VIDEO: Trei bărbați din Dubăsari, cercetați pentru trafic de droguri pe ambele maluri ale Nistrului

O rețea de traficanți de droguri, care activa pe ambele maluri ale Nistrului, a fost destructurată în urma unei operațiuni desfășurate în raionul Dubăsari. Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 40 de ani, sunt bănuiți că făceau parte dintr-un grup criminal organizat specializat în vânzarea unor cantități mari de hașiș, marijuana și PVP (sare) pe teritoriul Republicii Moldova și în regiunea transnistreană.

În cadrul descinderilor la domiciliile suspecților din satele Doroțcaia și Pîrîta, au fost descoperite substanțe narcotice evaluate la aproximativ 75.000 de lei. Pe lângă droguri, forțele de ordine au ridicat și diverse dispozitive artizanale folosite pentru consumul acestora.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_3677.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

În prezent, ancheta continuă pentru a identifica toți complicii implicați în această schemă. Dacă vor fi găsiți vinovați, membrii grupului riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO: Trei bărbați din Dubăsari, cercetați pentru trafic de droguri pe ambele maluri ale Nistrului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

FOTO A început vaccinarea antirabică a vulpilor! ANSA vine cu recomandări pentru cetățeni

Începând de astăzi, 29 aprilie, și până vineri, 8...

Scandal în domeniul reciclării: Companii mari cer Guvernului să suspende decizia privind SDA

Mai mulți operatori economici importanți de pe piața băuturilor...

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, este invitatul emisiunii Rezoomat

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm...

Puterea CSE, limitată de Parlament? Guvernul va fi obligat să transmită deputaților măsurile adoptate, în 72 de ore

Parlamentul ar putea limita puterea Comisiei Situații Excepționale (CSE)....

Poliția, despre impactul din Chișinău: Femeia a fost lovită de mașină după un conflict în trafic

Poliția Capitalei a venit cu detalii despre accidentul rutier...

Substanțe psihotrope și o seringă, depistate la doi bărbați în zona de frontieră

Zece comprimate cu efect psihotrop și o seringă utilizată...

ULTIMA ORĂ

FOTO A început vaccinarea antirabică a vulpilor! ANSA vine cu recomandări pentru cetățeni

Începând de astăzi, 29 aprilie, și până vineri, 8 mai 2026, se desfășoară Campania I de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică. Potrivit Agenției...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat proiectul Partidului Nostru care va permite ca mașinile introduse temporar în Republica Moldova să poată...

Important

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

FOTO A început vaccinarea antirabică a vulpilor! ANSA vine cu recomandări pentru cetățeni

Începând de astăzi, 29 aprilie, și până vineri, 8 mai 2026, se desfășoară Campania I de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), procesul de imunizare constă în distribuirea manuală a momelilor vaccinale de către medicii veterinari ai instituției, în colaborare cu gestionarii fondurilor cinegetice, reprezentanții întreprinderilor silvice și membrii Societății Vânătorilor și Pescarilor. ANSA vine cu câteva recomandări importante pentru cetățeni: Timp de...

Investigație: Abramovici ar avea legături cu activitatea platformei de plăți creată de Ilan Șor pentru ocolirea sancțiunilor

Miliardarii Roman Abramovici și Viktor Haritonin ar putea avea legături cu compania A7 — o platformă rusă de plăți creată în 2024 pentru a ajuta Rusia să ocolească restricțiile occidentale privind tranzacțiile internaționale și care ulterior a fost ea însăși sancționată. Informația apare într-o investigație realizată de publicația „Proiect”. Surse ale publicației descriu A7 drept cel mai mare jucător de pe piața plăților transfrontaliere, transmite Meduza Live.

Figura lui Donald Trump va apărea pe pașapoartele americane. Semnătura sa va fi în aur

Figura lui Donald Trump va fi pe pașapoartele americane. Este noua decizie luată de Departamentul de Stat pentru a marca 250 de ani de la întemeierea Statelor Unite, scrie protv.ro.

Scandal în domeniul reciclării: Companii mari cer Guvernului să suspende decizia privind SDA

Mai mulți operatori economici importanți de pe piața băuturilor din Republica Moldova acuză lipsă de transparență în procesul de desemnare a administratorului Sistemului de Depozit pentru Ambalaje (SDA) și cer Guvernului să suspende adoptarea deciziei până la clarificarea tuturor neregulilor, transmite tvr.md. Într-o scrisoare adresată Guvernului, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, dar și partenerilor externi, inclusiv Ambasadei SUA, Delegației Uniunii Europene și Ambasadei României, companii precum Moldreturo, Returo,...

Peskov anunță paradă mai modestă de 9 mai în Piața Roșie, în acest an. Motivul – „activitatea teroristă ucraineană”

Kremlinul nu își va demonstra toată tehnica militară în Piața Roșie, la parada de 9 mai. Autoritățile ruse invocă pretinse pericole teroriste din partea Ucrainei. Anunțurile au fost făcute de ministerul rus al apărării și de secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează disinfo.md. Ultimul a declarat că motivul ar fi pretinsele pericole teroriste din partea Ucrainei. „Regimul de la Kiev, care pierde teren pe câmpul de luptă în fiecare...

Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri – discuții pe marginea politicilor de reintegrare a țării în cadrul Comisiei parlamentare speciale

Astăzi, 29 aprilie 2026, pe platforma Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au desfășurat discuții pe marginea unor subiecte de actualitate ce vizează situația din raioanele ...

FOTO // ANSA a dat startul campaniei de vaccinare antirabică a vulpilor prin distribuție manuală de momeli

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță lansarea primei etape din acest an a campaniei de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică. Acțiunea, care se va desfășura până pe data de 8 mai 2026, face parte dintr-un program multianual...