM) se întorc la serviciu pe 4 mai. Concediul forțat al acestora a durat mai bine de patru luni, din cauza costurilor ridicate a combustibilului, reducerea volumului de mărfuri și a infrastructurii deteriorate. Potrivit directorului întreprinderii, restanțele salariale au fost acoperite în totalitate. Angajații spun că așteaptă să revină la muncă, întrucât au fost nevoiți să facă față...

Ultima oră! O dronă, depistată pe un câmp din Telenești: La fața locului au intervenit polițiștii

O dronă a fost depistată, astăzi după amiază, pe un câmp din raionul Telenești, potrivit Poliției Naționale. La fața locului au intervenit polițiștii, care au verificat zona, fiind identificate toate componentele aparatului. Oamenii legii întreprind acțiuni pentru documentarea cazului și îndeamnă cetățeni să nu se apropie și să nu atingă obiecte necunoscute sau suspecte.

(video) „Rudele Ludmilei Vartic vor trebui să achite expertul independent din România.” Avocata Gașițoi: Vă amintiți comunicatul Poliției, care anunța că va acoperi costurile?

Violeta Gașițoi, una dintre avocatele mamei și surorii Ludmilei Vartic, anunță că, organul de urmărire penală a comunicat oficial, în formă scrisă, refuzul de a acoperi cheltuielile expertului internațional din România pe cauza respectivă. „Costurile estimate: aproximativ 3000 euro pentru expert, plus cheltuielile de deplasare (transport, cazare). Și urmează contractarea altor experți pentru expertiză psihologică și psihiatrică post-mortem. Rămâne o întrebare legitimă: De ce au fost făcute acele...

Meteorologii prognozează pentru joi ploi slabe și cer variabil

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi ploi slabe, de scurtă durată, predominant în sud. Cerul va fi variabil pe întreg teritoriul țării, informează MOLDPRES. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în orele nocturne și ale dimineții, izo...

Peste 1,5 milioane de lei, avere nejustificată depistată de ANI în cazul fostei deputate Marina Tauber

Fosta deputată Marina Tauber, condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”, este vizată de un nou act de constatare al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Inspectorii au stabilit o diferență substanțială de 1.555.258,64 de lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile efectiv realizate de aceasta în perioada 1 aprilie...

Locuitorii din Moscova nu vor putea folosi telefoanele mobile pe 9 mai; Motivul pentru care vor fi oprite toate conexiunile

Autoritățile ruse au decis să restricționeze toate comunicațiile mobile din Moscova înainte și în ziua paradei militare tradiționale de 9 mai, care este organizată de Kremlin pentru a aminti victoria obținută împotriva Germaniei naziste, scrie Libertatea.